aprilie 2016
Comunicate de presă - concerte
Faimosul saxofonist american Kenny Garrett revine la Bucureşti, pentru a susţine un concert la Sala Radio, în data de 21 aprilie 2016, de la ora 20.00.
 
Cel mai recent album al artistului, care se va auzi şi la concertul de la Bucureşti, poartă numele de Pushing the World Away şi pe lângă nenumărate recenzii pozitive, are la activ şi o nominalizare la Premiile Grammy, pentru cel mai bun album de jazz instrumental.

Albumul este unul variat, aşa cum ne-a obişnuit artistul, şi conţine piese ca Hey, Chick - dedicată lui Chick Corea, Chucho's Mambo - viziunea lui Garrett despre cum ar fi sunat o colaborare cu Chucho Valdés sau Brother Brown, un salut muzical dedicat lui Donald Brown, prietenul şi co-producătorul lui Kenny.

"Hey, Chick surprinde acel ritm din sudul Spaniei sau din Maroc şi e o piesă pe care mi-am imaginat că ar putea să o cânte Chick, o piesă interesantă, cu care s-ar putea identifica."


Chucho's Mambo este viziunea lui Garrett pe ritm de salsa despre o colaborare muzicală cu legendarul Chucho Valdés: "Am încercat de mai multe ori să lucrăm împreună, dar nu am reuşit să obţin o viză pentru Cuba. Eu şi Chucho avem aceeaşi zi de naştere, adaugă mândru artistul."
 
În piesa Brother Brown îl putem auzi pe Kenny Garrett la pian, într-o interpretare melodioasă şi calmă a unui tribut adus confidentului său, Donald Brown.


În cadrul concertului de la Bucureşti, Kenny Garrett va fi secondat de pianistul Vernell Brown, bass-istul Corcoran Holt, bateristul McClenty Hunter şi percuţionistul Ruby Bird, toţi prezenţi şi pe albumul Pushing the World Away.

Nu vă aşteptaţi să cânt la fel ca la ultimul meu concert! Mă schimb mereu, urmărind ceea ce spiritul meu simte, spune Kenny Garrett, care şi-a luat pentru albumul Pushing the World Away răgazul necesar pentru a-şi continua maturizarea ca şi compozitor şi şef de formaţie.
 
Probabil unul dintre cei mai versatili interpreţi contemporani de jazz, Kenny Garrett va susţine un recital care va trece prin funk, ritmuri orientale, salsa sau soul, toate interpretate cu nota personală a celebrului muzician. De la piese de pe cel mai recent album Pushing the World Away până la celebra Happy People, concertul de la Bucureşti va conţine o trecere în revistă a carierei lui Kenny, un artist cu o istorie personală şi muzicală impresionantă.


Am cântat cu Sting, am cântat cu Guru sau Q -Tip, dar am urcat pe scenă şi alături de legende ca Woody Shaw, Freddie Hubbard sau Art Blakey & the Jazz Messengers. Am iubit întotdeauna muzica, în toată varietatea ei, spune artistul.
 
Decisivă pentru formarea muzicianului cât şi pentru notorietatea sa a fost colaborarea, timp de cinci ani, cu grupul celebrului trompetist Miles Davis, inclusiv prin realizarea a trei albume împreună.
 
Kenny Garrett, despre experienţa Miles Davis: Am fost în trupa lui Miles Davis aproximativ cinci ani. Cred că această etichetă va rămâne mereu acolo. Au fost de cinci ani din viaţa mea, singura conjunctură muzicală în care am rămas mai mult de un an. Şi au fost cinci ani minunaţi. Unii oameni au ajuns să îmi cunoască muzica prin Miles şi aşa au ajuns să vină la concertele mele. Este o parte din istoria mea şi sunt mândru de asta.
 
Un veritabil showman, Kenny promite o experienţă unică: Când cânt, încerc să creez o legătură cu publicul. Încerc să îi port într-o călătorie, şi nu doar una spirituală. Vreau ca oamenii să plece acasă cu ceva de care să îşi amintească, ceva ce a însemnat o experienţă pozitivă pentru ei.

Trupa Sensor featuring Lucas Molina, în deschiderea Kenny Garrett Quintet

Trupa Sensor, alături de dansatorul flamenco Lucas Molina, au pregătit un moment fusion inedit pentru deschiderea concertului, în care muzica jazz va fi reinterpretată cu ajutorul ritmurilor neaşteptate şi a instrumentelor de percuţie neconvenţionale şi îşi va găsi o nouă expresie, prin dans.

Este pentru prima oară când un astfel de moment este special conceput pentru a deschide un concert de jazz, inclusiv membrii quintet-ului lui Kenny Garrett declarând că sunt nerăbdători să savureze spectacolul.

Trupa Sensor este una dintre cele mai vechi trupe de gen din România, înfiinţată în 1999. Cu un stil inconfundabil, un mix de electro, dubstep, acid jazz, new jazz şi rock, Sensor apelează la influenţe simfonice şi tradiţionale, pentru a ajunge la un fusion ce sparge orice tipar.

Lucas Molina, născut în anul 1985 în Buenos Aires, Argentina, a studiat dansul flamenco încă din copilărie, în paralel cu studiul instrumentelor de percuţie clasice şi tradiţionale arăbeşti. În România ajunge în anul 2010, unde începe să devină cunoscut publicului larg prin participarea la mari spectacole, printre care se numără deschiderea Festivalului Callatis (Mangalia 2011), Finala Cupei Uefa Champions League (2012), Eurovision (2013) sau Ateneul Român (2014).

Colaborarea dintre Trupa Sensor şi Lucas Molina este un amestec surpinzător şi proaspăt de jazz reinterpretat şi dans, foarte potrivită pentru deschiderea concertului Kenny Garrett, marele saxofonist fiind la rândul său cunoscut pentru permanenta reinventare a muzicii jazz, pe care o compune şi o interpretează.

Despre Kenny Garrett

Considerat de publicaţia Washington City Paper drept "cel mai important saxofonist alto al generaţiei sale" iar de către The New York Times "cel mai admirat saxofonist alto de jazz după Charlie Parker", Kenny Garrett a câştigat Premiul Grammy la categoria "American post bop jazz saxophonist and flautist" şi nenumărate alte premii, distincţii, nominalizări, el fiind frecvent selectat în topurile unor reputate reviste de specialitate precum Down Beat şi Billboard.

Pe cât de înzestrat ca muzician - instrumentist şi compozitor - pe atît de activ şi dinamic, Kenny Garrett a îmbinat permanent prezenţele pe scene de concert şi festival cu munca în studiourile de înregistrări. Astfel, discografia sa numără până în prezent nu mai puţin de optsprezece albume în calitate de lider şi alte 31 de discuri ca sideman.

În vârstă de 56 de ani (născut la 9 octombrie 1960, în oraşul Detroit), artistul a urcat treptele consacrării mai întâi ca membru în 1978 al Orchestrei Duke Ellington (condusă pe atunci de fiul marelui dirijor, Mercer Ellington), trei ani mai tîrziu ca saxofonist în Orchestra Mel Lewis, apoi în Quartetul bateristului Dannie Richmond.

Decisivă pentru formarea muzicianului cât şi pentru notorietatea sa a fost colaborarea, timp de cinci ani, cu grupul celebrului trompetist Miles Davis, inclusiv prin realizarea a trei albume împreună cu acesta.

Bilete se pot cumpăra din reţelele Eventim.ro, Bilete.ro şi IaBilet.ro.
 
Program:
 
Concertul Kenny Garrett Quintet va avea loc pe 21 aprilie 2016, ora 20:00, la Sala Radio din Bucureşti. Accesul în sală se face începând cu ora 19:30. Nu este permis accesul cu camere foto profesionale. Filmatul este interzis pe toată durata concertului.
 
Evenimentul Kenny Garrett Quintet face parte din seria de concerte Jazz Syndicate Live Sessions, în cadrul căreia în 2016 vor mai concerta:
 
PAOLO FRESU * RALPH TOWNER - 14 mai 2016, Sala Radio
JACK DEJOHNETTE TRIO feat. Ravi Coltrane - 3 noiembrie 2016, Sala Radio

Organizator: Jazz Syndicate Live Sessions
Eveniment recomandat de Magic FM
Facebook event: https://www.facebook.com/events/1102973969735516/

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus