Studii: U.N.A.T.C. Bucureşti, secţia Actorie, promoţia 2012, clasa prof. univ. dr. Doru Ana
Participă la Gala HOP 2016, la secţiunea Individual, cu Julieta Mea (texte din piesa Romeo şi Julieta şi Sonetul 116 de William Shakespeare)
Rareş Tileagă: Cine este Mihaela?
Mihaela Velicu: E actriţă. E balanţa din Constanţa.
R.T.: Cum vedeai teatrul, înainte de facultate, şi cum îl vezi acum?
M.V.: Credeam foarte tare în talent. Acum nu ştiu exact ce e ăla. Acum văd mai multă muncă, înţelepciune, pasiune spre nebunie.
R.T.: Spune-mi un nume care te-a marcat, ca actriţă, în cel mai bun sens.
M.V.: Raluca Aprodu.
R.T.: Povesteşte, pe scurt, cel mai amuzant lucru care ţi s-a întâmplat, ca actriţă.
M.V.: Am dat tare cu capu' de o bară, alergând din scenă în culisele Teatrului de Comedie, la Sala Nouă. N-a văzut nimeni, dar a răsunat în toată sala. Am avut 2 secunde de tentativă de leşin, dar, probabil, adrenalina spectacolului (Yom Kippur) m-a făcut să reintru în scenă cu un mare cucui, dar fără dureri.
R.T.: Cât de mult contează pentru tine oamenii din sală, atunci când joci?
M.V.: Enorm. Sunt diferiţi. De fiecare dată. Şi se întâmplă ca cererea să nu se pupe cu oferta. La spectacolele pentru copii am avut un singur mare lucru de învăţat. Nu minţi! Copiii te taxează. Verbal. E greu, dar şi sublim când reuşeşti să îi iei cu tine în poveste.
R.T.: Crezi în aplauze?
M.V.: Nu prea înţeleg întrebarea. Eu la aplauze mă ruşinez tare. Mereu. Cică nu e bine. Cică e o anume conduită. Trebuie să stai drept, cu capul sus, zâmbind. Nu ştiu. Oamenii, dacă vor să aplaude, aplaudă. Dacă nu, câteodată parcă tot aplaudă. Treaba lor. Tu, ca actor, ştii ce ai făcut în scenă, indiferent de intensitatea lor.
R.T.: Cât de mare este distanţa între ceea ce visezi să faci şi ceea ce faci acum?
M.V.: Sunt o mare visătoare. De multe ori mă cert că dorm pe mine, în loc să înfig măcar un picior în pământ. Alteori mă las în pace. Dar nu-mi permit niciodată să nu visez departe. Eu cred foarte tare în paşi mărunţi. Deci, e o distanţă uriaşă. Dar nu imposibilă.
R.T.: Ce îţi place în teatrul românesc?
M.V.: Să văd spectacole curajoase. Să văd autoironie, întrebări care macină şi umor fin.
R.T.: Ce te dezamăgeşte în teatrul românesc?
M.V.: Stilul perimat.
R.T.: Ce importanţă are pentru tine critica?
M.V.: Mă aduce cu picioarele pe pământ sau mă stimulează să visez mai departe.
R.T.: Ce citeşti?
M.V.: Sunt pe plajă şi citesc Kant - Despre frumos şi bine. Asta a picat. Şi am terminat Lecţii de magie a lui Elizabeth Gilbert. Variat.
R.T.: Ce altceva, în afară de teatru, îţi ocupă mintea în fiecare zi?
M.V.: Dacă i-am aruncat mingea de 30 de ori câinelui meu. Încerc să mă duc la sală, la cursul de yoga şi, dacă nu mă duc, să mă gândesc intens la ce bine m-aş fi simţit dacă m-aş fi dus. Mă uit la mai toate turneele de tenis. Ce gătesc? Şi, dacă nu gătesc, merg în plimbare cu iubitul meu. Apoi la Mega Image să luăm mâncare gătită.
R.T.: De ce lucruri te temi, ca actriţă?
M.V.: Să fiu leneşă.
R.T.: Enumeră câteva lucruri care te fac să te simţi vie.
M.V.: Râsul, animalele, câteodată doar o privire. Şi, ironic, să visez.
R.T.: Ce înseamnă pentru tine expresia "să dai din coate"?
M.V.: Să fii mic.
R.T.: Ce i-ai spune unui tânăr absolvent de liceu, care vrea să facă Actoria?
M.V.: Baftă şi iubeşte-te!
R.T.: Ce regizor ai vrea să te sune?
M.V.: Nu vreau să dau nume. Îmi place noul val de tineri regizori. Îmi plac oamenii pasionaţi care pornesc cu încredere, dar lasă şi loc de dubii. Îmi plac regizorii care află împreună cu trupa.
Nu m-ar deranja să mă sune Iñárritu. Şi visez.
R.T.: Cum înţelegi succesul?
M.V.: Ceva de care nu ştiu să mă bucur.
R.T.: Când ai început să te gândeşti serios la teatru? Şi, mai ales, de ce?
M.V.: Prin anul II de facultate, la lucrul cu textele lui Cehov. Mi-am dat seama că trebuie să port pe umeri un om pe scenă.
R.T.: Ce înseamnă pentru tine HOP?
M.V.: O ocazie extraordinară pentru a avea întâlniri. Acele întâlniri. Un antrenament benefic pentru minte şi corp. Poate şi câteva revelaţii.