Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film documentar Astra Film Fest, 2015

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Tessék / Poftiţi sau de ce vreau să învăţ maghiara - Double Bind la Astra Film Festival, 2015


octombrie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Astra Film Festival 2015 a avut deschiderea oficială. Nu frecventez festivităţile de deschidere şi nu mă nimeresc nici pe la vernisaje foarte des. Profesoara de pictură din liceu spunea că la asemenea momente mergi să fii văzut şi nu să vezi, deci poate de acolo mi se trage. Dar, dacă aş fi lipsit în seara aceasta, cu siguranţă aş fi omis să văd un spectacol de teatru documentar cu adevărat reuşit.

Double Bind, un spectacol de Alina Nelega şi Kincses Réka, mi-a promis multe încă de când i-am citit prezentarea. Cu siguranţă însă, nu am crezut că voi vedea unul dintre "documentarele", aş putea spune, cele mai bune pe care am avut ocazia să le văd în ultimii ani. Da, puteţi ridica întrebarea: un spectacol de teatru documentar mai bun decât un film documentar? Se poate, iar acest spectacol o dovedeşte. Nu mă îndoiesc de faptul că fiecare dintre cei prezenţi a (re)văzut în această seară, urmărind textul piesei, multe scene din viaţa sa cotidiană, scene ce pot fi puse alături pentru a face un film documentar. Am dărâmat, am reaşezat, am construit şi mi-am regăsit identitatea alături de experienţele actorilor de pe scenă. Cine a fost primul? Cine e de vină? Cine suntem şi cine deţine "adevărata" istorie? Căci, nu-i aşa, cum spune şi o replică din spectacol, "fiecare are o poveste, a lui sau a altuia" despre români sau maghiari. Mi-am amintit momentul când eu şi un coleg de muncă ne-am dat seama că fusesem în aceeaşi perioadă de timp, în aceeaşi facultate. Eu, la secţia română, el, la secţia maghiară. Amândoi am studiat etnologia. Eu, cea română, el, cea maghiară. Şi amândoi aveam teren de ani de zile în satele din Ardeal. Eu, în cele româneşti, el, în cele maghiare. Uneori chiar în aceleaşi sate mixte, eu la români, el la maghiari. Şi cu toate acestea, nu ne-am întâlnit niciodată până când n-am lucrat în acelaşi institut. Dar oare nu ar fi trebuit? Sau am putea să acceptăm că mergem fiecare pe trotuarul nostru, nefiind necesar să ne întâlnim...? Şi totuşi, amândoi atunci când spunem acasă ne gândim la acelaşi oraş, la aceleaşi locuri. Chiar dacă eu ştiu străzile după un nume şi el după altul, străzile Clujului au aceeaşi culoare pentru el ca şi pentru mine, iar toamna la fel.

O experienţă ce te poartă însă, în acelaşi timp, şi printre iţele încurcate ale identităţii construite la graniţa dintre amintiri dureroase, lucruri nespuse, adevăruri fragmentate şi doliuri neîncheiate. O experienţă care îţi aduce-n faţă nevoia de a regândi şi reflecta asupra modului în care pot fi găsite soluţii de a spune lucrurile din perspectiva fiecăruia. Poate e momentul să uităm istoria ce ne-a fost spusă în şcoală sau, ceea ce pentru unii poate fi dureros, să uităm chiar şi istoria spusă de bunicii noştri şi să ne gândim cum vom spune noi această istorie pentru copiii noştri? Şi asta chiar cu riscul de a nu mai fi nişte "buni români" sau "buni maghiari". Sau poate este momentul să ne asumăm rolul de a repovesti istoria şi din alt unghi explorând drumuri ce încă nu au fost deschise?

Nu ştiu când aţi putea să aveţi ocazia de a vedea acest spectacol. Dar, dacă măcar pentru o clipă v-aţi oprit asupra acestor rânduri şi v-aţi regăsit fragmente din propria viaţa, vă recomand să-l vedeţi. Iar celor cărora lucrurile scrise aici le sunt străine, cu atât mai mult. Nu veţi regreta nicio clipă!

Şi, de ce vreau să învăţ maghiara? Pentru că este o chestiune de bun-simţ. Şi cred că asta m-ar ajuta să înţeleg de ce pentru prietenii mei maghiari există gomboţii cu prune şi cei cu brânză de vaci, când eu ştiu foarte bine că aceştia din urmă sunt papanaşi.




 Toate articolele despre Festivalul de film documentar Astra Film Fest, 2015


1 comentariu

  • bravo
    bibicul, 06.10.2015, 14:14

    Frumos scris! Bine gândit! Nu am cum sa văd spectacolul, îmi place însă cum gândești. O observație totuși : sant sigur că pentru un etnolog cu Transilvania ca teren de studiu a sti ungurește nu-i doar o chestie de politețe, ci privește in modul cel mai direct competența resp. cercetător. Dar asta știi tu mai bine ca mine! Ce voiam a întreba -retoric bineinteles!- e dacă n-ar fi timpul ca oameni cu scaun la cap ca tine, români, maghiari și care or mai fi să vă uniti și så vă faceți vocile mai bine auzite, încercând să le închideți gura așa zișilor oameni politici ce-si fac din xenofobie profesiunea ce le dă pe masa painea cea de toate zilele, cu unt si dulceață din plin pe lângă. Asta ar fi într-adevăr o faptă bună .
    In inchiere nu pot sa nu va povestesc o anecdota : aveam doi colegi, un bănățean si un ardelean ce se tachinau mai tot timpul. Intr-o zi aud bănățeanul zicandu-i ardeleanului "Voi vă chemați români mă, care ziceți la tzug ghezes,?!! "

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Iulia Hossu


Alte articole

 6 documentare de neratat la Astra Film on Tour Bucureşti, Comunicat de presă
 Astra Film on Tour aduce 6 filme de top la Cluj!, Comunicat de presă
 Astra Film Festival 2015 - vitrina mondială a filmului de non-ficţiune, Comunicat de presă
 Hamlet-ul Indoneziei? - The Look of Silence, Florian-Rareş Tileagă
 Spartacus şi Cassandra, câştigătorul Marelui Premiu la Astra Film Festival, 2015, Ion Gnatiuc
 Toate articolele despre Festivalul de film documentar Astra Film Fest, 2015


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer