Studii: U.N.A.T.C. Bucureşti, secţia Actorie, promoţia 2012, clasa prof. univ. dr. Doru Ana
Participă la Gala HOP 2016, la secţiunea Individual, cu Nebunia geloziei (texte din piesele Comedia erorilor şi Othello, de William Shakespeare)
Rareş Tileagă: Cine este Maria?
Maria Panainte: O persoană cu aspiraţii, cu dorinţa de a explora viaţa în toate aspectele ei, câteodată încăpăţânată şi zăpăcită, alteori visătoare şi optimistă.
R.T.: Cum vedeai teatrul, înainte de facultate, şi cum îl vezi acum?
M.P.: Înainte de facultate eu nu mai făcusem teatru, era o lume necunoscută şi neexplorată. Acum îl văd ca o oglindă a experienţelor şi sentimentelor trăite de lumea reală.
R.T.: Spune-mi un nume care te-a marcat, ca actriţă, în cel mai bun sens.
M.P.: Vlad Logigan, care a văzut în mine un potenţial în primul an de facultate şi m-a motivat. Dar şi actriţa Mariana Mihuţ, care pentru mine este un model; permanent pot să învăţ ceva din jocul ei.
R.T.: Povesteşte, pe scurt, cel mai amuzant lucru care ţi s-a întâmplat, ca actriţă.
M.P.: Într-o scenă aveam de zis un monolog şi trebuia să mă filmez. Doar că, în loc să ţin camera spre mine, o ţineam spre public. Toată lumea a observat greşeala; colega mea încerca să-mi întoarcă camera, dar eu nu o lăsam pentru că nu înţelegeam ce vrea să facă şi, ca rezultat, a fost prima dată când mi-a ieşit foarte bine monologul, doar că nimeni nu a înţeles de ce ţineam camera spre public...
R.T.: Cât de mult contează pentru tine oamenii din sală, atunci când joci?
M.P.: Ca actor, e foarte important să simţi oamenii din sală, să reuşeşti să-i duci cu tine în povestea ta. Între actori şi public se produce un schimb de energie, care face ca spectacolul să iasă minunat sau mai puţin minunat.
R.T.: Crezi în aplauze?
M.P.: Când sunt spectator, aplauzele de la sfârşitul unui spectacol mă emoţionează până la lacrimi, iar atunci când sunt pe scenă e o confirmare a prestaţiei, dar şi un critic foarte bun.
R.T.: Cât de mare este distanţa între ceea ce visezi să faci şi ceea ce faci acum?
M.P.: Acum fac paşi mici spre ceea ce visez să fac. Nu ştiu cât o să dureze, câteodată mi se pare o eternitate, iar alteori aproape mi le ating. Dar, atâta timp cât mă ţin de muncă, nu-mi pierd speranţa.
R.T.: Ce îţi place în teatrul românesc?
M.P.: Apreciez energia şi dăruirea de care dau dovadă actorii români, prin originalitate, muncă şi talent.
R.T.: Ce te dezamăgeşte în teatrul românesc?
M.P.: Nu am activat suficient, astfel încât să-mi formez o părere despre ce nu funcţionează în teatrul românesc, însă e trist să auzi că actori mari ai teatrului nu reuşesc să se întreţină. Dar, momentan, mă concentrez pe dezvoltarea mea ca actriţă.
R.T.: Ce importanţă are pentru tine critica?
M. P.: Pentru evoluţia mea, ca actriţă, am nevoie de critici constructive.
R.T.: Ce citeşti?
M.P.: Teatru, psihologie, filosofie, beletristică, fantasy, cărţi care să-mi dezvolte imaginaţia, să-mi trezească sentimente, să-mi pun întrebări şi să găsesc răspunsuri.
R.T.: Ce altceva, în afară de teatru, îţi ocupă mintea în fiecare zi?
M.P.: Fac cursuri de canto, merg la petreceri unde se dansează tango argentinian, citesc. Iar de curând am descoperit plăcerea de a juca şah şi de a asculta teatru radiofonic.
R.T.: De ce lucruri te temi, ca actriţă?
M.P.: De pauzele mari dintre proiecte şi de momentele care mi se par că nu sunt la nivelul aşteptărilor mele.
R.T.: Enumeră câteva lucruri care te fac să te simţi vie.
M.P.: Emoţiile de dinaintea unui spectacol, călătoriile în alte ţări unde am mers singură, mersul pe bicicletă, care îmi dă senzaţia de zbor, şi, bineînţeles, iubirea!
R.T.: Ce înseamnă pentru tine expresia "să dai din coate"?
M.P.: Să lucrezi tu cu tine însuţi permanent, să mergi pregătit la toate casting-urile, să nu ai aşteptări şi să nu renunţi niciodată.
R.T.: Ce i-ai spune unui tânăr absolvent de liceu, care vrea să facă Actoria?
M.P.: Când am vrut eu să dau la Actorie, mi s-a spus că e "o viaţă de câine". E şi nu e, ţine de fiecare dintre noi. Important e să ai curaj şi încredere.
R.T.: Ce regizor ai vrea să te sune?
M.P.: Yuri Kordonsky, Andrei Şerban şi colegii de generaţie, care au terminat la regie. Sunt foarte buni.
R.T.: Cum înţelegi succesul?
M.P.: Momentan, succesul în teatru înseamnă, pentru mine, să fii solicitat în proiecte importante care să te ajute să evoluezi, din punct de vedere artistic, şi să fiu apreciată la nivel naţional şi internaţional.
R.T.: Când ai început să te gândeşti serios la teatru? Şi, mai ales, de ce?
M.P.: În timpul facultăţii am realizat că teatrul nu e doar o joacă, aşa cum credeam eu, ci o lume fascinantă cu multe perspective, pe care le vezi prin ochii personajelor studiate. Şi am înţeles că e drumul pe care vreau să merg.
R.T.: Ce înseamnă pentru tine HOP?
M.P.: Reprezintă o oportunitate de afirmare, de manifestare şi exprimare. O şansă de a învăţa de la oameni cu mai multă experienţă.