Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu, 2016

Nu cred în arta pentru artă - Tim Robbins la FITS, 2016


, un interviu cu

Observator Cultural, iunie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Unul dintre invitaţii speciali la cea de-a 23‑a ediţie a Festivalului Internaţional de la Sibiu 2016 a fost Tim Robbins, actor cunoscut pentru roluri din filme precum Shawshank Redemption, Mystic River (pentru care a şi cîştigat un Premiu Oscar pentru Cel mai bun actor într-un rol secondar, în 2003), Jacob's LadderThe Player etc. Pe lîngă activitatea sa de actor, Tim Robbins este producător, regizor, scenarist.

Deşi este mai cunoscut pentru activitatea sa în lumea cinematografică, Tim Robbins este implicat şi în teatru, pe care îl simte mai compatibil cu personalitatea sa decît filmul. În 1981, a înfiinţat o trupă nonprofit de teatru, The Actors' Gang, la Ivy Substation din Culver City. În cei peste 30 de ani, trupa a produs aproximativ 150 de spectacole şi, printre actorii cunoscuţi care au trecut pe la The Actors' Gang, se numără John Cusack, John C. Reilly, Helen Hunt, Kate Walsh. The Actors' Gang are şi programe dedicate tinerilor, cursuri de vară, precum şi workshopuri dedicate deţinuţilor din închisorile din California, cu scopul reabilitării şi reintegrării lor în societate. 


În cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, Tim Robbins a fost invitat cu spectacolul Visul unei nopţi de vară de William Shakespeare, tot producţie a Actors' Gang, care s-a jucat apoi şi în Bucureşti.

 
Silvia Dumitrache: În ce fel s-a modificat stilul teatral al trupei The Actors' Gang de la înfiinţarea sa, în 1981, pînă în prezent?
Tim Robbins: În 1981 eram cu toţi rockeri punk şi voiam să facem un teatru interesant despre lumea în care trăiam: Ronald Reagan, războaiele din America Centrală, voiam să aducem o estetică punk-rock teatrului pe care îl făceam. Aveam tot angajamentul şi pasiunea necesare, dar nu aveam forma, disciplina. În 1984, am studiat cu Georges Bigot, de la Théâtre du Soleil, care ne-a dat o structură. Am aplicat disciplina lor la munca pe care o dezvoltam noi. În esenţă, este o disciplină europeană, care aduce un grad de inventivitate. Am respins realismul tipic american, voiam să facem Cehov, Brecht, Shakespeare, Molière, felul în care acele poveşti reflectau viaţa noastră. Am început, de asemenea, să producem propriul nostru material, prin care vorbeam despre mediul în care trăiam.
 
S.D.: Care este cel mai mare impact pe care îl poate avea tipul de teatru social pe care îl exersaţi?
T.R.: Cînd teatrul e bine făcut, poate să schimbe profund pe cineva, felul în care se raportează la viaţă, poate să te facă să îţi pui întrebări esenţiale despre societatea în care trăim. Cînd e făcut prost, e doar ceva ce trebuie să suporţi. Dar, de multe ori, ca şi în film, există o latură de divertisment, care nu te schimbă deloc. Cînd eram tînăr, am văzut niş­te spectacole extraordinare, care mi-au schimbat viaţa şi încă le ţin minte, mai visceral şi mai cuprinzător decît îmi amintesc filmele. Întotdeauna m-am bazat pe ideea că poţi să schimbi percepţia oamenilor mai profund printr-un decor live decît printr-un film. De altfel, am început să şi joc în teatru de la 11 ani. Surorile mele m-au adus la teatru, pentru că lucrau în domeniu, erau stage managers. Am dat peste o gaşcă de excentrici şi ciudaţi şi mi-am dat seama că îmi plac.

S.D.: Cît de mult se mai adresează Shakespeare sensibilităţii contemporane?
T.R.: Are potenţialul să ne vorbească atunci cînd oamenii care îl pun în scenă înţeleg faptul că e accesibil, dar trebuie să munceşti pentru a-i surprinde esenţa. Prima dată cînd l‑am pus în scenă, am înţeles care este povestea şi am fost capabili să o spunem, dar nu aveam profunzimea limbajului. Aşadar, a doua oară cînd am făcut-o, ne-am concentrat pe ceea ce nu înţeleseserăm prima oară. A treia oară la fel, am încercat să îmbunătăţim ceea ce nu surprinseserăm a doua oară. De fiecare dată, ajungeam la un alt nivel de înţelegere, dar aşa este şi Shakespeare. Sînt atît de multe niveluri de adevăr la Shakespeare. În marea majoritate a cazurilor, vezi primul nivel de adevăr, dar este entuziasmant şi onorant să fii capabil să îl revizitezi pe Shakespeare iar şi iar, pentru că, de fiecare dată, un nou adevăr este descoperit. Iar actorii sînt capabili să înţeleagă personajele din ce în ce mai profund. Montarea pe care aţi văzut-o aici, la Sibiu, este de nerecunoscut faţă de felul în care arăta la început.


S.D.: Credeţi în arta pentru artă? Faceţi întotdeauna spectacole cu mesaj social?
T.R.: Nu, nu trebuie să aibă mereu un mesaj social. De pildă, de Crăciun, facem mereu un spectacol tematic naiv. Dar, de obicei, mesajul social se strecoară. În general, nu cred în arta pentru artă, consider că arta are un scop, chiar dacă e doar pentru a face publicul să rîdă. Dacă un spectacol creează realitatea necesară pentru a se produce umorul, atunci, de obicei, trebuie să fie implicat un element de pericol, iar pericolul apare atunci cînd vorbeşti despre lucuri într-un mod diferit.
 
S.D.: Legat de umor, există un dicton clasic, Castigat ridendo mores. Credeţi că prin rîs se poate corecta ceva?
T.R.: Cred că rîsului trebuie să îi adăugăm şi lacrimile. Este important, prin teatru, nu numai să te amuzi, ci şi să fii capabil să simţi tristeţea. Rîsul este un remediu excelent, dar este important să poţi să îmbrăţişezi şi tragedia vieţii.



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu, 2016


0 comentarii

Spacer Spacer