Miercuri, 31 august 2016, La Gala de închidere a Festivalului Internaţional de Teatru Independent UNDERCLOUD, s-au acordat cinci premii la cinci categorii şi cinci premii speciale.
Juriul format din regizoarea Sanda Manu, directorul de scenă Victor Ioan Frunză, teatrologul Octavian Saiu, actriţa Dorina Chiriac, regizorul şi directorul Teatrului Metropolis George Ivaşcu, a decis miercuri, 31 august 2016, Premiile UNDERCLOUD 2016, oferite pe scena Arcub Gabroveni, gazda Festivalului în 2016. Scenografa Iuliana Vîlsan a jurizat pentru PREMIUL DADA UNDERCLOUD - premiul pentru scenografie. Chris Simion-Mercurian, regizor şi preşedintele UNDERCLOUD, Silvia Dumitrache, critic de teatru ("Observator cultural") şi teatrologul Irina Ionescu au jurizat pentru PREMIUL UNDERCLOUD pentru concept, regie şi interpretare.
Premiul pentru Cea mai bună actriţă i-a fost acordat Ilonei Brezoianu, pentru rolul din spectacolul Fata din curcubeu, regia Lia Bugnar, producţie Godot-cafe Teatru.
Nominalizări: Alina Mîndru (Mălăieş în călcăieş), Ilona Brezoianu (Fata din curcubeu), Alina Petrică (Aglaja)
Premiul pentru Cel mai bun actor i-a fost acordat lui Dan Rădulescu, pentru rolul din spectacolul Omul pernă, regia Eugen Gyemant, producţie Arcub, Eugen Gyemant, Fundaţia Calea Victoriei şi Teatrul Act.
Nominalizări: Ionuţ Vişan (Liliom), Dan Rădulescu (Omul pernă), Lucian Iftime (Omul pernă)
Premiul pentru Regie a mers către spectacolul Omul pernă, regizat de Eugen Gyemant.
Nominalizări: Liliom (Kovács Zsuzsánna), Omul pernă (Eugen Gyemant), Mălăieş în călcăieş (regie colectivă)
Premiul Juriului i-a fost acordat Teatrului UNTEATRU.
Premiul pentru Cel mai bun spectacol a revenit spectacolului Omul pernă, regia Eugen Gyemant.
Distribuţie: Ionuţ Grama, Dan Rădulescu, Lucian Iftime, Cătălin Babliuc / Andrei Seuşan şi Teodora Iancu / Light design: Alexandru Macrinici şi Alexandru Mihăilă / Scenografia şi costume: Maria Nicola
Premiul DADA UNDERCLOUD pentru Scenografie: Maria Nicola pentru scenografie şi costume în spectacolul Omul pernă.
Premiile UNDERCLOUD pentru concept, regie şi interpretare:
Aleargă. Flas jurnal de jogging, regia: Silvia Călin, autor text: Ana Maria Sandu, distribuţie: Nicoleta Lefter, producţie independentă şi (P)rotagonista de Marco Tesei, regia: Mariana Cămărăşan & Amalia Iorgoiu, cu Florina Gleznea, producţie UNDERCLOUD.
PREMIUL TEATRU LIBER - UNDER ANY CLOUD s-a acordat regizorului Mihai Măniuţiu, directorul Teatrului Naţional din Cluj.
PREMIUL DE EXCELENŢĂ s-a acordat actorului Alister O'Loughlin, pentru performanţa din spectacolul The Tragedian, regia Miranda Henderson. Producţie Prodigal Theatre - Londra.
Cea de-a noua ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Independent UNDERCLOUD a oferit peste 40 de spectacole şi evenimente teatrale din ţară şi străinătate, workshopuri, conferinţe, expoziţii, întâlniri cu artişti din lumea culturală şi teatrală: Pascal Bruckner, Mihai Măniuţiu, Răzvan Vasilescu, Marian Râlea, Alister O'Loughlin (Prodigal Theater, Marea Britanei), Elena Kovalskaya (Centrul Meyerhold, Rusia) s-au numărat printre invitaţii speciali ai acestei ediţii. La UNDERCLOUD 2016, s-a desfăşurat şi o întâlnire a criticilor de teatru, cu invitaţi de prestigiu, precum John Elsom şi Benny Lim, şi moderată de criticul Octavian Saiu. De asemenea, invitată de la Edinburgh International Festival a fost Sally Hobson, Head of Creative Learning.
Ajuns la cea de-a treia ediţie internaţională, UNDERCLOUD 2016 a cuprins în program şase spectacole din străinătate: spectacolul multipremiat The Tragedian (trilogie) de la Prodigal Theater din Londra, cu Alister O'Loughlin, Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal (comedie istorică) a fost propunerea Teatrului Eugène Ionesco din Chişinău, în regia lui Slava Sambriş, iar Voix dans le Noir, spectacol de marionete pentru adulţi, a fost alegerea companiei Collectif Kahraba (Franţa/Liban). Analogio Theater din Grecia a venit cu Philoctetes de Yannis Ritsos, în regia lui Sissy Papathanassiou, un one-man show cu tentă politică. De la bine-cunoscutul Centru Meyerhold din Rusia a fost invitat spectacolul One Day We Will All Be Happy de Yekaterina Vasilieva, în regia lui Veaceslav Cebotari, bazat pe un monolog împărţit de două actriţe, Alexandra Kuzenkina şi Anastasia Pronina, care joacă acelaşi personaj. Iar Tami Dance Company, compania coregrafului Nirmod Freed, a fost invitata Israelului la UNDERCLOUD, cu performance-ul Control Freaks & More.
Despre UNDERCLOUD
UNDERCLOUD, lansat în 2008, este singurul festival internaţional de teatru independent din România. UNDERCLOUD, eveniment organizat de Asociaţia Mişcarea UNDERCLOUD, cu sprijinul ARCUB, cofinanţat de AFCN, susţine Bucureşti 2021 - Oraş candidat la titlul de Capitală Europeană a Culturii. (Află mai multe pe www.bucuresti2021.ro).
Partenerii şi sponsorii festivalului, fără de care această ediţie nu ar fi putut fi dezvoltată, sunt: Raiffeisen Bank, Staropramen, Emag, Telekom România, Aqua Carpatica, Flanco.
Festivalul se desfăşoară cu sprijinul agenţiei de creaţie Propaganda, World Class, Hotel Radisson Blu, Novotel, Duke Hotel, Hotel Ibis, Hello Hotels, Hotel Ambasador, Uber, Medlife, Editura Nemira, Class Living, Vitantis Mall, Casa de avocatură Sora&Asociaţii, Maressia, Therme, Galeria AraArt şi Ambasada Statului Israel.
Partenerii media care ne-au fost alături sunt: RADIO GUERRILLA, ELLE, Psychologies, Viva, Glamour, Unica, IQads, LiterNet.ro, Yorick.ro, Ziarul Metropolis, Observator cultural, România Liberă, Academia Caţavencu, Business Review.
UNDERCLOUD se desfăşoară sub egida programului european "Europe for Festivals. Festivals for Europe", un important certificat internaţional atribuit de Comisia Europeană şi Asociaţia Festivalurilor din Europa.
Producători: Compania de Teatru DAYA şi MARLA Image Boutique.
Mai multe detalii despre Undercloud puteţi găsi pe site-ul www.undercloud.ro şi pe pagina de Facebook a Festivalului: https://www.facebook.com/undercloudfestival/.