Câtă bucurie poate să conţină interpretarea suitelor pentru orchestră de Johann Sebastian Bach? Dacă e să ne luăm după cele văzute şi auzite la concertul de la ora 22 în care formaţia britanică King's Consort a interpretat integral toate cele patru suite bachiene dedicate ansamblului instrumental, răspunsul este fără echivoc: toată!
Într-adevăr, cu toată bucuria de a fi ceea ce sunt şi de a face ceea ce fac atât de bine, membrii orchestrei de cameră King's Consort, minunat condusă de Robert King - fondatorul ei şi un autentic specialist al acestui repertoriu - au susţinut la Ateneul Român o adevărată lecţie de stil.
O lecţie a cântatului cu fericire, într-un veritabil cult al sunetului şi al inteligibilităţii frazei muzicale. Minuţia construcţiei dialogului tematic precum şi sonoritatea obiectiv mai estompată a instrumentelor folosite (în cea mai mare parte baroce) nu au ştirbit cu nimic cursivitatea muzicii, abordată în multe cazuri în tempouri ameţitoare.
Cât despre dirijor... Tânărul Robert King şi foarte tinerii săi colegi par să facă parte din acea categorie de pasionaţi până la candoarea uitării de sine proprie celor ce spiritual nu îmbătrânesc niciodată. Pe lângă câştigul cultural evident, King's Consort a oferit şi o adevărată lecţie de viaţă pentru noi toţi, muzicieni sau nu. Proveniţi dintr-un mediu concurenţial care face ca atmosfera vieţii muzicale de la noi să pară joacă de copii, aceşti tineri sunt formaţi la o şcoală a artei şi a vieţii extrem de dură. Asemenea lui Bach care scria muzica "întru lauda lui Dumnezeu" şi ei se dăruie cu recunoştinţă actului artistic, participarea intelectuală dublând în permanenţă excepţionala interpretare muzicală. Unor muzicieni pentru care fiecare sunet are un înţeles asumat nu li se puteau oferi decât aplauzele furtunoase ale unui public fericit. Un public ce a ocupat toate fotoliile din sala Ateneului.
Întâlnirea cu King's Consort a fost un privilegiu. Telefoanele nu au sunat deloc, între părţi nu s-a aplaudat. A fost minunat.