Întotdeauna mi-au plăcut starurile rock şi mi-ar fi plăcut să le regizez apariţiile. Dar neavând ocazia să regizez vreodată asta, m-am gândit măcar să încerc să aduc ceva din spiritul lor în teatru. Mai ales că aceşti cântăreţi au personalitate artistică, iar felul în care ei se exprimă are pentru mine legătură cu actoria, expresivitatea, forţa, şi abia apoi cu muzica. Mi-am dorit să fac un spectacol în care interpretarea actoricească a cântecelor să primeze şi am lucrat cât am putut de mult în acest sens. Formula unui Hedwig ca spectacol de teatru mi s-a părut foarte potrivită pentru ceea ce vroiam să fac: un spectacol intim sub forma unui concert de suflet. Este ceea ce eu mi-aş dori cel mai tare să văd, "the lead singer" într-un cadru intim, în care se poate confesa. Ca un fetiş.
Mi-am dorit să vin cu varianta mea asupra textului original, să modific povestea în felul în care mi-ar plăcea mie s-o văd, păstrând esenţa originalului. M-a încurajat şi faptul că Mitchell a spus că dă libertate totală oricui regizează Hedwig pentru că nu este o "piesă de muzeu" şi poate fi adaptat după inima oricui. Locul l-am ales înainte să aleg actorii. Am mers la Point (care abia apăruse) şi am vorbit cu Cristina Florea despre proiect, fiind sigură că este spaţiul perfect pentru ce vroiam eu să fac. Şi cred că am avut dreptate. Trebuia un spaţiu nou, modern, minimalist, în care să fie convingător faptul că Hedwig vine să ţină un concert. Repetiţiile au durat aproape patru luni de zile, timp în care Istvan Teglas şi Răzvan Krem Alexe au învăţat să cânte cu Ghighi Iftimie, antrenorul nostru muzical, care a făcut (la propriu) minuni. Nu pot să spun că a fost uşor, pentru că încrederea necesară pentru a face un astfel de spectacol este foarte greu de obţinut. Dar noi am crezut de la început în ceea ce facem şi chiar dacă au fost şi momente mai grele, am reuşit să facem aproape tot ce ne-am imaginat.
Am vrut să fac un spectacol diferit (în primul rând la nivel emoţional) faţă de spectacolul de pe Broadway. Mi-am dorit un Hedwig foarte personal, unic în felul lui. Aici a contat foarte mult contribuţia lui Istvan, care este în primul rând un artist şi abia apoi un actor, care a reuşit să devină Hedwig, să-l reinventeze, să-l ducă mai departe. Relaţia dintre cele două personaje a fost un alt "touch" personal, care s-a construit pe parcurs, eu adăugând acest aspect în text. Am vrut să mizez pe povestea de iubire, nu pe tema socială. Hedwig-ul meu este o poveste de love-hate între doi oameni, între sufletele lor, fără nici o legătură cu aspectul social. De data asta a contat contribuţia lui Răzvan, care este un actor foarte special, care vine cu sufletul pe tavă şi se implică în poveste aşa cum îmi doresc eu, cu adevărat, uitând că este un spectacol. Pentru noi toţi, cei implicaţi direct, este evident că Hedwig a fost mai mult decât un spectacol. A fost un eveniment pe care l-am dus cu emoţie până la capăt şi am şi reuşit să ne bucurăm de el. Ştefan, Alec şi Adi, cei care cântă live în spectacol au trăit alături de noi povestea de la început, din momentul în care s-au apucat să reorchestreze muzica, iar povestea lui Hedwig este cu siguranţă şi a lor. Energia lor ne-a ajutat să rămânem uniţi şi trăim acest moment împreună.
Mi s-a spus că acest spectacol nu şi-ar fi putut găsi locul într-un teatru, fiind mult prea neconvenţional. Sper totuşi că nu e adevărat, asta ar însemna să fim cu 20 de ani în urmă faţă de orice se întâmplă în afară. Am optat totuşi pentru un altfel de spaţiu pentru că mi-am dorit să vină un public dornic de ceva diferit. Este de asemenea şi un spectacol interactiv, iar pentru acest gen publicul trebuie să aibă o anume libertate, o relaxare pe care scena clasică a unui teatru nu o poate oferi. Tot ce mi-am dorit eu cu Hedwig a fost ca personajul lui să se mărturisească, dar să o facă ca în viaţă, nu ca pe scenă, chiar dacă masca lui îi permite o anumită artificialitate. Poţi să fii sincer dacă îţi pui o mască, dar nu chiar oricine poate face asta. Muzica este doar pretextul. Concertul este doar contextul. Cred că prin Hedwig s-a realizat ceva ce îmi doream dintotdeauna, şi anume, ca toţi cei care participă să dea ceva din ei. Nu ne-a interesat pe nici unul partea financiară (decât în sensul practic în care spectacolul trebuia să arate bine şi asta a fost posibil fiind producţie Point), nu ne-a interesat nici măcar publicul, deşi acesta ne-a surprins, venind mult mai deschis decât ne aşteptam şi mult mai numeros. Nu ştiu de ce s-a întâmplat aşa. Poate pentru că pare cool. Poate pentru că e cu muzică. Sau poate (ceea ce mi-aş dori eu să cred) pentru că vor să-l vadă pe Hedwig cum îşi întoarce sufletul pe dos şi pe Yitzhak cum îl ajută să şi-l pună la loc.
Hedwig and the Angry Inch: The Missing Half face parte din selecţia oficială a Festivalului Undercloud, 2016 şi va fi prezentat sâmbătă, 27 august 2016, la ora 19,00, la Sala Studio de la ARCUB - Hanul Gabroveni, Bucureşti.
Hedwig and the Angry Inch: The Missing Half
după scenariul de musical-rock semnat de John Cameron Mitchell
Producător: Teatrul POINT
Regia: Iris Spiridon
Distribuţia: Istvan Teglas, Răzvan Krem Alexe
Muzică live: Ştefan Mustaţă, Alexandru Pop şi Adrian Cotoară, Vocal & Music coach: Ghighi Eftimie.
Durata: 90 min