Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Ilegitim

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Somnul CNC-ului naşte monştri - Ilegitim


martie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Domnul Bebe[1] intră într-un bar. Domnul Anghelescu vine la el şi-i spune "Hai că ţi-am mai trimis o fată, vorbeşte şi tu cu Mungiu să faceţi un film, măcar..." Pam, pam.

Da, dar nu despre asta e cel mai nou film al lui Sitaru, pentru care s-au adus un val de omagii la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, 2016. De fapt, orice încercare de a aplica un filtru de analiză asupra poveştii sau de a discuta tema acestui film, este o căutare în deşert. Pentru că filmul îşi asumă din start un statut de experiment, cu implicaţii mult mai ancorate în industria de film românească decât în istoria filmului românesc şi capitalul artistic al acestuia, devenind, astfel, un anti-manifest la adresa filmelor cu buget, actori şi viziune regizorală. La adresa filmelor, aşa cum le ştim cu toţii. Prin urmare, motivaţiile personajelor şi sensurile poveştii lor, atribuite unui proces de improvizaţie faţă de care regizorul nu a vrut să fie intruziv, se deduc post-scriptum, într-o încercare sisifică a spectatorului de a face ordine într-un haos cu titlu de univers omogen.

Cu toate acestea, tematic, filmul debutează cu pista falsă a avorturilor ilegale din timpul comunismului (alas!) şi implicaţiile lor în epoca contemporană - patru fraţi află că tatăl lor, Domnul Anghelescu, ginecolog, a denunţat la Securitate femei care voiau să-şi întrerupă sarcina. Procesul de vinovăţie al acestui tată (interpretat cu aceleaşi tuşe ardeleneşti-moromeţiene, ca în scurtmetrajul Şanţul al lui Adrian Silişteanu, de către Adrian Titieni) devine astfel bula unui sufleu. Deşi pare un fir narativ important al poveştii, odată spart, el se dezumflă în plecarea tatălui de acasă şi amorţirea acestui eveniment, peste care celelalte personaje trec ca şi cum ar da cu lingura la o parte gogoaşa sufleului. De fapt, desfăşurarea acţiunii ne va face să credem că acest prolog a fost necesar ca să motiveze tumultul interior al uneia dintre fiice, Sasha (interpretată de Alina Grigore), care, pe lângă faptul că are o relaţie incestuoasă cu fratele său geamăn, Romeo, rămâne însărcinată şi consideră avortul drept opţiune. În realitate, povestea tatălui securist nu e decât un reflector de 1000W pus cu japca peste ceea ce percepem a fi adevăratul fir narativ, un romance incestuos fuşerit şi lipsit de credibilitate, fără nicio consideraţie pentru vreo structură de scenariu whatsoever.

În fine, tot ce ţine de narativul poveştii, de la situaţii dramatice la dialog, se face vinovat de multe păcate dramaturgice. Iar prestaţia actorilor neprofesionişti (recrutaţi din şcoala de actorie InLight a Alinei Grigore) stârneşte chiar mai puţine emoţii decât neprofesioniştii din Love Building-ul Iuliei Rugină. Dar ce e şi mai deranjant e că toate aceste stângăcii (tematice, stilistice, regizorale) sunt puse pe seama şi băgate sub preşul bugetului. Ca şi cum bugetul mare este garantul talentului sau bugetul mic este portiţa de scăpare a netalentului. Desigur, orice proiect care se naşte din contribuţiile plătite mai puţin sau neplătite ale unor artişti este de salutat. Dar adevărul gol-goluţ este că pentru spectator n-ar trebui să conteze că Ilegitim e un film făcut cu doar 7.000 de euro. Pentru nimeni n-ar trebui să conteze. Faptul că ai făcut un film şi nu ţi-am permis să plăteşti un focus-puller, un gaffer sau un scenograf ar trebui să fie o ruşine, nu un motiv de laudă. Faptul că ai reuşit să documentezi filmic un exerciţiu actoricesc pe o temă dată e un motiv de laudă, dar nu un film.

Cred că adevăratul merit al proiectului lui Sitaru şi al Alinei Grigore este declanşarea unei discuţii binevenite în România despre CNC, acordarea finanţărilor pentru filme şi de fapt, relaţia dintre producţia unui film şi bagajul cu care vine acest film, încă din forma lui de scenariu. Pentru că, în cazul Ilegitim, este o disproporţie nefirească între ce vrea să spună şi cum vrea să spună, iar încăpăţânarea de a spune lucruri mari cu bani puţini se plăteşte la fel de scump precum proiectele cu mulţi bani şi nimic de spus.


[1] personajul principal din 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, regia Cristi Mungiu, interpretat de Vlad Ivanov.




 Toate articolele despre Ilegitim


4 comentarii

  • Berlinală SS
    barbu brailoiu, 15.03.2016, 11:38

    Din păcate, asta se caută și se prețuiește pe acolo, pe la Berlin. Aduceți-vă aminte și de „Poziția copilului”, alt laureat cu forcepsul...
    Acest „Ilegitim” merge, mai departe, pe linia SS (senzaționalist sexuală) pe care un alt film destul de asemănător în mediocritate, al lui Tudor Giurgiu, făcea un oarecare succes de casă și de CC (critici arondați).

    • RE: Berlinală SS
      Razvan Penescu [membru], 15.03.2016, 18:12

      Nu există posibilitatea de a compara "Poziţia copilului" cu "Ilegitim", după cum nu există nici posibilitatea de a compara premiile primite de cele două filme. Primul a primit cel mai important premiu al Festivalului, al doilea a primit unul din premiile unor organizaţii care dau premii în cadrul secţiunilor paralele din Festival (în acest caz Confederația Internațională a Cinematografelor de Artă).

      Amintesc că din juriul care a premiat "Poziţia copilului" au făcut parte, printre alţii, Wong Kar Wai (preşedinte), Susanne Bier şi Tim Robbins, ceea ce dă o greutate în plus premiului primit.

      În ce priveşte linia SS (senzaţionalist sexuală) pe care credeţi că merge filmul, vă înşelaţi în mare măsură. Abstracţie făcînd de legătura de rudenie dintre cele două personaje implicate în incest, filmul e destul de pudic. După cum şi filmul de debut al lui Tudor Giurgiu ("Legături bolnăvicioase") era destul de pudic. Cinematografia mondială are o mulţime de filme care chiar merg pe linia SS, cum ar fi recentul "Love" (în 3D!!!) al lui Gaspar Noé, românii se ţin încă departe de această linie.

      • RE: RE: Berlinală SS
        Mirodoni, 03.04.2016, 22:23

        Păi tocmai că nu putem face abstracție de legătura de rudenie dintre cele două personaje. Această legătură e senzaționalul!

  • Despre filmu’ lu’ Sitaru’
    LUTARIM, 04.04.2016, 19:31



    Eu știam că o axiomă este un adevăr fundamental de la sine înțeles, care nu trebuie demonstrat.
    Despre incest știam că nu trebuie acceptat, trebuie respins, fără să ai nevoie de argumente, e ceva de la sine înțeles.
    Și, totuși, incestul se întâmplă, se produce, așa că realizarea unor filme pe această temă nu mă surprinde și nu mă deranjează, dar depinde cum sunt făcute și cu ce scop.

    Titlul filmului lui Sitaru e la derută. Ca să nu-i spună Incest, i-a spus Ilegitim! Induce ideea că el, regizorul coscenarist, nu înghite incestul, pentru că e ilegitim. Face parte din politica de îmbrobodire a potențialilor spectatori ca să-i atragă în sală, politică folosită cu sârg până în final, unde ne impune concluzia că incestul e o prejudecată pe care trebuie urgent s-o depășim.

    Unii cronicari au spus că filmul începe promițător.
    Eu, de la primul cadru, am avut o strângere de inimă văzându-l pe Titieni în capul mesei filozofând pe tema timpului cu mâncarea în gură. Când un regizor folosește acest clișeu pentru a arăta că personajul său este un țăran parvenit, înseamnă că l-a părăsit inspirația, cel puțin pentru o perioadă, iar la actor respectiva inspirație încă nu a ajuns. Nu trece mult, și Titieni îi face observație altui mesean că vorbește cu mâncarea în gură. Era deja un semn clar că scenariul e vraiște.
    Ceva șanse mai erau, totuși, pentru că acea tiradă despre timp putea fi la sfârșitul filmului o revelație. E adevărat că tema respectivă a revenit, dar nu s-a mai potrivit ca nuca în perete, ca la început, ci ca oiștea în gard.

    Cert este că filmul începe, până la urmă, introducându-ne pe ocolite în subiect. Subiectul nu este, însă, incestul, ci avortul. De fapt nu avortul, ci decretul privind interzicerea avortului. Dar nici asta, ci delațiunea privind avortul sau tentativa de avort. Delațiune practicată de Titieni, de fapt de personajul său, Victor Anghelescu, medic ginecolog, convins că astfel a contribuit la micșorarea numărului de avorturi. Și nici asta, ci reacția celor patru copii ai lui, acum oameni mari, care îi cer socoteală înjurându-l. Evident, după înjurături, cafteala este inevitabilă.

    Avem de-a face, deci, cu o familie destrămată din zilele noastre. Întemeiată, totuși, pe principii sănătoase, în vechiul regim de tristă amintire. Adică și-a îndeplinit planul de 4 copii pe cap de familie, așa cum era planul de 12 purcei pe cap de scroafă, 1,4 viței pe cap de vacă și 1,7 miei pe cap de oaie. Comuniștii aveau ceva cu capul!

    Dar nici despre asta nu e vorba, adică de ce s-a destrămat familia, sau că o familie cu 4 copii nu e neapărat sănătoasă, sau e obligatoriu sortită dezastrului! Pur și simplu, regizorul coscenarist trebuia să dea cât mai multe roluri prietenilor lui, unii absolvenți ai școlii de actorie InLight, și să aibă cât mai multă mișcare și zgomot pe ecran. Pentru că foarte puține lucruri din acest film duc în același loc. Un exemplu favorabil ar fi că tatăl este împotriva avortului, din principiu, principiu la care renunță atunci când e vorba de fiica lui.

    Această harababură în tratarea unui subiect cinematografic poate fi și benefică, dacă maschează o abilitate scenaristică/regizorală. Dar nu e cazul aici. Aici, totul e la întâmplare. De exemplu, nu are nicio conotație faptul că mama celor 4 frați nu mai trăiește. Personajele au fost create doar ca să fie la număr, pentru că, fiind vorba de un incest, nu avea nicio importanță că erau 4 frați. Scenariștii, nefiind capabili să trateze un subiect atât de ofertant ca incestul, cu toate implicațiile acestuia, au creat personaje colaterale inutile. Dacă fratele mai mare a primit de la scenariști o diplomă de medic, nu înțeleg de ce, iar sora incestuoasă era studentă la filozofie, fratele incestuos nu avea nicio preocupare, cum nu am înțeles cu ce se ocupa sora cea mare și concubinul acesteia, care nu știu ce caută aici.

    Pe mamă, scenariștii au lăsat-o moartă. Nu s-au mai complicat să-i construiască personajul, pentru că nu au fost în stare.
    În lipsa unor idei care să dea spectatorilor de gândit, ca să nu adoarmă în scaune, scenariștii i-au lăsat pe aceștia să se frământe ce hram poartă fiecare personaj. De exemplu, sora cea mare, multă vreme eu am crezut că e mama. Un cronicar amabil spune că este fantoma mamei. Ce bine ar fi fost!

    Când e vorba de artă, abaterea de la regulă este esențială în valoarea unei opere. Aici, însă, nu funcționează, sau chiar funcționează invers. Tot ce-au croșetat scenariștii cu andrele strâmbe, nu duc în niciun fel la incest. Fără acesta, ar fi putut rezulta un film bun despre altceva. Cum ar fi putut rezulta un film bun despre incest, fără umplutura searbădă adăugată. Desigur, cu alt scenarist, eventual alt regizor.

    Într-o familie cu mulți copii, m-am născut și am crescut într-o astfel de familie, lucrurile merg exact pe dos față de filmul în discuție. Fratele/sora mai mare are grijă de cei mici. Fie în comunism, fie în capitalism.

    În filmul lui Sitaru, lucrurile sunt de așa natură, încât incestul ar fi fost imposibil. Dacă s-ar fi produs, totuși, scenaristul ar fi trebuit să justifice cum și de ce. Ceea ce, desigur, n-a fost capabil să facă!

    La începutul vieții, o diferență de 4 sau 5 ani între frați este esențială. Chiar dacă mama moare iar tatăl este foarte ocupat, cei mici au de la cine învăța. Evident, dacă sunt toți întregi la minte. Condițiile de locuit, respectiv de viață, nu au nicio importanță. Aici, chiar sunt improprii incestului. Fratele mare putea dormi în aceeași cameră cu cel mic, sora mare, cu cea mică. Tatăl era medic, nu era un bețiv și era întreg la minte. Întreg la minte se pare că nu este interpretul, dacă a sprijinit acest proiect. Ceilalți mai au unele circumstanțe atenuante. Fata actriță/scenaristă e prea tânără și se gândește numai la sex, băiatul e picat din lună și s-a bucurat să primească și el un rol, iar regizorul vrea să speculeze senzaționalul deși nu se pricepe cum.

    Adrian Titieni nu e un actor oarecare, este profesor universitar, doctor în teatru, rectorul UNATC. UNATC, deși autonomă, este finanțată din bani publici și se supune Legii educației nr.1/2011.

    Adică domnul Titienii este un om educat, și, prin funcțiile pe care le are, este chemat în primul rând să facă educație tinerilor, pe care îi formează nu numai prin curricula școlară și autoritatea didactică, dar și prin exemplul personal.

    Din cele spuse la proiecția de lansare a filmului „Ilegitim”, rezultă că s-au adunat cu toții într-un apartament și au filmat timp de douăsprezece zile după scenariul însăilat de actrița Alina Grigore și regizorul Adrian Sitaru, probabil în condiții intime, pentru a crea atmosfera.

    Actorii și-au intrat atât de bine în pielea goală a personajelor, încât aceștia au hotărât finalul filmului. Concluzia tuturor personajelor a fost că sarcina trebuie păstrată, deoarece este rodul iubirii dintre gemeni. Numai că cei 4 interpreții nu erau frați cu adevărat, iar Titieni nu era tatăl lor. Dacă ar fi fost, alt final ar fi stabilit!

    Mi s-a părut deplorabil faptul că habar nu au ce e iubirea, de la tânăr debutant, la regizor și profesor universitar doctor, care predă Arta Actorului! Confundau plăcerea erotică, instinctul animalic al reproducerii, cu iubirea. „Ce, ție nu-ți plăcea?” „Ba da...” răspunde fata!

    Pe copilul care se năștea din frați gemeni nu l-a întrebat nimeni nimic.El nu și-a spus părerea. El vrea să se nască? Cine a hotărât în numele lui? De ce? El va fi fericit?

    Incestul, după părerea lor, nu este decât o prejudecată care ar trebui repede depășită, dacă vrem să fim considerați moderni și civilizați, ca în țările nordice, unde „asemenea lucruri sunt permise”.

    Numai că aici e o mare minciună. Peste tot, incestul nu este ilegitim, este ilegal, adică pedepsit de lege cu închisoare. În astfel de situații, avortul se impune, ceea ce nu se întâmplă nici în cazul violului.
    Apoi, incestul se referă și la relațiile sexuale între părinți și copii. Să-l acceptăm, dacă se bazează pe iubire? Așa gândește dl Titieni, care are o fată? Dar are și un băiat și o soție!

    Câtă vreme problema era incestul, dialogurile pro sau contra avortului nu au niciun sens. Fata susține că e stăpână pe trupul ei, iar băiatul că are putere de decizie asupra fătului, că-i e tată. De fapt era tatăl unui spermatozoid care se lipise accidental de ovulul surorii sale, în timp ce, cu alte ocazii, multe alte milioane au ajuns pe faianța din baie.
    E drept că religia interzice avortul, dar dacă până la o anumită vârstă a fătului se poate face întrerupere de sarcină, fără a pereclita viața mamei, înseamnă că Dumnezeu a prevăzut și acest lucru.

    Dar aberația scenaristică aici constă în faptul că, în ziua de azi, tinerii nu catadicsesc nici a se căsători legal, darămite să dorească sa fie părinți! Desigur, putea fi o ficțiune, ceva SF, dar, ca să ajungi la concluzia din film, trebuie să ai argumente, să fii convingător.

    În final, Titieni este bucuros că fiica lui nu a făcut avort și este dublu bunic având o singură nepoțică, iar ceilalți au acceptat situația. Cu alte cuvinte, s-o acceptăm și noi!

    Astfel, Sitaru încalcă principiul de bază al artistului: să nu dea soluții, doar să prezinte situația și să lase spectatorul să gândească.

    Chiar dacă filmul s-ar fi sfârșit în momentul în care fata aștepta în fața cabinetului de ginecologie, cum se pare că unii critici au rămas cu impresia, filmul tot n-ar fi făcut prea multe parale, pentru că și până acolo era putred.

    Regizorul a vrut să demonstreze că gemenii se iubeau, dar nu a arătat decât că se fu-teau, adică se re-gu-lau, se împerecheau, ca oricare alte animale, nu făceau dragoste. Scenele de sex din filme au sensul lor, în funcție de scopul realizatorilor. În cele mai multe cazuri, atragerea spectatorilor plătitori, care apoi se duc acasă încălziți și fac sex. În acest caz, cu frații sau părinții? Fără scena respectivă, filmul ar fi reușit măcar să nu fie abject.
    Incestul nu este acceptat nici în cazul mamiferelor, care sunt superioare păsărilor, cum ar fi găinile sau sitarii.

    Dacă incestul din acest film ar fi fost o întâmplare nefericită, din motive de vârstă foarte fragedă, sau diferență de vârstă între frați, probleme de alcool sau droguri, sau cei doi erau oligofreni, atunci spectatorul putea fi chemat să judece. Așa, de ce vine la film?
    Faptul că sala era plină nu ar fi chiar de mirare, au venit oamenii să vadă ce film ne-au premiat străinii. Dar să aplaude și să-i felicite pe realizatori este peste puterea mea de a accepta. Că, de înțeles, am înțeles, respectivele persoane nu văd nimic rău în relațiile sexuale incestuoase! Merite cinematografice n-am văzut! Nu am văzut eu, pentru că alți spectatori erau foarte încântați de „interpretarea firească” a actorilor. Adică filmele românești sunt așa de proaste, încât o normală interpretare le plasează pe unele automat în categoria capodoperelor cinematografice, nu ne mai gândim la creația artistică, n-are rost!

    Mediafax titra, prin Mădălina Cerban: „Ilegitim”... învingător la Festivalul de Film de la Berlin... Învingător? La Berlinale nu mai e învingător „Ursul de Aur”? Cine-o fi această Mădălină?!
    M-am uitat pe lista celor 12 câștigători, din 23 de filme, și nu figurează „Ilegitim”. A fost premiat de „Confederația Internaționala a Cinematografelor de Artă”, în afara juriului oficial. Artă? Care artă?! Incestul este de-acum Artă?
    Desigur, nu Confederația a stabilit, ci un reprezentant care a fost șocat că în România, după atâtea grozăvii, acum frații fac sex între ei, ba aduc și copii pe lume într-o veselie generală.
    Zice că „trofeul”, cu care Sitaru se umflă acum în pene, reprezintă o importantă „carte de vizită” pentru distribuitori. Ca să vadă toată lumea ce troglodiți suntem!

    Ar mai fi o explicație. Este posibil să nu fi fost tradus corect comentariul lui Titieni din final. În acest caz, deși grosolan construit, ar rămâne un film despre un caz ipotetic, supus analizei spectatorilor.

    În concluzie, noul val s-a dus ca valul! Fără scenarii din afara sistemului, neafectate de „școala românească de film”, condusă de titieni, cinematografia, cu mici excepții, din ce în ce mai mici, va ajunge apă de ploaie. Aud că Sitaru mai are un film pe țeavă, despre două prostituate. Iată problemele majore ale României și cinematografiei noastre: incestul și curvele!


Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Sabina Balan


Alte articole

 O interpretare ilegitimă - Ilegitim, Mihai Brezeanu
 Sieranevada, Câini şi multe alte filme româneşti în proiecţii speciale la Anonimul 13, 2016, Comunicat de presă
 Sitaru, un autor cu baza în colectiv - Ilegitim, Rareş-George Nae
 O dramă de familie nereuşită - Ilegitim, Andra Petrescu
 Pledoarie pentru viaţă - Ilegitim, Mihai Fulger
 Toate articolele despre Ilegitim


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer