A trăi pentru a-ţi privi viaţa - Lumière! la Gala de închidere a Les Films de Cannes à Bucarest, 2015

Istoria îi reţine pe fraţii Auguste şi Louis Lumière ca regizorii, scenariştii, cameramanii şi producătorii primului film din istoria cinematografului, La sortie de l'usine Lumière à Lyon, un scurtmetraj de 46 de secunde, alb-negru, mut, realizat cu un aparat pe nume cinématographe (de la greceştile kínēma / mişcare şi gráphein / scriere), construit pornind de la kinetograph-ul lui Thomas Edison. În timp ce invenţia americanului oferea privilegiul de a privi imagini în mişcare unui singur spectator ce era silit să privească printr-o gaură îngustă, cea a celor doi francezi permitea proiectarea pe un ecran uriaş, spre folosul şi bucuria unui număr de sute de oameni. În paranteză fie spus, se pare că, în realitate, responsabil cu invenţia-minune a fost mai degrabă Auguste, în timp ce Louis poate fi considerat primul regizor din istoria cinema-ului.

Fraţii Lumière şi-au patentat aparatul în februarie 1895, pentru ca, cel mai probabil în martie acelaşi an, să îl amplaseze Rue St. Victor (actuala rue du Premier-Film) din Lyon, la numărul 25, în faţă fabricii de pălării deţinute de tatăl lor, Antoine. Oamenii păşind printre porţile proaspăt deschise acesteia a devenit prima imagine din istoria cinematografului, proiectată public în premieră absolută la 28 decembrie 1895 în Salon Indien du Grand Café din Paris, într-un program ce a mai conţinut alte 9 pelicule. Parte dintre acestea au ajuns pe ecranul CinemaPRO din Bucureşti, la aproape 120 de ani distanţă, în comentariul lui Thierry Frémaux, în gala ce a încheiat Les Films de Cannes à Bucarest, 2015.

Bărbatul de 55 de ani născut la mai puţin de 100 de kilometri de locul de baştină al cinematografului este, astăzi, una dintre cele mai influente personalităţi din lumea filmului. Pe de o parte, Frémaux conduce Institutul Lumière din, desigur, Lyon, cel care are în proprietatea sa, printre altele, terenul pe care se înălţa cândva fabrica devenită faimoasă pentru porţile sale deschise cinema-ului. Astăzi, terenul găzduieşte o, desigur, sală de cinema. Pe de altă parte, Frémaux este, începând din 2007, "délégué général du Festival de Cannes", adică persoana care supervizează, atât din vedere al selecţiei filmelor, cât şi din cel vedere financiar-administrativ, cel mai important festival cinematografic din lume.

Această dublă calitate, dătătoare de notorietate şi credibilitate, este pusă în plan secund de cea de cinefil înrăit, îndrăgostit, cu osebire, de fraţii Lumière, de valoarea istorică a invenţiei lor, dar şi de cea artistică a celor aproape 1.500 de scurt-metraje de maximum 50 de secunde, aflate în arhiva institutului lyonez. La Bucureşti, Frémaux a fost voice-over pentru 80 şi ceva dintre ele, în cadrul unui eveniment relevant nu doar cinefili, dar şi pentru iubitorii de istorie, de civilizaţie, ba chiar şi de antropologie.

Şi asta pentru că, în cadrul selecţiei mioritice, o importantă parte a fost dedicată filmelor turnate în diverse zone ale lumii, din Vietnam la New York, de la Cairo la Londra, produsul genialei idei a familiei Lumière de a-şi face cunoscută invenţia în cât mai multe zone geografice. Rezultatul a fost nu doar înregistrarea pe peliculă a uimirii omului de final de secol XIX în faţa uneia dintre invenţiile tehnice care avea să marcheze veacul ce a urmat, dar şi înlesnirea magicei întâlniri a publicului din cinematografele din Franţa, mai întâi, din Belgia, Anglia, America şi aşa mai departe, cu semenii săi de peste mări şi oceane, de peste imperii şi civilizaţii.

Pentru prima oară în istorie, omul putea privi mişcările unui alt om aflat la mii de kilometri distanţă, după cum, pentru prima oară în istorie, un om aflat într-o sală întunecată din Paris putea zări oameni trecând pe sub un pod din New York, călărind pe lângă Piramida lui Keops, căţărându-se în Alpi sau făcând o baie în Canalul Mânecii.

Pentru noi, cei de azi, chestiunile par banale. Pentru ei, cei de atunci, lucrurile au părut ca ţinând de domeniul vrăjitoriei. Între aceste două momente, omul a reînvăţat să privească. Pentru că, dincolo de valoarea sa istorică uriaşă, cinema-ul îşi are ca principală caracteristică capacitatea de a oferi ochiului alte căi de a percepe lumea. De la cele mai vaste şi somptuoase peisaje la cele mai minuscule fire de iarbă ori de nisip, de la cele mai atrăgătoare torsuri la cele mai inubliabile zâmbete, de la cele mai misterioase umbre la cele mai orbitoare răsărituri, de la uriaş la minuscul, de la hidos la superbissim, de la moarte la viaţă, totul s-a schimbat în percepţia individului care a intrat, măcar o dată, în sala unui cinematograf.

Toate acestea au fost spuse întocmai sau măcar sugerate, în faţa unui public captivat de şarmul, erudiţia şi umorul său, de un Thierry Frémaux care a adus la Bucureşti, într-o seară rece şi limpede de octombrie, parte din freamătul, neliniştea şi exuberanţa cu care omul şi-a însoţit dintotdeauna marile descoperiri. Un omagiu adus trecutului dintr-un prezent presimţind bucuriile descoperirilor ce vor veni.