Studii: Universitatea de Arte "George Enescu" Iaşi, secţia Arta Actorului, promoţia 2012, clasa prof. univ. dr. Mihaela Arsenescu Werner
Participă la Gala HOP 2016, la secţiunea Grup, cu spectacolul ±Lorenzo, de Daniel Chirilă, producţie a Frilensăr.
Rareş Tileagă: Cine este Tiberiu?
Tiberiu Enache: Sincer, nici eu nu ştiu exact. Încă încerc să mă descifrez, ca să zic aşa. Sunt un băiat care a terminat un profil de mate-info-bilingv în liceu, iar apoi a ales să se facă actor. Cam aşa pot fi simplificat.
R.T.: Cum vedeai teatrul, înainte de facultate, şi cum îl vezi acum?
T.E.: Sincer, înainte de facultate nu aveam nici o tangenţă cu teatrul. Dar nici măcar una. Nu prea dădeam pe la teatru, dar îmi petreceam 99% din timp în cinema. Pot să îţi spun ce părere am acum, şi anume: văd un teatru bogat în talent, dar înlăcrimat în materie de opţiuni pentru manifestarea acestuia.
R.T.: Spune-mi un nume care te-a marcat, ca actor, în cel mai bun sens.
T.E.: Sunt multe nume... Nu aş putea selecta unul singur. Heath Ledger, Edward Norton, Jared Leto, Kevin Spacey, Christian Bale, Ezra Miller... Şi lista continuă.
R.T.: Povesteşte, pe scurt, cel mai amuzant lucru care ţi s-a întâmplat, ca actor.
T.E.: Hm... Cred că a fost la un examen. Jucam într-un examen de la regie, la modulul commedia dell'arte. Îl jucam pe Arlecchino. Si cum mă agitam eu pe acolo, la vizionare, trebuia să ies pe o uşă. Eh, şi cum "jucam" eu faptul că uşa e închisă şi că se deschide greu, când am tras o dată de ea, am rămas cu ea în mână. Efectiv a sărit uşa din balamale, a zburat trei metri şi a făcut cunoştinţă cu podeaua. S-a rupt geamul uşii, cioburi s-a făcut... Eu m-am oprit trei secunde, am rămas nemişcat, după care am ieşit repede. Profesorul studenţilor de la regie, d-l Ovidiu Lazăr, a început să râdă cu poftă. Eu am intrat iar, mi-am cerut scuze pentru daună, dar dumnealui râdea în continuare şi vroia să refac momentul şi în examen... Dar nu a fost posibil.
R.T.: Crezi în aplauze?
T.E.: Dificil de răspuns. Nu am o opinie clară în ceea ce priveşte aplauzele. Adică mă gândesc că, atunci când vezi o pictură şi rezonezi cu ea şi îţi place, nu începi să aplauzi în faţa tabloului... Aşa cred. Pe de altă parte, ar fi ciudat să termini spectacolul, iar publicul să se ridice şi să plece sec din sală. Deci, e cu "du-te, vino"... Cum ziceam, nu am o opinie clară.
R.T.: Cât de mare este distanţa între ceea ce visezi să faci şi ceea ce faci acum?
T.E.: Destul de măricică... Adică, sigur, fiecare visăm să jucăm în filme străine şi să luăm Oscarul. Dar nu aş renunţa la atmosfera de lucru pe care o am cu colegii şi prietenii din Frilensăr, pentru nimic.
R.T.: Ce îţi place în teatrul românesc?
T.E.: Într-un teatru nu am jucat niciodată. Nu am făcut figuraţie / colaborare nici în perioada facultăţii... De ce? Nu ştiu. Nu am simţit nevoia. Mi-au plăcut, în schimb, atmosfera şi libertatea pe care mi le-a oferit teatrul independent. De aceea am ales să mă "manifest artistic" pe nişa asta.
R.T.: Ce te dezamăgeşte în teatrul românesc?
T.E.: Orgoliile.
R.T.: Ce importanţă are pentru tine critica?
T.E.: Nu depind de ea, dar îmi place să citesc despre mine într-o cronică, pentru că sunt curios să văd dacă se înţelege sau nu ceea ce am vrut să arăt în spectacol.
R.T.: Ce citeşti?
T.E.: Texte de teatru, în cea mai mare parte a timpului.
R.T.: Ce altceva, în afară de teatru, îţi ocupă mintea în fiecare zi?
T.E.: Plata chiriei şi facturile la utilităţi.
R.T.: De ce lucruri te temi, ca actor?
T.E.: Nu pot să zic că mă tem de ceva, neapărat. Dar, dacă stau să mă gândesc, aş spune că mă tem pentru soarta noastră, fiindcă sunt o grămadă de actori talentaţi care nu sunt remarcaţi şi care intră într-un con de umbră. E păcat.
R.T.: Enumeră câteva lucruri care te fac să te simţi viu.
T.E.: Frilensăr. Atât.
R.T.: Ce înseamnă pentru tine expresia "să dai din coate"?
T.E.: Depinde de context. Dacă e să ne referim la teatru, as spune "să te faci remarcat, cu orice preţ".
R.T.: Ce i-ai spune unui tânăr absolvent de liceu, care vrea să facă Actoria?
T.E.: Nu e atât de uşor precum pare.
R.T.: Ce regizor ai vrea să te sune?
T.E.: Christopher Nolan.
R.T.: Cum înţelegi succesul?
T.E.: Nu ştiu... să fii realizat atât pe plan profesional, cât şi personal?
R.T.: Când ai început să te gândeşti serios la teatru? Şi, mai ales, de ce?
T.E.: Nu mă gândesc serios la teatru niciodată. Cred că e o greşeală. Adică, pentru mine, teatrul e o joacă. Noi aşa lucrăm, în Frilensăr. Ne jucăm, descoperim, construim, evoluăm, modificăm.
R.T.: Ce înseamnă pentru tine HOP?
T.E.: Şansă, distracţie, stres.
R.T.: Cum se face că ai ales, la HOP, participarea în grup, în defavoarea celei individuale?
T.E.: Hm... Păi mi s-a propus să particip şi la Individual, de către colegul meu Daniel Chirilă, dar m-am gândit că e cam târziu să construiesc un moment demn de participare şi am zis "pas". Plus că e o acomodare mai uşoară, aşa, pentru că îţi faci o idee despre festival şi e mai uşor să participi cu oameni pe care îi cunoşti, decât singur. Dar, la anul? Cine ştie?