Studii: U.N.A.T.C. Bucureşti, secţia Actorie, promoţia 2012, clasa prof. univ. dr. Doru Ana
Participă la Gala HOP 2016, la secţiunea Individual, cu De vorbă cu tine (texte din piesa A douăsprezecea noapte, de William Shakespeare)
Rareş Tileagă: Cine este Alina?
Alina Rotaru: Sunt din Buzău. Nu ştiu să spun bancuri, nu ştiu să fac ciorbă de burtă, nu mă descurc să fac cumpărături strict necesare.
R.T.: Cum vedeai teatrul, înainte de facultate, şi cum îl vezi acum?
A.R.: Înainte de facultate nu ştiam mare lucru despre teatru, dar ce ştiu sigur e că îmi plăcea să îi văd pe actori după spectacole. Acum văd teatrul ca pe un loc în care mergem să ne jucăm de-a oamenii pe bune, dar, pentru că suntem norocoşi, facem din asta o meserie.
R.T.: Spune-mi un nume care te-a marcat, ca actriţă, în cel mai bun sens.
A.R.: James Thiérrée.
R.T.: Povesteşte, pe scurt, cel mai amuzant lucru care ţi s-a întâmplat, ca actriţă.
A.R.: Jucam în Cântăreaţa cheală, în Ungaria şi, la un moment dat, noi am "sărit" peste "nişte" text, iar supratitrarea a luat-o razna. Publicul râdea şi noi nu înţelegeam de ce. Ne-am prins, am stat blocaţi câteva secunde şi am luat-o de la capăt.
R.T.: Cât de mult contează pentru tine oamenii din sală, atunci când joci?
A.R.: Mult. Dacă ce fac e bine, atunci se întâmplă un schimb de energie care mă duce mai departe. Mă motivează să fac şi mai bine. Dacă ei se bucură, asta ajunge la mine şi invers. E o chestiune egoistă, dar unii fără alţii nu putem.
R.T.: Crezi în aplauze?
A.R.: Cred.
R.T.: Cât de mare este distanţa între ceea ce visezi să faci şi ceea ce faci acum?
A.R.: Păi dacă tot am noroc să visez, nu visez mic. Visez mare. Cu cât e mai "departe", cu atât mă lupt mai mult. E posibil.
R.T.: Ce îţi place în teatrul românesc?
A.R.: Credinţa. Oricât de greu / urât / enervant / frustrant ar fi, mergem înainte. Şi umorul.
R.T.: Ce te dezamăgeşte în teatrul românesc?
A.R.: Confortul. Nu-mi place atunci când e călduţ. Dar ne descurcăm: cumpărăm nişte cărbuni şi jăruim. Domnul O'Toole zicea: "Nu vreau să fiu un om obişnuit, pentru că am dreptul să fiu excepţional".
R.T.: Ce importanţă are pentru tine critica?
A.R.: Sunt câţiva (puţini) oameni în a căror părere am încredere. Pentru că, dacă joc prost, ei mă fac praf şi apoi mă ajută. E mai sănătos aşa. Critica "în general" nu e neapărat un reper pentru mine, din cauza că nu e personalizată. Sunt de acord să mă desfiinţezi, dar întinde-mi măcar degetul mic. Şi-aşa o să funcţionăm împreună.
R.T.: Ce citeşti?
A.R.: Jurnal, Mihail Sebastian.
R.T.: Ce altceva, în afară de teatru, îţi ocupă mintea în fiecare zi?
A.R.: Ce să pregătim la masa de prânz / cină, când o să termin vreodată de spălat toate hainele, ce filme / seriale mai vedem. A, şi când o să încetez să mai mănânc atâtea dulciuri.
R.T.: De ce lucruri te temi, ca actriţă?
A.R.: Să dezamăgesc, să ratez, să fiu comodă, să stau să aştept să pice ceva, să fiu leneşă.
R.T.: Enumeră câteva lucruri care te fac să te simţi vie.
A.R.: George, sportul, conversaţiile lungi cu prietenele mele, călătoriile în afară.
R.T.: Ce înseamnă pentru tine expresia "să dai din coate"?
A.R.: Portofoliu cu fotografii, CV, toate puse la punct, casting-uri neratate, studiu / antrenament permanent, tupeu, încredere că se poate, curaj şi muncă.
R.T.: Ce i-ai spune unui tânăr absolvent de liceu, care vrea să facă Actoria?
A.R.: Dacă e sigur de alegerea făcută, să nu uite de ce a ales meseria asta. Şi să aibă încredere.
R.T.: Ce regizor ai vrea să te sune?
A.R.: Oskaras Koršunovas.
R.T.: Cum înţelegi succesul?
A.R.: Păi nu prea înţeleg, ştiu în teorie cum ar fi.
R.T.: Când ai început să te gândeşti serios la teatru? Şi, mai ales, de ce?
A.R.: În mod real, cred că am început să mă gândesc serios la teatru când am terminat masterul. Am ales asta pentru că e o meserie care se face cu omul şi, pe cât de complicat pare, e ceva foarte special.
R.T.: Ce înseamnă pentru tine HOP?
A.R.: Pentru mine, HOP înseamnă o competiţie actoricească, întâlniri între actori profesionişti şi un motiv bun de "a fura" de la cei mai buni.