Malony (Rod Paradot) este un adolescent delincvent, problematic, furios, rebel şi care nu poate găsi resursele interioare sau motivaţia pentru a-şi construi o viaţă. Mama sa, Séverine (Sara Forestier), este ea însăşi o adolescentă în momentul în care îl naşte, dependentă de droguri, instabilă şi care nu doreşte să îşi asume responsabilitatea unui copil deşi, în mod surprinzător, în debutul filmului are deja doi. Cu alte cuvinte, este povestea clasică şi clişeică a unei pseudo-familii din clasa urbană săracă. La tête haute nu este altceva decât un Mommy al lui Xavier Dolan, după ce ai scos din ecuaţie problematica spirituală, profunzimea, elementul de surpriză şi filosofia freudiană. Mommy, un film cu acelaşi subiect, tratează problema dincolo de clişee şi are o profunzime care pătrunde până la os, bântuindu-şi spectatorul, făcându-l să se simtă incomod şi să pună sub semnul întrebării multe dintre lucrurile pe care credea că le cunoaşte. La tête haute, în schimb, este exemplul perfect despre cum poţi să nu spui nimic în două ore şi despre cum poţi să banalizezi un subiect generos cum este acela al delincvenţei adolescentine.
Tot filmul urmăreşte traseul vieţii lui Malony şi încercările disperate şi neobosite ale funcţionarilor publici de a-l aduce pe un drum corect. Dintr-un punct de vedere, ar putea fi considerat un film-documentar şi s-ar salva prin prisma informaţiilor pe care le oferă. Dar aceasta este doar o imagine de suprafaţă pentru că, în realitate, La tête haute este o propagandă tipic socialistă. Catherine Deneuve interpretează personajul judecătoarei Florence Blaque, cea care se zbate pentru Malony şi încearcă să compenseze lipsa unui rol matern în viaţa adolescentului. Interpretarea lui Deneuve este una emoţionantă, corectă şi care ar fi putut transforma filmul lui Bercot. Din păcate, judecătoarea nu este singura care se luptă pentru Malony. Asistentul său social îşi asumă un rol patern, psihologii şi educatorii din centrele de corecţie unde este dus se luptă şi ei şi, în principiu, tot sistemul de justiţie îşi aduce contribuţia pentru a transforma viaţa lui Malony şi a-i oferi o alternativă. Avem, aşadar, un întreg sistem justiţiar a cărui singură grijă este să îl aducă pe Malony pe calea cea bună. Abuzuri în centrele de corecţie? Nu există aşa ceva. Micii delincvenţi primesc instruire, grijă, iubire şi chiar şi tratamente faciale. Asistenţi sociali plictisiţi care îşi doresc să ajungă mai repede acasă la familie şi îşi fac meseria cu jumătăţi de măsură? În niciun caz. Yann (Benoît Magimel) este un justiţiar desăvârşit, care nu renunţa la Malony şi se implica trup şi suflet în reeducarea tânărului.
Există oameni care îşi fac cu dedicaţie meseria şi se implică pentru a ajuta. Să existe cu toţii în acelaşi sistem social este imposibil. Ca toată lumea să fie bună, corectă şi profund interesată de cazul Malony este nu doar o utopie, ci şi o propagandă de prost-gust. Iar steagul francez, fluturând triumfător deasupra judecătoriei, în scena finală a filmului, întregeşte acest prost-gust.
Cât despre personajul principal la filmului, Malony, acesta este un personaj facil, creat conform unei reţete standard. Singura explicaţie pentru acţiunile pe care le comite îşi are originea în mediul familial. Este extrem de simplu să creezi un personaj adolescentin furios, care comite infracţiuni pentru că mama sa nu l-a vrut şi pentru că nu şi-a cunoscut tatăl. Opţiunea de a nu săpa în profunzime este una fatală pentru creaţia acestui personaj care, în definitiv, nu spune nimic şi nu reprezintă nimic. Nu atrage simpatia şi nici ura spectatorului pentru că nu reuşeşte niciodată să devină tridimensional.
Există, în schimb, momente actoriceşti bune în acest film, momente care se datorează măiestriei unor actori precum Catherine Deneuve, Sara Forestier şi Benoît Magimel. La nivel de interpretare, ceea ce poate fi spus despre La tête haute este că are un singur merit: acela de a fi reuşit să reunească actori extrem de talentaţi, dar care, din păcate, în afară de momente bune, nu reuşesc să convingă. Iar acest lucru nu este din cauza felului în care interpretează, ci din cauza scenariului, extrem de nerealist, care musteşte de propagandă şi care, la un moment dat, devine extrem de deranjant. La scena în care Malony primea un tratament facial în centrul de corecţie, pentru a învăţa iubirea de sine, am vrut să mă ridic şi să plec. Am rămas, totuşi, până la sfârşit, aşteptând doza de spectaculos, sau morala profundă din final. Nu a existat aşa ceva.
Impresia generală pe care o creează acest film este aceea a unui studiu clinic, steril la nivel de poveste şi compromis la nivel de viziune. Sunt două ore în care Malony se lupta cu sistemul social (de ce, nici el nu ştie), iar acesta, la rândul său, îl îmbrăţişează, întoarce celălalt obraz şi nu renunţă niciodată la a-l aduce pe calea cea bună. Steagul fluturând triumfător deasupra judecătoriei, în finalul filmului, este bomboană de pe colivă. Dacă aveţi două ore libere şi v-aţi gândit să le petreceţi experimentând o combinaţie dintre o profundă plictiseală şi un sentiment de frustrare adâncă, puteţi urmări La tête haute.
La tête haute / Standing Tall
Film de deschidere, Cannes 2015
Ţara: Franţa, 2015
Durata: 119 minute
Regie: Emmanuelle Bercot
Scenariu: Emmanuelle Bercot şi Marcia Romano
Imagine: Guillaume Schiffman / Montaj: Julien Leloup / Decoruri: Eric Barboza / Sunet: Pierre André, Séverin Favriau, Stéphane Thiébaut
Cu: Catherine Deneuve (Judecătoarea), ), Rod Paradot (Malony), Benoît Magimel (Yann), Sara Forestier (Mama), Diane Rouxel (Tess), Elizabeth Mazev (Claudine), Anne Suarez (Directoarea CEF), Christophe Meynet (Educatorul Robin), Martin Loizillon (Procurorul)