Au fost odată ca niciodată un sat, un primar şi o dictatură. Satul - Érpatak, undeva în Ungaria; primarul - Mihály Zoltán Orosz; dictatura - a lui, adică a lui Mihály, primar cu pană în pălărie şi straie tradiţionale pe el, de dimineaţa până seara. Nu e glumă, primarul chiar îşi iubeşte cultura şi într-adevăr umblă prin sat în costum popular, făcând dreptate cu mâna lui, acolo unde el crede că lipseşte. Îi pune la lucru pe şomeri, ca să-şi merite ajutorul social de 150 Euro; îi smulge pe copii de lângă părinţii care nu au serviciu şi îi duce la casa de copii; îi discriminează, cu vorbe dulci, pe ţigani şi, dacă ar putea, i-ar da afară din sat; îi urăşte de moarte pe liberali şi se ceartă prin tribunale cu oricine i se opune. În orice caz, la prima vedere, un primar care se consultă cu sătenii, care invocă etica pentru orice chichiţă, care oferă dreptul la bani doar dacă omul pune osul pentru ei, pare un primar vrednic. Un model, precum el însuşi îşi numeşte politica din sat: modelul Érpatak, care, zice el, e atât de bun, încât ar trebui să se răspândească în toată Ungaria, ca mişcare naţională. Un model de forţă armată, de toleranţă zero, de extirpare a distrugătorilor societăţii, de purificare a comunităţii.
Cui nu-i miroase a nazism toată chestia asta cusută cu aţă albă, în care unul e marele cârmaci iar cei de lângă, fie slugi supuse, fie damnaţi pe viaţă, în care se spun fraze mari care ascund realităţi mici şi o mulţime de lipsuri, e un om care n-a înţeles nimic din istorie. Primarul Mihály, deşi nu-l plac nici măcar jumătate dintre săteni, totuşi la fiecare patru ani îşi asigură mandatul. Cum?, veţi întreba. Păi, prin politica de îndepărtare a ţiganilor şi prin găleţile cu bunătăţi de dinainte de alegeri. E prototipul primarului deştept da' oţ, vorba lui Moromete, iar felul în care îi asmute pe unii contra altora, pe fondul unei politici de extremă dreapta care e condamnată în lume, dar agreată de Orbán, ţine mai mult de crimă. O crimă articulată prin tăierea ajutorului social, prin dezbinarea familiilor, prin ameninţări la adresa celor ce se opun, prin trafic de influenţă. Acest primar, care a dobândit nu doar faimă, ci şi discipoli al căror vis e să devină primari în acest sat ca vai de capul lui, e exemplul clasic de abuz sub protecţia guvernului.
Aş fi vrut ca această poveste să nu fi fost reală, sau să fi avut loc acum 80 de ani. Dar ea are loc azi, iar satul Érpatak e aproape de România, undeva pe lângă Satu Mare. Primarul Mihály e din nou în funcţie, iar dacă acest text ar fi scris în maghiară, sunt sigur că Mihály ar auzi de el, m-ar căuta pe Facebook şi s-ar lua de mine (cum s-a luat de mulţi, la un festival din Budapesta, acum două săptămâni, unde documentarul a câştigat Marele Premiu). Din păcate, nu vorbim despre un caz izolat, despre "un ăla" exotic, care se îmbracă în soldat şi se crede Guevara. Avem şi noi faliţii noştri (Mazăre, Funar), care sunt mai mult caraghioşi decât periculoşi. Mai mult s-au jucat de-a dictatura. Mihály, însă, instituie un miniWermacht acolo, în Érpatak, care, oricât ar fi de penibil, are nişte urmări. Din păcate, vorbim despre un caz care confirmă fenomenul tot mai larg în Europa de agreare a naţionalismului violent, în fruntea căruia se află câte un "trimis" de genul ăsta. Oamenii se separă în tabere tot mai opuse şi fiecare îşi apără patul cu ghearele, de parcă cineva l-ar lua de sub ei. Şi, ce e mai nasol, în spatele urii sunt ideologii, vorbe mari. Parcă trăim într-o lume tot mai certată cu ea însăşi şi din ce în ce mai mulţi oameni văd, în dezbinare, o rezolvare a problemelor.
The Érpatak Model nu e neapărat un documentar strălucit, cel puţin la nivel tehnic; e evident că a fost filmat în condiţii vitrege, de semi-cenzură şi tensiune. Pe alocuri, repetă tautologic nişte metafore care vor să exprime conflictul şi, din nefericire, cele mai grave acte din poveste nu sunt cele filmate, ci cele relatate. Totuşi, ca ansamblu de relatări, rămâne credibil. Ritmul este pe repede-înainte, nu e timp pentru eventualele intervenţii subiective ale regizorilor şi, mai ales, nu e un film moralizator. Raportările la poveste ale publicului sunt lăsate libere şi poţi la fel de bine "să ţii" cu primarul, sau, invers, să-l condamni. Voi încheia cu ceea ce a zis regizorul Benny Brunner, ieri pe scenă, după proiecţie: "It is an unflattering image of Hungary. A genuine unmanipulated image of what is going on in Hungary".
Filmul mai rulează Duminică, 11 octombrie 2015, ora 16.00, la Sala "Thalia".
Olanda, 2014, 76 min
Regie: Benny Brunner, Keno Verseck
Imagine: Benny Brunner
Vizionare: în cadrul Astra Film Festival, 2015, Sibiu