Studii: U.N.A.T.C. Bucureşti, secţia Actorie, promoţia 2013, clasa prof. univ. dr. Adrian Titieni
Participă la Gala HOP 2016, la secţiunea Individual, cu ShakespearEA (texte din piesele Romeo şi Julieta, Othello, Macbeth şi Cum vă place, de William Shakespeare)
Rareş Tileagă: Cine este Andrada?
Andrada Fuscaş: Andrada este o fată venită din Timişoara la facultatea de teatru, şi de atunci nimic nu o mai poate opri. Nu provin dintr-o familie de artişti, am făcut liceul "Ion Vidu" din Timişoara, secţia Actorie. Mă consider o persoană muncitoare, care luptă până în ultimul moment pentru visul ei, îmi plac provocările şi nu mă dau la o parte când vine vorba de muncă. Cu cât mai greu, cu atât mai bine.
R.T.: Cum vedeai teatrul, înainte de facultate, şi cum îl vezi acum?
A.F.: Îl vedeam ca pe o lume total necunoscută, dar interesantă. Acum, am mai învăţat cu ce "se mănâncă" teatrul, dar tot simt că mai sunt multe de descoperit. În fiecare zi înveţi câte ceva, iar asta îmi place.
R.T.: Spune-mi un nume care te-a marcat, ca actriţă, în cel mai bun sens.
A.F.: Olga Tudorache.
R.T.: Povesteşte, pe scurt, cel mai amuzant lucru care ţi s-a întâmplat, ca actriţă.
A.F.: Eram la admitere, la facultate, ultima probă. Aveam o povestire destul de lungă, de Ion Băieşu. Am învăţat din ea atât cât am putut, dar de la jumate încolo nu îmi intra în cap de nici un fel. Toată lumea îmi zicea: "Stai liniştită, nu o să te lase să o zici pe toată". Cumva, cu asta m-am liniştit. A urmat momentul în care trebuia să zic povestirea. M-am aşezat pe scaun şi am început. La un moment dat, trebuia să zic că "gelozia e o boală ce nu se vindecă decât odată cu dragostea", iar eu am început cu "dragostea e o boală ce..." şi mi-am dat seama că am greşit făcând o grimasă de vai de mine ce s-a întâmplat... Oamenii din juriu s-au speriat şi m-au întrebat ce s-a întâmplat, iar eu am luat mâinile de pe faţă şi am zis: "Am greşit! Pot să reiau propoziţia?" Toată lumea a început să râdă şi mi-au dat voie să continui. Am reluat ca şi când nimic nu s-a întâmplat şi am continuat povestirea. Dar mă apropiam de jumătate... Nu m-am pierdut, nu am oprit cu pretextul că nu mai ştiu cuvânt cu cuvânt povestirea, aşa că am continuat să o zic cu cuvintele mele. Se simţea faptul că nu mai erau cuvintele lui Băieşu, dar cu toate astea m-au lăsat să o zic până la final. Am crezut că până aici mi-a fost şi că nu am să trec de această probă. Cu toate astea, am intrat la facultate. Când am ieşit, mie nu mi se părea nimic de râs, dar acum, când îmi amintesc, râd.
R.T.: Cât de mult contează pentru tine oamenii din sală, atunci când joci?
A.F.: Cel mai mult contează oamenii din sală, atunci când joci. Se întâmplă un anumit schimb de energie între actori şi cei din sală, în timpul spectacolului şi chiar cred că şi de ei depinde mult cum iese spectacolul în acea seară. Dacă vor să intre în jocul tău şi să fie prezenţi cu tine... sau preferă să se mişte, să stea pe telefoane sau ce mai vor ei să facă.
R.T.: Crezi în aplauze?
A.F.: Haha. Cred că sunt importante aplauzele. Ele sunt răsplata pentru tine, ca actor. Niciodată nu sunt la fel, aşa cum nici un spectacol nu e la fel ca altul.
R.T.: Cât de mare este distanţa între ceea ce visezi să faci şi ceea ce faci acum?
A.F.: Cred că sunt pe un drum bun. Visez să fac actorie, pentru asta am venit în Bucureşti la facultate şi pentru asta lupt şi muncesc. Şi am să o fac atât cât este nevoie, să ajung unde mi-am propus. Şi nici acolo nu am să mă opresc.
R.T.: Ce îţi place în teatrul românesc?
A.F.: Îmi place când văd spectacole sincere, muncite şi grele. Care să mă ia cu ele, să mă fascineze.
R.T.: Ce te dezamăgeşte în teatrul românesc?
A.F.: Nu pot să zic că mă dezamăgeşte ceva anume, dar în schimb nu-mi place când văd delăsarea colegilor mai mari sau faptul că, dacă joci de câţiva ani, gata, ştii tot şi nu te mai implici la fel cum o făceai înainte.
R.T.: Ce importanţă are pentru tine critica?
A.F.: Cred că e important să ştii cam pe unde te afli în acest drum, dacă e bine sau nu ce faci. Dar nici să te afunzi atunci când te critică cineva drastic, să iei ce crezi că e bine pentru tine şi să accepţi că mai şi greşeşti.
R.T.: Ce citeşti?
A.F.: Romane, teatru, poezie.
R.T.: Ce altceva, în afară de teatru, îţi ocupă mintea în fiecare zi?
A.F.: În mare parte teatrul îmi ocupă mintea şi felul cum pot să ajung să fiu un actor complet. Aici intră şi partea de mişcare, canto, vorbire. Îmi place să ascult multă muzică, de tot felul, să cânt.
R.T.: De ce lucruri te temi, ca actriţă?
A.F.: De eşec.
R.T.: Enumeră câteva lucruri care te fac să te simţi vie.
A.F.: Cântatul, dansatul, drumurile necunoscute, provocările şi râsul. Îmi place să râd mult.
R.T.: Ce înseamnă pentru tine expresia "să dai din coate"?
A.F.: Să lupţi pentru ceea ce vrei, să nu renunţi.
R.T.: Ce i-ai spune unui tânăr absolvent de liceu, care vrea să facă Actoria?
A.F.: Dacă e sigur că asta îşi doreşte, nu e o meserie uşoară şi că, indiferent de greutăţile pe care le va întâmpina, să nu renunţe la visul lui, oricât de imposibil ar părea.
R.T.: Ce regizor ai vrea să te sune?
A.F.: Yuri Kordonsky.
R.T.: Cum înţelegi succesul?
A.F.: Succesul este ceva trecător. Trebuie să munceşti mult ca să-l atingi, iar atunci când l-ai atins, lucrurile nu se opresc acolo, pentru că trebuie să ştii să-l menţii.
R.T.: Când ai început să te gândeşti serios la teatru? Şi, mai ales, de ce?
A.F.: Eram în clasa a IV-a când am văzut primul spectacol de teatru. Eram fascinată de ce fac acei actori pe scenă şi mă întrebam ce simt ei când sunt în faţa noastră. Mi s-a părut o lume incredibilă şi, de atunci, am ştiut că asta vreau să fac. Am dat la liceul de actorie, iar ăsta a devenit principalul scop în viaţă. Să învăţ şi să adun cât mai multă informaţie, ca să fiu cât mai bună, să ajung să joc în faţa multor oameni.
R.T.: Ce înseamnă pentru tine HOP?
A.F.: O super-şansă. Un mare HOP în drumul meu, ca actor.