Familia Mishori a reuşit să fugă în Israel şi a scăpat de atrocităţile din noaptea de 8 iulie 1941, când peste 1000 de evrei au fost executaţi la marginea satului, fiind îngropaţi în tranşee antitanc. Anul 1941 este ultimul an când cineva din familia lor a fost în Moldova, iar primul care întrerupe şirul neîntrerupt care s-a scurs de la acele evenimente este Mattew. Tânărul regizor american, prezentat de către cei de la Variety ca "o nouă stea în ascensiune", iar de către publicaţia franceză Les Inrocks ca fiind "o nouă figură majoră a cinematografului independent", revine în locurile unde-şi are originea familia lui sub pretextul unei căutări surde într-un loc părăsit de amintiri, încercând să realizeze un portret cinematografic al unui sat emblematic pentru societatea moldovenească alterată în urma dezmembrării Uniunii Sovietice. Mattew încearcă să se apropie de locuitorii actuali ai Mărculeştiului şi provoacă un dialog prin care speră să creioneze relaţia localnicilor cu o istorie despre care nu ştiu mai nimic.
Motivaţia realizării acestei vizite este una mai veche, dar ajunge să prindă contur abia acum câţiva ani, pe pământ islandez, când, la un workshop de film din Reykiavik, Mattew Mishori se întâlneşte cu Sabin Dorohoi (cunoscut în România pentru scurtmetrajul de ficţiune Calea Dunării). Urmează un an de discuţii despre posibilele căi de abordare, iar cu trei luni înainte de producţia propriu-zisă, Sabin face o vizită în Moldova şi apreciază locul ca fiind de un potenţial extraordinar, deşi "e un sat de oameni săraci, ca vai de ei". Mattew nu îşi dorea neapărat să realizeze un film, urmând să folosească camera doar ca pretext pentru a pătrunde în spaţiul unde familia sa a fost la un pas să sfârşească executată cu sânge rece.
O săptămână de producţie, 15 interviuri şi 40 de ore de material brut sunt cifrele unui film care, în încercarea de a pune în context memoria trecutului peste spaţiul prezent, reuşeşte să eşueze cu o neîndemânare obraznică, ajungând, pe alocuri, un film parodie despre cum patru oameni se faultează reciproc în căutarea unor personaje pentru un film cu o greutate pe care se pare că nici unul nu o realizează. Dincolo de valenţele şi motivaţiile personale, Absent aduce pe ecran nişte imagini cu cel mult valoare sentimentală pentru familie, nicidecum un montaj elaborat, coerent, care să ridice la suprafaţă întrebări, să dea de gândit, demonstrând încă o dată cât e de mare riscul să devii caraghios atunci când cauţi răspunsurile cu insistenţă, în locuri şi momente în care cuvintele sunt de prisos.
Pe parcursul celor 71 de minute spectatorul este provocat să aştepte după nişte personaje care nu mai apar, este plimbat prin locuri care în mod vizibil poartă o amprentă dură, care, din păcate, este alterată de prezenţa artificială a membrilor echipei de filmare. Cele 71 de minute de imagini, care agravează intruzivitatea echipei filmului cu momente de interpretare care nu-şi au locul şi sensul, o intruziune condimentată cu sentiment artificial şi impresii false, sunt de fapt aşteptarea unui film care se termină înainte să înceapă. Pe lângă secvenţele care abundă în devieri structurale şi carenţe de storytelling, Absent prezintă mostre clare de joacă iresponsabilă pe partea de imagine, scoase cu succes în evidenţă de un montaj precar, cu realizare de începător, care caută să ilustreze cu dezgust şi în mod gratuit portretul unui sat obişnuit din cea mai săracă ţară din Europa. Este păcat, de altfel, să ajungi atât de aproape de un loc, având posibilitatea de a interacţiona cu nişte oameni şi cu un acces total la nişte amintiri de natura celor încercate de a fi abordate în film - elemente care de altfel funcţionează şi vorbesc de la sine -, şi să sufoci subiectul. Sper doar ca acest film să servească drept exemplu temerarilor care riscă în a aborda subiecte fără să le acorde minimul de respect necesar, care începe de la timpul petrecut în comunitate, alături de oameni, documentând contextul istoric şi filtrând concluziile prin realitatea prezentului în care acesta rămâne ancorat.
Prezent în competiţie, la Secţiunea Europa Centrală şi de Est, Absent este mai degrabă o continuare proastă a unui trailer foarte frumos decât un film, un exemplu despre cât de uşor au reuşit să eşueze realizatorii în tratarea unui subiect extrem de sensibil, un exemplu de aşa nu!, punctând însă foarte bine, fără directa lor participare, că dotările tehnice, financiare şi motivaţia nu sunt suficiente în elaborarea unui produs cinematografic şi antropologic de calitate.