În dimineaţa proiecţiei acestui film m-am întâlnit la micul dejun cu Andrei Schwartz (prezent la festival cu Outside), care mi-a făcut cunoştinţă cu Keno Verseck, jurnalist la The Spiegel Online. "E prezent în festival cu filmul ăla cu primarul, care se proiectează diseară, la 20:00, la Sala Thalia". La 20:02 intram curios în sala Main Stage - văzusem până acum filme despre secretare de la primărie, filme despre primari care construiesc terenuri de tenis sau terenuri de fotbal în pantă sau filme despre primari-medici corupţi care au umplut până la refuz spaţiul online în ultimele zile.
The Érpatak Model / Modelul Érpatak începe absolut relaxat, făcându-ţi cunoştinţă cu un evident personaj exotic, însă treptat lucrurile se complică absurd pentru spectatorii unei săli pline, prinşi în capcana liniştită din debut. Urmăresc atent şi am senzaţia că e un show, apoi uşor îmi dau seama că nu are cum, însă mă rog să fie, iar treptat rugămintea mi-e îndeplinită şi sunt aruncat într-un show prost, însă nu ca realizare, ci pentru gust şi senzaţia autentică - din păcate filmul este real, iar lucrurile pe care le prezintă se întâmplă. Încerc să enumăr în gând ce e mai rău - că e un sat la o noapte de condus de la Sibiu, că e în 2015 sau că am fost foarte naiv când am crezut că 70 de ani ne vor fi suficienţi să ne facem temele la lecţia de istorie şi că vom reuşi să ne ferim de lucruri care au început exact la fel - mai rău e, însă, că mă simt ca la filmele cu proşti, în care prostul de această dată sunt eu, pentru că stau cu mâinile legate, nu ştiu ce să zic şi nu ştiu dacă a mai rămas loc pentru a face ceva.
Cred că dacă mi-aş descrie primele impresii folosind calificative ca micul Hitler veţi aprecia acest demers ca unul neserios, exagerat şi iar vorbim de nazişti până obosim şi nu mai putem?, dar cred că tocmai luciditatea şi atenţia sporită şi continuă ţine la distanţă posibilitatea repetării unor orori care au avut loc mai ieri, o posibilitate menţinută în viaţă cu succes în imediata noastră apropiere geografică.
Mihály Zoltán Orosz este la al treilea mandat de primar în sătucul Érpatak, o localitate din nord-vestul Ungariei în care locuiesc 1.750 locuitori. Vede în administraţia locală misiunea vieţii sale, iar în propria persoană este întruchipat salvatorul Ungariei şi ultimul apărător în faţa non-valorilor liberale şi agenţilor iudeo-masonici care încearcă să pună stăpânire pe Ungaria şi să o destabilizeze. Pentru că e ferm convins că identitatea sănătoasă şi patriotică pot fi construite şi apărate printr-o educaţie naţionalistă, iar cultura maghiară e unica capabilă să cimenteze comunitatea, domnul primar dezvoltă Modelul Érpatak, pe care visează să-l dezvolte în Reţeaua Modelului Naţional Érpatak - cu principii clare de împărţire a populaţiei în Constructori versus Distrugători, în albinuţe muncitoare şi ascultătoare şi trântorii care se opun în spirit liberal pentru că pur şi simplu sunt de o altă părere şi pentru că astfel încearcă să dărâme ordinea socială, fiind corupţi de către agenţii străini. Este o imagine de prost gust în care lucrurile cresc în promisiunea de distrugere a comunităţii locale de romi, se recurge la metode de şantaj prin deposedarea de copii a familiilor cu spirit aparent revoluţionar (numai în 2010-2011 peste 30 de copii au fost luaţi de la familiile lor - ceea ce înseamnă 10% dintre minorii din sat -, pentru că părinţii au îndrăznit să se opună primarului opresiv), procese de judecată publice, activităţi naziste cu procesiuni de comemorare de noapte în care se intonează imnul Germaniei de dinainte de război (interzis în prezent!) şi enumerarea poate continua la nesfârşit, pentru că inspiraţia primarului pare să nu cunoască limite, iar când crezi că mai jos de atât nu poate merge, mereu e în stare să surprindă cu ceva nou.
The Érpatak Model / Modelul Érpatak este un portret fidel al lucrurilor extreme care se întâmplă în prezent în Ungaria. Naţionalismul, rasismul tot mai frecvent, autorităţile care nu întreprind nimic, personajele locale don-quijotiene care se opun cu îndârjire iniţiativelor dictatoriale, dar neputincioase în faţa numărul de susţinători tot mai mare - mă fac să cred că Ungaria a luat-o pe un drum periculos, fără cale de întoarcere, un drum pe care a mers şi Germania acum 70 de ani şi ştim foarte bine unde au ajuns lucrurile, deşi au pornit simplu, din comunităţi mici şi primari care ajung să fie votaţi la al patrulea mandat consecutiv, cum e cazul lui Mihály Zoltán Orosz. Personaj aparent bufon, reprezentantul absolut al puterii locale se transformă într-un model prost pentru generaţia tânără din sat, reuşind să se manifeste în cea mai degradantă formă posibilă, în care nu mai încape loc de înţelegerea şi acceptarea celuilalt, pentru că trăieşte într-o bulă în care are convingerea că este singurul deţinător al adevărului absolut.