Pink Floyd: The Wall la Anim'est, 2015

În întuneric îmi amintesc versurile triste din The Little Boy that Santa Claus Forgot. Triste asemenea culorilor acelui hol gol şi singur care a apărut pe ecran ca un tunel dintr-un coşmar amintit când maşinile, luminile şi oamenii dau peste tine, te împing, te deşiră în mii de noduri sufocante. He's the little boy that Santa Claus forgot / And goodness knows, he didn't want a lot. Şi apoi Pink (Bob Geldof), obosit, absorbind prin cercurile ochilor întreaga cenuşă a lumii, întreagă frumuseţe maternă alterată de ignoranţă. Scrumul ţigării adunat într-un turn, din cauza uitării. Umezeala ochilor. Indiferenţa cu care viaţa îşi continuă drumul, fără să se oprească în faţa prăbuşirilor atât de evidente, care lovesc orice formă de frumuseţe. Dar camerista îşi continuă munca, aspiratorul continuă să piardă ecoul realităţii. Uşile sunt lovite, în încercarea de a le deschide. Iar bătăile, bătăile cheamă revolta.

Pink Floyd: The Wall uneşte piesele din albumul The Wall (al formaţiei Pink Floyd), precum şi secvenţele animate realizate de caricaturistul britanic Gerald Scarfe, transformând lumea Pink Floyd într-un univers căreia îi resimţi suferinţa şi trădarea. Regizorul Alan Parker surprinde viaţa cântăreţului de muzică rock, Pink (personaj inspirat de Roger Waters).Copilăria petrecută cu amintirea tatălui, tânjind după atenţia străinilor, bântuind podurile sub care trenul, ce ascunde victimele sistemului educaţional, trece indiferent la fragilitatea unui băiat judecat după felul în care vede lumea poetică, după felul în care tânjeşte să fie iubit, după felul în care încearcă să cunoască lumea. Singur.

Secvenţele animate încrustează imaginile unei lumi pierdute, o lume apocaliptică, în care oamenii mor ca victime ale războiului, în care elevii sunt formaţi într-un sistem care interzice zborul şi spiritul. Oraşele devin peşteri în care oamenii se izolează într-o claustrare confortabilă şi rece, în care zidul împiedică evadarea într-o lume mai bună şi orice strigăt este acoperit şi reţinut de cei asemenea judecătorului respingător sau a mamei cu braţele groase, sufocând o fire alterată de realitatea funebră a oamenilor lipsiţi de conştientizarea propriilor greşeli.

Did-did-did-did you ever wonder why we had to run for shelter when the promise of a brave new world unfurled beneath a clear blue sky? şi omul ce se confundă cu întunericul cerului. Transformarea firii umane într-o sumă de schelete înspăimântătoare care domină lumea prezentată eronat ca un cer liniştit şi un avion ocazional care deşiră cerul, dezvelind o altă realitate.

Simbol al conştientizării lumii degradate, botezul în sânge devine formă de renaştere într-o lume fără speranţă, în care te scufunzi visând o eliberare dincolo de zid.

Simbolizat, ca ultimă etapă, într-o fiinţă lipsită de putere, într-un stadiu embrionar, nedezvoltat din cauza lipsei de profunzime a oamenilor din jur, Pink este readus în faţă oamenilor din viaţa lui, reîntâlnind şi resimţind durerea abandonării şi a singurătăţii. Ca o oglindire, cei doi Pink, călători şi observatori ai unei lumi pierdute, se întâlnesc, fără cuvinte, dar înţelegându-se, fiind singurele fiinţe complete, care-şi respun povestea într-un peisaj hibrid, lipsit de umanizare.

Hello.
Is there anybody in there?
Just nod if you can hear me.
Is there anyone home?