Observator Cultural / martie 2016
Ilegitim
Ilegitim este cel mai recent lungmetraj al lui Adrian Sitaru, rezultat în urma unei colaborări cu atelierul de actorie pentru neprofesionişti, condus de Alina Grigore, în cadrul căruia cîţiva profesionişti şi amatori şi-au construit personajele pe o perioadă lungă de timp (peste un an şi jumătate). Odată finalizat acest proces, actorii au locuit pentru două săptămîni în aceeaşi casă, împreună cu cei doi directori de imagine care au filmat zilnic interacţiunile lor, fără a trage mai mult de o dublă. Actorii nu au lucrat pe scenariu, dar primeau de la regizor indicaţii succinte cu o zi înainte (de exemplu, în secvenţa de deschidere, Bogdan Albulescu ştia doar că personajul lui trebuie să provoace conflictul cu tatăl interpretat de Adrian Titieni).

Începînd cu o liniştită masă în familie care se transformă într-o demascare a capului familiei Anghelescu, Ilegitim trece de la acuzarea medicilor ce raportau femeile care nu doreau să păstreze sarcina, în perioada comunistă, la o discuţie despre legitimitatea incestului şi, eventual, a copiilor rezultaţi dintr-o astfel de relaţie. Alăturarea acestor teme grave e forţată şi artificială şi parazitează dezvoltarea personajelor ale căror poveşti sînt mai puţin senzaţionale. Şi, prin asta, şi autenticitatea relaţiilor pe care actorii le-ar fi putut dezvolta de-a lungul lunilor de exerciţii. De exemplu, regizorul britanic Mike Leigh foloseşte o metodă asemănătoare, în care actorii lucrează la personajele lor luni întregi, fără scenariu, iar la filmare improvizează pe o structură narativă schiţată - de altfel, asta a folosit şi Adrian Sitaru aici. Doar că, în filmele lui Leigh, interesul pică atît pe familiaritatea interpretărilor, cît şi pe familiaritatea şi firescul relaţiilor dintre personaje - fix ceea ce Ilegitim pierde cînd aglomerează motivaţii şi justificări grave.

Pe Adrian Sitaru l-au interesat mereu experimentele formale şi chestionarea normelor şi a valorilor social acceptate. În Pescuit Sportiv, cuplul adulter din centrul subiectului contrazice fericirea căsniciei monogame, iar comportamentul meschin al celor doi faţă de tînăra pe care o lovesc cu maşina adînceşte ironia la adresa convenţiilor sociale. În Din dragoste cu cele mai bune intenţii, Bogdan Dumitrache este fiul mult prea grijuliu cu sănătatea mamei lui, care, împotriva recomandărilor medicale pozitive, insistă să-i asigure acesteia un tratament mai bun decît poate oferi spitalul de provincie, pentru că, în momente de criză, cei la care ţinem merită tratament preferenţial. Iar cel mai recent scurtmetraj al său, Artă, aduce în discuţie moralitatea exploatării unei actriţe adolescente, într-un rol de prostituată minoră, precum şi mijloacele de care se folosesc regizorii pentru a constrînge, mai subtil sau mai agresiv, părinţii să accepte rolurile - de la mirajul Cannes-ului şi pînă la sugestia că, dacă ar renunţa, ar lăsa copilul să piardă o oportunitate majoră.

Dar ce anume chestionează, de fapt, Ilegitim? Debutează cu o pistă falsă a avorturilor ilegale în perioada comunistă, tatăl fiind confruntat de trei dintre cei patru copii ai săi în legătură cu denunţurile lui împotriva femeilor care solicitau avorturi în perioada comunistă. Politica pronatalistă impusă de Ceauşescu între anii 1966 şi 1989 nu împiedica doar accesul la avort, ci şi la alte metode contraceptive, Statul intervenind grav în intimitatea cetăţenilor săi, bărbaţi sau femei, şi afectînd inclusiv ceea ce insista că proteja - familia ca celulă de bază a societăţii. Discursul de justificare al doctorului Anghelescu, patriarhul familiei, este cu atît mai aiuritor cu cît vorbim despre o perioadă în care Statul lipsea femeia de orice control asupra propriului corp. Conflictul e declanşat greşit, pentru că discuţia despre avorturile în comunism nu reprezintă miza sau, cel puţin, nu reuşeşte să se transforme într-una. Familia Anghelescu nu e disfuncţională pentru că tatăl era un om rău care raporta femeile însărcinate la Securitate, ci, mai degrabă, pentru că este abuziv şi autoritar (după cum reiese din reproşurile pe care copiii i le aduc).

În legătură cu disfuncţionalitatea familiei Anghelescu, observaţia care mi se pare într-adevăr interesantă este rolul pe care cele două fiice - Sasha (sora mai mică, care are o relaţie incestuoasă cu fratele ei geamăn, Romi) şi Gilda (fiica mai mare, depresivă şi retrasă) - îl primesc în cadrul familiei. În timp ce Gilda este, de la un capăt la altul, o pre­zenţă retrasă, tolerantă şi admirativă faţă de autoritatea tatălui, autonomia Sashei este îngrădită, printr-o formă sau alta, de cei doi fraţi sau de către tatăl său.

Ilegitim ar fi putut fi o dramă de familie onestă fără marile teme care-l parazitează (căci nu reuşeşte să problematizeze nici incestul, nici avortul), dezvoltînd personajele un pic mai egal şi concentrîndu-se pe singurul lucru care cred că îi iese: investigarea disfuncţionalităţii patriarhatului.


Regia: Adrian Sitaru Cu: Alina Grigore, Robi Urs, Adrian Titieni, Bogdan Albulescu, Cristina Olteanu, Liviu Vizitiu

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus