Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Bacalaureat

Critica raţiunii cinice în Bacalaureat


Observator Cultural, iunie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În Bacalaureat familia este cîmpul de acţiune al explorărilor lui Mungiu. Aceasta este înţeleasă atît ca locul în care găsim un "adăpost" (un spaţiu de ocrotire), dar şi ca un spaţiu de formare, în care iau naştere ideile morale. În familie se naşte ceea ce am putea numi raţiunea noastră practică. De aceea, lumea care îl are în centrul ei pe doctorul Romeo Aldea (interpretat ireproşabil de Adrian Titieni) nu poate fi decît un experiment de gîndire etică, filmul construind spaţii încărcate eminamente moral.


Spaţiul social redat de Mungiu poate fi descris în cuvintele lui Peter Sloterdijk: "Între un sistem care se gîndeşte pe sine ca posibilitate între temniţă şi haos, punctul de reper lipseşte, la fel ca şi perspectiva de centru al unei critici coercitive". În Bacalaureat, problema majoră este imposibilitatea normativităţii într-o societate incapabilă să joace după reguli şi în care legea există numai scriptural. Valoarea fundamentală a acestei lumi sociale este cinismul, despre care tot Sloterdijk scrie că se hrăneşte dintr-un "realism înrăit, din care oamenii îşi împărtăşesc surîsul diform al imoralităţii publice. Minţile ascuţite şi obişnuite cu cele lumeşti de peste tot acumulează o ştiinţă mondenă, care se mişcă cu graţie între realităţi nude şi faţade convenţionale [...] de peste tot se transmit semnale ce pătrund în gîndirea serioasă, semnalele unui radical scepticism privitor la etică şi la convenţiile sociale; toată lumea pare să creadă, într-o oarecare măsură, că acestor reguli universale nu li se supun decît nătărăii, iar luminaţii îi privesc cu un zîmbet şmecher şi seducător" (Critica raţiunii cinice). Cinismul este şi "valoarea" fundamentală a lumii în care trăieşte doctorul Romeo Aldea, o societate în care regulile şi legile există de multe ori doar pe hîrtie şi care e structurată eminamente într-un mod antikantian, fiind lipsită de imperative. La fel ca în 4,3,2, personajul interpretat de Vlad Ivanov reprezintă personificarea perfectă a cinismului. Poliţistul Ivanov, cel care ar trebui să fie factorul care aplică şi impune legea, este omul la care mergi tocmai pentru a ocoli legea, individul care acţionează cu gradul cel mai mare de "realism" în condiţiile date. El ştie foarte bine că "pentru a supravieţui trebuie să urmăm şcoala realităţii [...] limba celor bine intenţionaţi numeşte asta maturizare".

Filmul lui Mungiu prezintă o logică a structurii cinice. Autoconservarea socială şi individuală, supravieţuirea în lumea din Bacalaureat se discută tocmai la acest nivel al cinismului. Bacalaureatul este, în acest caz, examenul de maturitate, o maturizare la şcoala realităţii postcomuniste. Eliza (Maria Drăguş), eleva premiantă, admisă la două universităţi de prestigiu din Anglia, are nevoie de o notă mare la examenul de bacalaureat pentru a-şi asigura bursa la facultate. Dar ceea ce pare a fi o certitudine este zdruncinat de faptul că fata este victima unei agresiuni înainte de examen, care ar putea să o facă incapabilă să se concentreze şi să ia nota bună care asigură bursa. Intră astfel în scenă tatăl Elizei, hotărît să rezolve problema, chiar dacă asta înseamnă încălcarea legii şi, implicit, a principiilor sale morale de doctor de provincie corect, care nu ia şpagă de la bolnavi. Sîntem în faţa unei parabole etice: situaţia dezastruoasă provocată de agresiunea a cărei victimă este Eliza şi ilegalitatea (aranjamentul, ocolirea legii) necesară asigurării bursei care face posibilă o viaţă în Occident, departe de acea lume în care ilegalitatea este adevărata lege. Personajul interpretat de Titieni este el însuşi supus unui examen la şcoala "realismului", fiind obligat să se descurce în condiţiile unei societăţi care nu joacă după reguli, care preferă să se descurce, adică să trăiască din nou în realitatea PCR (pile, cunoştinţe, relaţii), rămasă neschimbată odată cu dispariţia totalitarismului. În acest punct, sînt din nou demonstrate calităţile excelente de scenarist ale lui Cristian Mungiu. Pornind de la această întîmplare izolată, regizorul reuşeşte să redea întreaga textură şi eşafodajul complex al societăţii corupte în care trăiesc Romeo Aldea şi fiica acestuia. În vederea aranjării examenului, doctorul se vede nevoit să intre el însuşi în labirintul extrem de ramificat al corupţiei locale. Prin intermediul descurcăreţului poliţist Ivanov, Romeo este pus în legătură cu cei care pot aranja examenul de bacalaureat al fiicei. Răul (actul ilegal) devine condiţia evadării Elizei. Văzute din perspectiva părintelui, cîţi pot condamna acţiunile doctorului Aldea? Mungiu arată relativismul şi marasmul în care trăiesc oamenii obligaţi să supravieţuiască într-o asemenea situaţie. Preţul supravieţuirii şi evadării fiicei este plătit de tată, care e dispus să se compromită de dragul fiicei. O parabolă kantiană mai bună nici că se putea. Imperativul categoric ar fi dictat ca Romeo să facă abstracţie de faptul că este tatăl Elizei şi să respecte legea, însă relaţia umană (relaţia paternă) şi situaţia în care el se găseşte arată tocmai imposibilitatea aplicării unei etici kantiene. Filmul se îndreaptă în direcţia dilemei etice atunci cînd tatăl trebuie să îi explice fiicei de ce este necesară încălcarea legii. În acest punct, replicile pe care personajul interpretat de Titieni trebuie să le rostească denotă un exces demonstrativ şi explicativ. Mungiu vrea să îşi convingă publicul cu orice preţ de captivitatea situaţiei în care doctorul este prins. Adesea îl auzi pe Romeo (Titieni) explicîndu-i fiicei că a încercat să fie corect timp de 25 de ani, însă societatea l-a învins, şi că el şi soţia sa (interpretată destul de plat de Lia Bugnar) au trebuit să supravieţuiască plătind un preţ scump. Era limpede, în situaţia dată, că Romeo şi soţia sa au trebuit să îndure foarte multe umilinţe pentru a supravieţui într-o societate coruptă. Era limpede că generaţia reprezentată de Romeo era generaţia de sacrificiu. Nu mai era nevoie ca personajul tatălui să fie o portavoce pentru discursul moral.

Mungiu a ales, de această dată, să fie mult mai explicit şi să încalce etica realismului cinematografic (respectată atunci cînd personajul lui Titieni nu îşi arată starea emoţională prin care trece decît într-o singură scenă). Realismul ar fi cerut abţinerea de la un comentariu al situaţiilor prin intermediul vocii personajului. Deşi în unele scene păcătuieşte prin excesul demonstrativ, Bacalaureat e un tur de forţă din multe puncte de vedere (scenaristică, actorie, stăpînirea extraordinară a instrumentelor regizorale, mizanscenă, forţa dramatică). Filmul este examenul de maturitate al unui mod de a face film, fiind rodul unui stil regizoral încărcat etic, pe care Cristian Mungiu este în deplinătate stăpîn.





 Toate articolele despre Bacalaureat


1 comentariu

  • îmi pare rău, dar...
    barbu brailoiu, 08.07.2016, 09:59

    ...o frază precum „regizorul reuşeşte să redea întreaga textură şi eşafodajul complex al societăţii” se regăsea frecvent în cronicile pe care ziarul Scînteia le dedica, în anii 80, filmelor juste, aprobate, la care erau duși militarii și elevii, atunci când terminau de cules recolta.

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Cezar Gheorghe


Alte articole

 Observator - Bacalaureat, Cristina Zaharia
 Exilul - Bacalaureat, Rareş-George Nae
 Groapa, piatra şi bacalaureatul - Bacalaureat, Bogdan Burileanu
 Un viol la bloc - Bacalaureat, Ion Indolean
 Drame - Bacalaureat, Lucian Maier
 Toate articolele despre Bacalaureat


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer