Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu, 2016

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Feerie cu marginali, din Polonia până în Balcani - Un cuplu de români amărâţi, vorbitori de polonă la FITS, 2016


iulie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Din orăşelul polonez Ostróda în Norvegia. Din Varşovia în România dictatorului Cincinnati. Din Chevroletul unui polonez infidel în ambarcaţiunea Advil. De pe platoul de filmare la spânzurătoare. În spectacolul A Couple of Poor Polish-Speaking Romanians / Un cuplu de români amărâţi, vorbitori de polonă, întâlnirea dintre Bulgaria, ţara de origine a echipei de actori, România, ţara-gazdă a Festivalului Internaţional de Teatru în cadrul căruia s-a jucat spectacolul, şi Polonia, unde se desfăşoară acţiunea, creează un flux inedit de interferenţe lingvistice, culturale, estetice şi politice. Febrili, cinici, moralişti, escroci sau mistici, marginalii şi excluşii chestionează ordinea lumii şi creează mii de noi lumi posibile, ajutaţi de halucinogene şi alcool sau pur şi simplu de dorinţa de a vedea în gunoi "ceva sacru".

Prezentat în data de 16 iunie 2016 la Teatrul Gong (Sala Etaj) de către trupa de teatru alcătuită din studenţi şi absolvenţi ai New Bulgarian University din Sofia, spectacolul este regizat de Desislava Shpatova după comedia dark a dramaturgei poloneze Dorota Maslowska. Un cuplu de români... pune în mişcare un umor grotesc şi nervos, de-a lungul unui scenariu în care lupta pentru supravieţuire se traduce, până într-un punct, prin tupeu şi înşelătorie.

După un wild party cu sex şi droguri în exces, Gina (Martina Apostolova) şi Parcha (Emanuil Kostadinov) se trezesc rătăciţi şi amnezici pe autostrăzi şi prin oraşe necunoscute din Polonia, încercând să refacă scenariul nopţii trecute şi să-şi recupereze resursele necesare întoarcerii acasă. O combinaţie de disperare, inconştienţă şi instinct ludic îi face pe Parcha, de profesie actor, şi pe Gina să construiască un scenariu fictiv pe marginea originilor lor, pe cât de neverosimil, pe atât de fascinant. Pretinzând că el şi companioana lui sunt doi români săraci vorbitori de poloneză, Parcha inventează totul - de la numele ambarcaţiunii Advil până la pseudo-profilul antropologic al românilor sau "vorbe din popor" care nu sunt altceva decât clişee universale de tipul "enough is enough". Relatările lui patetice despre sărăcie se topesc, însă, sub strălucirea cu accente drag&hipster a look-ului său. În pantaloni galbeni, bluză roz şi pantofi trendy, machiat ostentativ şi dotat cu perucă feminină şi ochelari de soare, Parcha nu reuşeşte să convingă pe nimeni.

Gina, în schimb, comunică iniţial numai printr-un discurs gestual şi facial care pare să anuleze tot ceea ce inventează abilul ei partener pentru a se salva. Inertă, îmbrăcată neglijent şi lipită de chitara ei, cu o privire fixă şi maniacală, femeia însărcinată este imaginea absolută a tot ceea ce şoferul întâlnit întâmplător respinge organic. Dacă în text şoferul este un simplu "bun polonez" naţionalist şi în rând cu lumea, în regia Desislavei Shpatova bărbatul (Velislav Pavlov) este el însuşi o prezenţă excentrică şi excesiv de colorată. Speriat că va fi ucis şi jefuit, şoferul histrionic refuză, însă, orice asociere cu străinii rătăcitori.


Şi mai provocatoare sub aspectul interacţiunilor dintre diferite tipuri de marginali este scurta confruntare dintre cuplu şi Halina (Rositsa Karadzhova), femeia de etnie romă de la buticul din Ostróda. Mereu în defensivă, Halina, reprezentată în costum tradiţional rom, este mai suspicioasă faţă de polonezii autointitulaţi români decât sunt ei faţă de ea. Aşteptându-se să fie abuzată, jignită sau păcălită, femeia nu se lasă mişcată de niciuna dintre rugăminţile polonezului neajutorat. Halina refuză să fie instrumentalizată de Parcha - acum linguşitor şi abuzând de prestigiul său ca actor - şi îşi apără proprietatea cu o îndârjire la limita cruzimii.

Întâlnirea miraculoasă cu femeia care conduce un Chevrolet Cavalier este la fel de nefastă pentru Gina, care încearcă să îşi amintească unde şi-a lăsat copilul de 4 ani cu o zi înainte, şi pentru Parcha, îngrijorat că mâine nu va mai ajunge pe platoul de filmare. Poloneza bogată care se răzbună pe soţul infidel bând în exces înainte să se urce la volan şi luându-i maşina este memorabil interpretată de Diana Spasova. Actriţa manipulează perfect registrul absurd-oniric prin care redă furia înăbuşită, dezolarea şi lipsa de sens ale unei femei mediocre şi dependente material şi social de soţ. Cu un aspect ruinat şi grotesc, ea atrage, însă, prin interpretarea deloc caricaturală a actriţei bulgare, care îşi transformă treptat personajul într-o figură din ce în ce mai obscură, aproape mistică, pe măsură ce se apropie de accidentul fatal pe care singură îl provoacă.

O altă modificare notabilă pe care regizoarea Desislava Shpatova o aduce în raport cu textul Dorotei Maslowska se referă la ultima intersecţie a cuplului de polonezi cu o altă fiinţă umană. Dacă în piesă le iese în cale un bătrân simpatic, dar sărac şi uşor senil care îl recunoaşte, însă, pe Parcha ca fiind preotul catolic dintr-un serial TV, în spectacol apare un tânăr (Simeon Galabov) abia ieşit din adolescenţă, atletic şi îmbrăcat, de altfel, într-un costum sportiv care îi pune în evidenţă muşchii atent lucraţi. Isteric atunci când îl recunoaşte pe Parcha, tânărul sportiv se dovedeşte a fi, însă, mai sărac şi mai dubios decât cei doi străini la un loc. După seria covârşitoare de întâlniri fără noroc, cuplul de nomazi se evaporă pe nesimţite din spaţiul scenic, absorbiţi de halucinaţii şi de un somn în care România chiar le materializează visul salvării.


Lipsa de direcţie prin spaţiul concret al orăşelelor, pădurilor şi autostrăzilor dezolante traversate în Polonia într-un periplu epuizant conduce parcursul dramaturgic către o reflecţie tulburătoare pe marginea lipsei de sens a existenţei. La ce bun o hartă dacă destinaţia nu este decât o himeră? La ce bun să mergi înainte dacă avansarea e numai în direcţia morţii?

Deşi toate acestea sunt întrebări care decurg constant din textul Dorotei Maslovska, autoarea evită aura unei metafizici lipsite de punerea în relaţie directă cu marginalitatea socială, creând astfel un context dramaturgic amplu pentru înţelegerea autentică a condiţiei personajelor. Forţa montării semnate de Desislava Shpatova stă, de altfel, în inteligenţa şi luciditatea cu care se construiesc interacţiunile intra- şi interetnice dintre personaje. Delirurile verbale ale lui Parcha având în centru "specificul" românesc scot la iveală rasismul şoferului care, deşi provine de asemenea din estul Europei, se simte, totuşi, superior faţă de cuplul de "români vorbitori de poloneză", neştiind că în realitate cei doi îi sunt conaţionali. Roma Halina este reprezentată printr-un stereotip vizual tocmai pentru a puncta cum sunt percepuţi romii de către reprezentanţii unor naţii care, prin istoricul lung al interacţiunii cu ei, ar fi trebuit să vadă dincolo de un clişeu în acelaşi timp exotic şi dezumanizant. O intervenţie regizorală binevenită dacă ţinem cont de faptul că toate cele trei ţări implicate în piesă, respectiv în montarea ei - Polonia, România şi Bulgaria - au încă multe de rezolvat în privinţa atitudinii şi politicilor care care vizează minoritatea romă.

Pe de altă parte, femeia din maşina de lux are şi ea propria versiune pur imaginară despre România, unde merge în fiecare an la ski: România dictatorului Cincinnati este o "ţară frumoasă", în ciuda sărăciei extreme, a problemelor cu islamul şi a copiilor care mănâncă excremente din copaci...

Relaţia lui Parcha cu condiţia marginală rămâne, însă, cea mai ambiguă şi cea mai în măsură să genereze interogaţii de natură etică. Fără să se înţeleagă de ce exact a ales identitatea română pentru a-şi fabrica o poveste demnă de milă, Parcha este marginal doar prin discursul despre persona sa de etnie română. În realitate, el este personajul cel mai privilegiat dintre toate cele care apar pe scenă. Educat, prosper atunci când nu risipeşte inconştient mici averi după ce consumă droguri, adulat de femeile care vor să se culce cu el pentru că îl ştiu de la televizor, Parcha nu ezită să facă însă apel la morală atunci când e vorba de cea care i-a devenit accidental parteneră.

El însuşi un party animal, actorul subliniază în mai multe rânduri distincţia dintre un junkie ocazional, deci respectabil, şi o dependentă de profesie ca Gina, deci iresponsabilă şi inutilă pentru societate şi familie. Cinic fără să îşi dea seama, tânărul polonez declară solemn că urăşte "sexul mecanic", aşa cum a fost şi cel cu Gina în seara fatală, şi că ea ar fi lipsită de sens pentru că nu cunoaşte dragostea adevărată. Incapabil de empatie, Parcha crede totuşi că filosofia lui de revistă glossy o va salva pe tânăra mamă exclusă de peste tot de unde poate fi exclusă. În final, se dovedeşte însă că actorul este cel care duce subtil la moartea ei mai mult decât drogurile.

Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte reprezentarea figurilor marginale, merită remarcată iniţiativa regizoarei bulgare de a completa distribuţia cu o actriţă cu deficienţe de vorbire şi auz. În rolul poliţistei care îi chestionează pe şoferul polonez şi pe Parcha, Katerina Zlatarova incarnează mult mai mult decât un personaj-anexă. Dimpotrivă, contribuţia sa gestuală, bazată preponderent pe limbajul semnelor, îmbogăţeşte semnificativ efervescenţa oricum notabilă a manifestărilor corporalităţii în montarea creatoarei bulgare.


Prin decorurile şi costumele pe care le-a semnat, Nikoleta Aleksieva reuşeşte să redea cadrul stilistic şi vizual cel mai adecvat aşa încât să evite kitsch-ul nefuncţional fără a se feri, totuşi, de accentele stridente şi pe alocuri opulente. Decorurile atrag atenţia în primul rând prin excesul cromatic; tapetul şi podeaua cu motive florale peste care intervin costumaţiile la fel de încărcate creează un prost-gust pur şi simplu irezistibil. Obiectele aparent dispensabile, cum ar fi ursul uriaş de jucărie sau chitarele, subliniază ironic distanţa de nedepăşit dintre realitatea abjectă a personajelor alienate şi lumea caldă şi tandră a viselor lor.

Ultradinamici, energici şi expresivi de la prima până la ultima secundă de joc, actorii bulgari invitaţi în FITS 2016 au oferit la Teatrul Gong o demonstraţie superbă din punctul de vedere al poftei de a juca, invadând scena cu nebunia lor contagioasă. Reprezentaţia este departe de a fi fost impecabilă - indiscutabil, subtitrările nesincronizate cu replicirile actorilor în destul de multe momente au îngreunat receptarea coerentă a spectacolului, iar experienţa trebuie să fi fost cu atât mai dificilă pentru cei neobişnuiţi cu un teatru în care umorul negru, absurdul şi grotescul aruncă în aer orice regulă clasică. În acelaşi timp, încurcătura tehnică s-a potrivit numaidecât cu registrul de ansamblu al spectacolului. Sunt momente în teatru când ceea ce s-ar putea califica drept ratare se dovedeşte a fi mult mai fertil şi mai provocator decât un spectacol corect şi de "bun-simţ", iar spectacolul bulgarilor o dovedeşte cu prisosinţă.

Sala a fost, din păcate, doar răzleţ ocupată de public, dar cei care au rămas au fost răsfăţaţi cu bizarerii şi doze de magie cu care nu te întâlneşti la tot pasul în teatru. Un cuplu de români amărâţi, vorbitori de polonă are circ din plin - iar circarii sunt neobosiţi şi într-o formă fizică aparent inepuizabilă - dar şi pâine suficientă pentru spectatorii provocaţi să iasă din letargie.


Credit fotografii: Michal Kremina

 A Couple of Poor, Polish-Speaking Romanians / Un cuplu de români amărâţi, vorbitori de polonă, de Dorota Maslowska
New Bulgarian University
Regia: Desislava Shpatova
Decor şi costume: Nikoleta Aleksieva
Distribuţie: Emanuil Kostadinov, Martina Apostolova, Katerina Zlatarova, Rositsa Karadzhova, Simeon Galabov, Velislav Pavlov, Diana Spasova.



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu, 2016
 Toate articolele despre Couple of Poor Polish-Speaking Romanians, A / Un cuplu de români săraci, vorbitori de polonă


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Beatrice Lăpădat


Alte articole

 Tiparul european al abuzului - Oameni obişnuiţi la FITS 2016, Oana Cristea Grigorescu
 Nu cred în arta pentru artă - Tim Robbins la FITS, 2016, Silvia Dumitrache, un interviu cu Tim Robbins
 Alice visează, Nadia chestionează - Alice la FITS, 2016, Beatrice Lăpădat
 Sibiu, Iunie, Teatru (8) - Memoria & Aproape de miezul nopţii, Florian-Rareş Tileagă
 Sibiu, Iunie, Teatru (7) - Marmură la FITS, 2016, Florian-Rareş Tileagă
 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu, 2016


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer