PasiLiberi.ro / mai 2016
Începând de azi, (îndrăznesc să) scriu despre excese. Excesele noastre, ca spectatori de teatru, excese pe care le ştim sau nu; excese, exagerări, depăşiri de limită, adică tot ce e derapaj în procesul receptării spectacolului, când suntem la teatru. Vom vorbi despre frică, scepticism, orgoliu, superficialitate şi snobim şi mă includ, fireşte, pe "lista neagră" a celor care le-au bifat pe toate, rând pe rând. Ştiu pe pielea mea cum e să fii snob, orgolios sau sceptic la teatru, aşa că puteţi citi rândurile de mai jos ca pură confesiune. Azi, de pildă, vorbim despre FRICĂ.

Dar nu despre frica înţeleasă ca spaimă, ci ca refuz cu privire la unele spectacole. "Eu la teatru-dans nu merg!", "pfoai, e fără vorbe?", "spectacol străin? N-o să-mi placă..." sunt reacţii de frică intelectuală sau, am zice noi, de un anume tip de lene culturală în contact cu provocarea. Ar fi, de fapt, frica înţeleasă ca instinct de conservare a ceea ce ştii că îţi place, în raport cu ceea ce ştii că nu-ţi place. E prima emoţie pe care o ai în secunda în care, întrebat dacă vrei să mergi la spectacolul cutare, tu spui "nu", după care nu-ţi doreşti decât să fii lăsat în pace de către cel care te-a întrebat.

S-o luăm băbeşte: pe de o parte, fiecare spectacol vrea să placă. Până şi cele de intervenţie socială, furioase, reacţionare, care enervează, indignează etc.: în esenţa lor, toate vor să placă, toate vor aplauze. Reţinem, deci, aspectul fundamental al plăcerii spectatorului - o plăcere nu ca relaxare şi confort, ci ca satisfacţie a provocării, a descoperirii, a incitării, a suspansului, a şocului, a râsului, a meditaţiei etc. Prin urmare, singurul motiv pentru care refuzaţi un spectacol de teatru-dans e însuşi faptul că nu cunoaşteţi tipul de plăcere care vă este pregătită. Aşadar, ce v-ar mai opri să-l vedeţi?

Pe de altă parte, dacă aţi fost şi nu v-a plăcut (adică nu v-a provocat, nu v-a emoţionat, nu v-a atras atenţia mai mult decât o face viaţa cotidiană), e mult mai probabil să fie "vina" spectacolului decât a voastră. E treaba teatrului să se facă înţeles, mult mai mult decât a spectatorului de a sta cu dicţionarul pe genunchi şi de a-l descifra. Deci, dacă nu v-a plăcut, faceţi tot posibilul şi direcţionaţi verdictul "nu-mi place" exclusiv înspre spectacol. Nu înspre genul de teatru în care temporar a fost încadrat. Cu alte cuvinte, fiţi înţelepţi în actul receptării, înţelegeţi unde s-a greşit, unde nu, lăudaţi-l pentru momentele bune şi, pentru cele nereuşite, condamnaţi-l. Cu argumente.

în curând, despre scepticism

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus