Studii: U.N.A.T.C. Bucureşti, secţia Actorie, promoţia 2016, clasa prof. univ. dr. Adrian Titieni
Participă la Gala HOP 2016, la secţiunea Individual, cu O felie de Shakespeare (texte din piesa Hamlet, de William Shakespeare)
Rareş Tileagă: Cine este Maria-Veronica?
Maria-Veronica Vârlan: Şi eu mă întreb. Când o găsesc şi dacă o găsesc, vă spun. Suntem într-o continuă căutare.
R.T.: Cum vedeai teatrul, înainte de facultate, şi cum îl vezi acum?
M.-V.V.: M-am născut într-o familie de artişti. Lumea teatrului nu mi-a fost străină nici până în momentul în care am fost admisă la U.N.A.T.C. În acel moment aveam senzaţia că ştiu foarte multe despre acest univers. Acum, ca proaspăt absolvent, realizez că, de fapt, cu cât cunosc mai multe despre teatru, cu atât ştiu mai puţine despre el.
R.T.: Spune-mi un nume care te-a marcat, ca actriţă, în cel mai bun sens.
M.-V.V.: În adolescenţă o admiram foarte mult pe Ofelia Popii. Jocul ei în spectacolul Faust mi-a influenţat decizia de a da la teatru. În timpul facultăţii am descoperit un actor-pedagog minunat, Iulia Lumânare, care a reuşit să mă facă să îmi recapăt încrederea şi să mă descopăr ca om. Îi mulţumesc.
R.T.: Povesteşte, pe scurt, cel mai amuzant lucru care ţi s-a întâmplat, ca actriţă.
M.-V.V.: Nu cred că un absolvent de teatru se poate considera deja actor. Experienţa îi poate aduce această titulatură. Întâmplarea a avut loc într-o primă reprezentaţie a spectacolului meu de licenţă: Incendii, regia Irina Alexandra Banea, unde partenera mea de scenă, Antonia Din, cu o seară înainte de spectacol, şi-a fracturat piciorul. Imaginaţi-vă un om în cârje gata să se ia la luptă cu inamicul în orice moment şi strigând: "Vin cu tine!" În ciuda situaţiei comice, am reuşit să reinventăm cu succes mişcarea scenică. Aparent situaţia nu era comică. Şi totuşi...
R.T.: Cât de mult contează pentru tine oamenii din sală, atunci când joci?
M.-V.V.: Reacţiile publicului sunt importante, dar jocul meu nu trebuie sa depindă de ele. Noi jucăm pentru public, însă conştientizarea acestui lucru, când te afli pe scenă, te poate îndepărta de adevărul scenic.
R.T.: Crezi în aplauze?
M.-V.V.: Aplauzele sunt răsplata noastră şi îmi plac aplauzele sincere. Noi oferim emoţii publicului, iar acesta ne emoţionează cu aplauzele din final. Emoţii contra emoţii. Dăruieşti şi primeşti.
R.T.: Cât de mare este distanţa între ceea ce visezi să faci şi ceea ce faci acum?
M.-V.V.: E cam mare.
R.T.: Ce îţi place în teatrul românesc?
M.-V.V.: Teatrul Independent a luat amploare în ultimii ani şi acest lucru mă bucură ştiind că sunt multe talente care nu au posibilitatea să urce pe scenă.
R.T.: Ce te dezamăgeşte în teatrul românesc?
M.-V.V.: Se aşteaptă de mult apariţia unei noi generaţii de aur. Povara acestei aşteptări apasă pe umerii noştri. O simţim. Poate nu e nevoie decât de încurajări ca ea să apară. Încurajaţi-ne!
R.T.: Ce importanţă are pentru tine critica?
M.-V.V.: Este foarte importantă şi este fermentul fenomenului teatral. Nu am avut parte de foarte multe cronici până acum, dar aştept aprecieri, pumni în stomac şi şuturi în fund care să mă facă să înaintez.
R.T.: Ce citeşti?
M.-V.V.: În ultimii ani, am citit mai mult lucrări de specialitate. După licenţă mă delectez cu Ioan Groşan, O sută de ani de zile la Porţile Orientului.
R.T.: Ce altceva, în afară de teatru, îţi ocupă mintea în fiecare zi?
M.-V.V.: Fac cursuri de yoga şi sunt pasionată de nutriţia vegană.
R.T.: De ce lucruri te temi, ca actriţă?
M.-V.V.: Ai mare nevoie când eşti tânăr de o anumită consecvenţă în a urca pe scenă. Mi-e frică de pauzele lungi dintre proiecte.
R.T.: Enumeră câteva lucruri care te fac să te simţi vie.
M.-V.V.: Dansul şi somnul. Cu dansul stau bine, dar cu somnul am rămas în urmă.
R.T.: Ce înseamnă pentru tine expresia "să dai din coate"?
M.-V.V.: Expresia asta mă duce cu gândul la două imagini: actorul care dă din coate, călcând chiar şi peste cadavre pentru a ajunge undeva acolo, sus (urăsc acest lucru), şi actorul care dă din coate muncind cinstit şi onest, fără a aştepta pasiv şansa de a fi propulsat. Aşa am să fac.
R.T.: Ce i-ai spune unui tânăr absolvent de liceu, care vrea să facă Actoria?
M.-V.V.: "Fugi!" sau "Ai grijă ce îţi doreşti!" sau "Mai poţi să faci şi altceva?"
R.T.: Ce regizor ai vrea să te sune?
M.-V.V.: Păi m-a sunat! Bobi Pricop, ca să mă anunţe că am luat preselecţia la Gala Hop. Glumesc! Mi-ar plăcea să lucrez cu el, cu Radu Nica, Cristi Juncu, Victor Ioan Frunză, Radu Afrim, Andrei Şerban şi Purcărete (ai grijă ce îţi doreşti, vezi mai sus). Dar cât de fericită am fost să colaborez cu tânăra regizoare Irina Alexandra Banea! Cred în tinerii regizori, aşa cum ei cred în tinerii actori.
R.T.: Cum înţelegi succesul?
M.-V.V.: Succesul este groapa în care te poţi înmormânta sau piscul unui vârf de munte, care te poate face fericit. Succesul nu-l cauţi. Vine dacă îl meriţi. Profesorul meu, Adrian Titieni, m-a învăţat: "Ecuaţia reuşitei are multe ingrediente: talent, dedicaţie, implicare, seriozitate, exerciţiu, răbdare, etică, deschidere, generozitate, cum, de altfel, şi oportunitate, noroc, şansă. Şi, nu în ultimul rând, multă muncă. Dacă toate acestea sunt la purtător, reuşita nu are cum să nu apară."
R.T.: Când ai început să te gândeşti serios la teatru? Şi, mai ales, de ce?
M.-V.V.: Prin liceu luam tot felul de premii. Drept pentru care mă gândeam că o fi ceva de capul meu.
R.T.: Ce înseamnă pentru tine HOP?
M.-V.V.: Deocamdată îl simt ca pe un hop... Sper să devină o trambulină.