Lavinia Pele, 25 ani, din localitatea Brădet, Bihor
Studii: Facultatea de Teatru şi TV, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, secţia Arta Actorului (nivel Licenţă), promoţia 2014, clasa profesorului Conf. Dr. Habil. Bacs Miklos, Lect. Univ. Irina Wintze, Asist. Drd. Camelia Curuţiu // Facultatea de Teatru, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, I. L. Caragiale, secţia Arta Actorului (nivel Master), promoţia 2016, clasa Prof Univ. Dr. Tania Filip, Prof. Univ. Dr. Gelu Colceag
Participă la Gala HOP 2016, la secţiunea Grup, cu spectacolul http//error500, colaj din Romeo şi Julieta, Hamlet, Richard III, regia Vlad Trifaş.
Rareş Tileagă: Cine este Lavinia?
Lavinia Pele: Fata din poză.
R.T.: Cum vedeai teatrul, înainte de facultate, şi cum îl vezi acum?
L.P.: Păi... nu vedeam teatru. Am văzut prima piesă de teatru în anul I de facultate. Nu mă gândeam, prin urmare, în nici un fel la teatru. Între timp, s-au mai schimbat nişte lucruri...
R.T.: Spune-mi un nume care te-a marcat, ca actriţă, în cel mai bun sens.
L.P.: Miklos Bacs.
R.T.: Povesteşte, pe scurt, cel mai amuzant lucru care ţi s-a întâmplat, ca actriţă.
L.P.: O să fie amuzant pentru cei cu care am împărţit experienţa asta... am jucat cu o găină. A fost cel mai imprevizibil şi mai receptiv partener de scenă pe care l-am avut. Mi-a plăcut. Dar lua toată atenţia şi cele mai multe aplauze, asta nu mi-a plăcut la fel de mult...
R.T.: Cât de mult contează pentru tine oamenii din sală, atunci când joci?
L.P.: Mult! Întâlnirea cu publicul e unul din cele mai importante şi speciale lucruri pe care le presupune meseria asta. Am avut nişte experienţe în sensul ăsta şi am rămas cu un sentiment de recunoştinţă pentru public în general.
R.T.: Crezi în aplauze?
L.P.: Fireşte. E felul spectatorului de a-şi manifesta bucuria pe care i-a adus-o spectacolul. Cred, însă, că aplauzele pot lua şi altă formă. După unele spectacole se cere linişte şi meditaţie. Genul ăsta de spectacole cred că sunt cu adevărat valoroase. (A se înţelege, în ambele cazuri, mă refer la spectacole bune. După un spectacol prost, e cât se poate de onest să te ridici şi să pleci.)
R.T.: Cât de mare este distanţa între ceea ce visezi să faci şi ceea ce faci acum?
L.P.: Fac deja ceea ce-mi place. Visez să fac asta mai mult, în alt fel, altundeva sau în alte condiţii, poate. Dar esenţialul îl am deja.
R.T.: Ce îţi place în teatrul românesc?
L.P.: Spectacolele bune, oamenii talentaţi, muncitori, dăruiţi şi bucuroşi că fac teatru.
R.T.: Ce te dezamăgeşte în teatrul românesc?
L.P. Am o listă.... dar încă nu mă simt pregătită să vorbesc despre ea.
R.T.: Ce importanţă are pentru tine critica?
L.P.: E necesar să am păreri din partea cealaltă. Să ştiu cât din ce am făcut a ajuns acolo şi cum. E o muncă continuă. Pentru mine, un rol nu e niciodată gata.
R.T.: Ce citeşti?
L.P.: Spiritualitate.
R.T.: Ce altceva, în afară de teatru, îţi ocupă mintea în fiecare zi?
L.P.: Nimic ieşit din comun... în principiu, lucruri care îmi plac şi mă bucură.
R.T.: De ce lucruri te temi, ca actriţă?
L.P.: Cel mai tare mă tem de neputinţă.
R.T.: Enumeră câteva lucruri care te fac să te simţi vie.
L.P.: M-am urcat într-un montagne russe, înalt de 100 de metri... ăsta ar fi momentul în care m-am simţit cel mai vie şi cu cea mai mare posibilitate de a muri în secunda următoare. Dacă nu ai probleme cardiace, e păcat să nu încerci o dată asta.
R.T.: Ce înseamnă pentru tine expresia "să dai din coate"?
L.P.: Să te străduieşti prea mult.
R.T.: Ce i-ai spune unui tânăr absolvent de liceu, care vrea să facă Actoria?
L.P.: Cred că nimic...
R.T.: Ce regizor ai vrea să te sune?
L.P.: Nu am un nume... Vreau să lucrez cu regizori alături de care să descopăr lucruri pe care nu ştiam că le pot face. Trebuie să fie câteva.... Sigur, mi-ar sări inima din piept dacă m-ar suna Ostermeier.
R.T.: Cum înţelegi succesul?
L.P.: Cred că e un efect al unei munci intense, din toată inima.
R.T.: Cum se face că ai ales, la HOP, participarea în grup, în defavoarea celei individuale?
L.P.: S-a întâmplat să ajung într-o grupă mişto. Cinci băieţi, nu mai lucrasem cu niciunul din ei înainte, şi o ţăcăneală de text. Mi s-a părut cel puţin interesant.