Începutul filmului ne-o prezintă pe Tatjana, creatoare a propriei poveşti. Tatjana trăieşte actualmente în Olanda, acolo unde are o relaţie de 6 ani cu Rogier, un olandez plin de şarm, un spirit liber, pentru care şi-a lăsat în urmă întreaga familie şi a plecat din Croaţia, ţara ei de origine. Regizoarea porneşte de la actuala sa poveste de dragoste, ce se află într-un impas după naşterea copilului, pentru a ne conduce în trecutul său amoros, acolo unde caută răspunsul la întrebarea: de ce fiecare relaţie pe care am avut-o s-a sfârşit prost? Realizează această călătorie în trecut contactându-şi foştii iubiţi şi stabilind întâlniri cu ei, întâlniri pe parcursul cărora poartă discuţii despre relaţia pe care a avut-o cu fiecare-n parte. Aceste reîntâlniri sunt pigmentate cu imagini filmate în trecut, pe parcursul relaţiei. Pe scurt, ne întâlnim rând pe rând cu fiecare bărbat important din viaţa Tatjanei. Prima iubire, Pavel, un rus cu care relaţia a durat fix patru ani, pentru ca în final acesta să o părăsească pentru o altă femeie, tot cu numele de Tatjana, pe care de altfel a şi luat-o de soţie. Alături de el Tatjana avea o viaţă, după cum însăşi mărturisea, ca un roman rusesc. Apoi, a urmat Aleksei, un actor. Despre iubirea lor, regizoarea a făcut şi un film. Aleksei însă era actor şi-n viaţa reală. Relaţia ia sfârşit când acesta îi mărturiseşte că este... căsătorit. Acestuia îi urmează Zdravko, un cântăreţ, primul bărbat cu care Tatjana a visat că se va căsători; Vjeran de dragul căruia regizoarea găteşte carne de porc, deşi era vegetariană de zece ani deja; Frank, bărbatul german alături de care a ajuns să vadă Europa; Jacob, funcţionarul englez cu care experimentează fericirea-n Anglia. Iubirile Tatjanei sunt un alfabet întreg.
Ajunsă astăzi în relaţia cu Rogier, cu care are şi un copil, regizoarea se află într-un impas. Relaţia scârţie şi, deşi încearcă toate metodele de revigorare a cuplului, protagoniştii ajung să se certe de la banale fraze de tipul: "te rog, stinge lumina". Pe parcursul documentarului este prezentată o radiografie sinceră a relaţiei cu Rogier, iar senzaţia de autenticitate o ai la fiecare scenă. Relaţia este prezentată pe tot parcursul ei, de la primele declaraţii de iubire, momentul în care află că vor avea un copil, şi până la actuala fază în care Tatjana, alături de Rogier şi copilul lor, participă la întrunirile de familie ale ambelor părţi. Regizoarea surprinde subtil chestiuni ce ţin de clivajul cultural dintre ei doi, modul în care Rogier o portretizează la un moment dat, ca fiind mereu în postura de victimă şi cu o mentalitate balcanică. Documentarul are 83 de minute dar, vă asigur, nu vă va plictisi. Este piperat cu suficient umor şi bine construit ca poveste pentru a vă ţine pe scaun până la final.
La discuţiile de după proiecţie, regizoarea mărturisea că în timp ce lucra la acest documentar, a ajuns la concluzia că fericirea este un proces. După întâlnirile avute cu toţi foştii iubiţi a realizat că fiecare partener avea o altă versiune despre relaţia cu ea, alta faţă de a ei. Astfel, Tatjana recunoaşte cu onestitate că aceasta este povestea ei, aşa cum a văzut ea adevărul despre ceea ce a fost. Mai mult, a mărturisit cu umor modul în care, prezenţi fiind la proiecţia din Zagreb a documentarului, aceştia s-au întâlnit şi au avut ideea de a face şi ei un documentar despre relaţia lor cu ea. Nu pot decât să spun că mi-aş dori să îl văd.
Există o poveste frumoasă despre perechea potrivită pe care mitologia fiecărei culturi o are. Spusă în moduri diferite, dar în esenţă aceeaşi: suntem condamnaţi a ne căuta perechea ce ne completează şi alături de care putem fi fericiţi. Acesta este unul dintre miturile cu care s-a luptat feminismul încă de la începuturi. Ce se întâmplă dacă nu găsim din prima acea jumătate şi ce se întâmplă dacă jumătăţii tale nu-i eşti tu jumătatea? Şi dacă totuşi o găseşti, ce se întâmplă până la bătrâneţe? Despre acest drum basmele copilăriei, pe care fiecare le-am auzit seară de seară, nu spun nimic. Tatjana Božic arată printr-un demers plin de culoare, detalii personale şi umor, care poate fi acest drum. Documentarul acesta este un drum iniţiatic. Aş spune un drum iniţiatic în căutarea a ceea ce poate însemna familia, iubirea, căsătoria şi fericirea.
Poveştile se încheie de obicei cu fraza "şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi". Povestea Tatjanei nu se sfârşeşte aşa. Dar, cum ea însăşi mărturisea, povestea nu este la final. Dacă aţi ratat filmul la prima lui proiecţie, îl puteţi vedea sâmbătă, 10 octombrie 2015, de la ora 17:00, în Aula Magna ULB.