Azi n-o să fac critică, fiindcă sunt efectiv epuizat după şapte zile de disecat stilistici şi găsit "diagnostice" pentru spectacole mai mult încâlcite şi mai mult confuze, pe care nici nu ştiai de unde să le apuci. O să vă povestesc, în schimb, două momente speciale, care au definit, cum spuneam, acest festival atât de puternic ca diversitate: un spectacol de teatru într-o bazilică de secol XIII, cocoţată pe un deal, undeva lângă Sibiu, şi un concert de orgă la miezul nopţii, în cel mai frumos edificiu gotic sibian: catedrala evanghelică.
Memorie devastatoare / Memoria
Asfinţit de vară, cetate pe vârf de deal şi o mână de oameni care urcă pe o cărare, până sus de tot. În cetate, o biserică, iar de jur-împrejurul dealului, o pădure atât de groasă, încât parcă n-ar putea trece prin ea nici o rază de soare. Iată, pe scurt, decorul momentului de aseară, din biserica fortificată a satului Cisnădioara, în care a avut loc Memoria, spectacol de Eugenio Barba.
Nu ştiu cât de multe cunoaşteţi despre omul de teatru Eugenio Barba, dar nu asta contează. Nu cred Barba v-ar fi propus toată experienţa asta de a urca un deal, de a lăsa în urmă oraşul şi claxoanele şi de a lua parte la o poveste de teatru, într-o biserică de secol XIII, doar dacă voi aţi fi ştiut cine este el, ce a făcut el pentru teatrul european şi cât de important e în manualele de teatrologie. Barba a dorit, în schimb - şi a reuşit, din punctul meu de vedere - crearea unui moment care cu greu se poate şterge din mintea spectatorului. Un moment care, dacă nu e puternic în sine, e cu siguranţă puternic pentru locul în care se întâmplă.
Momentul s-a numit Memoria - spectacol scris şi jucat de Else Marie Laukvik, în regia lui Barba - iar locul a fost biserica fortificată, ale cărei ferestre strâmte, bolţi frânte, uşi groase şi răcoare tipică bisericilor săseşti au fost în acord perfect cu starea de durere şi cântec din spectacol. Durere, fiindcă întreg spectacolul e monologul unei bătrâne care îşi aduce aminte drame din Holocaust şi cântec, fiindcă pe tot parcursul monologului un bărbat cântă din acordeon şi vioară, acompaniind durerea. Naiv, decent, echilibrat, cursiv ca proces de creare a spectacolului mental, prin ceea ce povesteşte bătrâna, Memorie devastatoare e una din puţinele tragedii spuse cu zâmbetul pe buze, pe care le-am văzut până acum.
Regie: Eugenio Barba
Dramaturgie: Else Marie Laukvik, în colaborare cu Eugenio Barba şi Franz Winther
Muzician: Franz Winther
Distribuţie: Else Marie Laukvik
Producţie: Odin Teatret - Nordisk Norvegia
Vizionare: iunie 2016, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru, Sibiu
Credite foto: www.transilvania-medievala.ro (foto monument); Tommy Bay şi Riccardo Musacchio (foto spectacol)
Aproape de miezul nopţii
Şi, de parcă n-ar fi fost intensă noaptea de ieri, când, ieşind din cetate, vedeam zidurile în lumina lunii şi, peste ziduri, luna, m-am întors în Sibiu, iar următorul moment la care m-am dus a fost concertul de orgă din catedrala evanghelică. Un concert nocturn, cântat la cea mai mare orgă din sud-estul Europeri, într-una din cele mai mari biserici gotice din ţară. Cred că urmăream o încheiere potrivită pentru o zi pe care o vroiam bună până la capăt.
N-a fost tocmai repertoriul preclasic sau romantic pe care, cred, majoritatea dintre noi îl aşteptam. Dimpotrivă, lucrările interpretate au venit din epoci mult mai puţin previziunile, cu inflexiuni moderne şi postmoderne, cu accente jazz şi neobaroce. Intensitatea bruscă, de tip expresionist, a frazei muzicale, coloratura cvasi-violentă a temei şi aparentele dizarmonii au fost suficient de bizare şi îndrăzneţe pentru mulţi dintre noi, cât să nu adormim în strane şi să ne dăm seama că, de fapt, noi trebuie să ne adaptăm urechile la muzică, nu muzica la urechile noastre. În plus, a fost un prilej bun de conştientizare a profilului multicultural (nu, n-ar trebui să fim sătui de acest termen) al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, care cuprinde la fel de mult acorduri de orgă, drumeţii pe cărări de munte şi circ, pe cât cuprinde conferinţe, expoziţii, spectacole de o oră, două şi trei ore şi film documentar.
Organist: Jürg Leutert (Elveţia)
Repertoriu: Postlude pour l'Office de complies - Nachspiel zur Complet, dem letzten Stundengebet des Tages (Jehan Alain); Variationen über den Jazzstandard Lullaby of Byrdland (Urs Pfister); Fantômes aus des 3. Suite der Pièces de fantaisie op. 54 (Louis Vierne); Barafostus Dreame aus dem Fitzwilliam Virginal Book (anonim); 'round Midnight (Thelonious Monk); Coral Nr. 2 în la minor (César Auguste Franck)
Audiţie: iunie 2016, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru, Sibiu
Credit foto: Ana-Maria Elena Rizeanu