Florin Piersic Jr. - Vreau să visez un pic - Fix Alert

Începând cu 14 octombrie, în cinematografele bucureştene va rula un nou film românesc, semnat de Florin Piersic Jr. şi Dorina Chiriac. Cei doi actori de succes au făcut un pariu cu ei înşişi, dar şi cu spectatorii. Cu doar 2 mii de euro, ei au realizat o peliculă excepţională, intitulată: Fix Alert. Fix Alert este un proiect independent care a angrenat un număr mic de actori mari, cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi. Principalul merit al filmului, spunea Florin Piersic jr, este acela că oferă spectatorului o suită de recitaluri ale acestor actori, punându-l pe fiecare dintre ei în lumina reflectorului şi dându-le astfel şansa unui tete-a-tete cu spectatorul. Un puzzle filmat color, dar redat în alb-negru, un film în care dialogurile sunt de fapt serii de mici monologuri cu replici scurte, dar uşor de ţinut minte. O răpire înscenată de fiica unui bogătaş împreună cu iubitul ei, care este şi amantul mamei vitrege, câteva jocuri de noroc, câteva grame de drog, o răfuială între datornic şi recuperator, câteva focuri de armă anticipate sau mai puţin previzibile, acestea sunt ingredientele obişnuite ale unui film de acţiune. Ce anume face totuşi ca acest film să fie special? Faptul că nu ţi se oferă totul de la început, unghiurile de filmare spectaculoase prin natura lor surprinzătoare, muzica extraordinară compusă de austriacul Karl Ritter şi, mai ales, calitatea scenariului, toate acestea cer ca filmul să fie vizionat din nou. Şi pentru că s-a tot vorbit de puzzle-uri, iată câteva "piese" din conferinţa de presă:

Valerian Sava, critic de film: "Vreau să-i întreb pe Florin şi pe Dorina cum au ajuns la această formulă de ruptură, ca să nu zic tiranie a cinematograful retoric dominat de scenariul literar de interpretarea unui text dat? Este o formulă de film care aminteşte într-un fel de cinematograful pur al anilor '20 sau de teatrul absurd al anilor 50, nişte experienţe pe care cinematograful românesc nu le-a consumat şi trebuie să le recupereze acum nu fără o anumită dificultate, nu fără a presupune din partea noastră un efort şi acceptarea unui travaliu sau a unei incomodităţi, a unei jene în a percepe despre ce e vorba."

Florin Piersic jr., scenarist, regizor, actor: "Dorinţa mea ar fi să văd spectatori ieşind de la filmul ăsta şi spunând: vreau să îl mai văd o dată."

"E o aventură în care ne-am aruncat cu capul înainte şi am ajuns în punctul ăsta. Toată lumea din echipă a ştiut că s-ar putea să nu ajungem la final şi toţi cei de faţă au acceptat să apară, unii dintre ei poate necrezând că o să-l ducem la capăt Încet, încet s-au îndrăgostit de proiect. Cea mai mare satisfacţie a fost momentul în care am făcut prima proiecţie, acum aproape un an, în noiembrie 2004. Apoi am început să căutăm o posibilitate de a-l transfera în peliculă, având clar dorinţa de a-l vedea pe marele ecran. El putea fi văzut de acum un an, putea fi văzut pe dvd sau putea fi vândut vreunei televiziuni. Dar am vrut foarte tare să-l vedem pe ecran pentru că noi credem că este un film de cinematograf, pentru spectatori care vor să vadă filmul neîntrerupt de reclame, cu sunetul din sala de cinema."

Transferarea filmului digital pe peliculă cinematografică a costat aproximativ 40.000 de euro, oferiţi cu generozitate de compania Zapp. Robert Redeleanu, şeful departamentului de marketing şi comunicare al companiei Zapp, (din comunicatul de presă): "Am decis să sprijinim apariţia filmului Fix Alert pentru că este surprinzător, inteligent, inovativ şi diferit. Am ajutat financiar acest proiect fiind impresionaţi de tânărul regizor Florin Piersic Jr. şi de echipa sa, care au reuşit să facă un film de lung metraj cu un buget aproape inexistent. Este un proiect care trebuie admirat şi care merită să fie susţinut pentru că, pe lângă curajul şi entuziasmul necesare, aceşti actori au demonstrat spirit antreprenorial, o atitudine întotdeauna binevenită"

De ce să vină spectatorii la Fix Alert? Florin Piersic Jr.: "Să vină să vadă filmul pentru că nu e ancorat în social şi politic, e un proiect care din start s-a vrut altceva. În peisajul cinematografic românesc, după '90, a fost o explozie normală de libertate, de "hai să arătăm tot felul de lucruri şi să le spunem pe nume", după care totul s-a transformat în ceva vulgar şi agresiv. E vorba numai de părerea mea. Mi-e greu să mă duc la cinema să văd un film românesc în care văd ce se întâmplă şi la ştiri şi pe stradă, lucrurile de care mă lovesc la tot pasul, chiar nu mai vreau aceste lucruri la cinema. Vreau să simt că sunt furat, să visez un pic, să văd o altă lume care să aibă eventual un mister al ei şi care să îmi pună cât de cât mintea la contribuţie. Nu vreau ca spectatorul să creadă că e un fel de joc întortocheat al minţii şi că trebuie să fie foarte pregătit să vină la filmul ăsta, să fie bine dormit, să fi băut nu ştiu câte cafele şi aşa mai departe... contează disponibilitatea spectatorului de a se lăsa furat de o anumită atmosferă şi de a încerca să pună cap la cap piesele unui puzzle. Actorii de pe ecran pot exercita o mică fascinaţie asupra publicului atâta vreme cât cel puţin eu nu i-am mai văzut niciodată astfel. Am mai văzut filme cu Doru Ana, cu Florin Piersic, cu Dorina Chiriac... Dar nu i-am văzut niciodată aşa. Şi e adevărat că sunt îndrăgostit de fiecare în parte... Pe Petre Fumuru l-am văzut la meteo, deci tot pe un ecran dar mai mic, însă părerea mea este că el acolo este angajat să facă un anumit lucru: să ne arate norii, să ne arate dacă plouă, el fiind de fapt un actor foarte bun de teatru şi film. El este pilonul în acest film, filmul se sprijină pe el, el este protagonistul nostru. În general în filmele româneşti protagonistul întotdeauna e unul care scuipă seminţe dar nu are farmecul lui Mărgelatu şi eventual îi lipsesc nu ştiu câţi dinţi, şuieră şi cântă manele. Bine, poate nu în toate... dar ideea este că vreau să vin a doua oară ca spectator să văd un film românesc pur şi simplu pentru că mi-a plăcut un anumit actor sau pentru că vreau să revăd un anumit moment care durează cinci minute... şi atunci cred că partida e câştigată. E foarte adevărat că filmul ăsta până la urmă e făcut pe gustul meu şi al Dorinei Chiriac, nu am idee cum va reacţiona publicul şi din clipa asta începând o să vedem, practic, cum o să fie, ce reacţii or să existe. Mă aştept clar la reacţii bune şi la reacţii foarte rele. Au existat oameni care nu au fost deloc implicaţi în proiect şi care l-au văzut şi l-au iubit foarte tare."

De ce un film alb-negru? Tiberiu Iordan, cameraman: "Eu am filmat în color şi lui Florin i-au plăcut anumite cadre... zicea, "vai ce frumos arată color, dar dacă am zis că vreau alb negru, alb negru îl fac". Eu am spus: vom fi acuzaţi că nu suntem moderni, că suntem prea ficşi... Aşa că am spus: o să le dăm de toate. O să facem şi planuri secvenţă şi alert..."

S-a scris în ziare că este un film făcut cu mama, tata, iubita şi cei mai buni prieteni. Personal nu găsesc că această formulă este neapărat un lucru rău. În condiţiile în care întreg proiectul este finanţat strict din bani personali şi nu publici, nu înţeleg sarcasmul criticilor de profesie.

Florin Piersic, actor, tatăl regizorului: Cel mai frumos moment cinematografic din viaţa mea.

"Eu am văzut filmul pe un televizor mic, acasă la Florinel acum câteva luni de zile şi nu am înţeles nimic. Cu foarte mulţi ani în urmă i-am spus lui Nichita Stănescu: eu nu prea înţeleg poeziile tale. Şi Nichita Stănescu mi-a spus: Prinţule, mai trebuie să citeşti, să răsfoieşti cărţi, să înţelegi unele lucruri pe care tu nu le ştii. Cam aşa mi-a răspuns şi Florinel. Mi-a spus: "Uite care-i chestia, tu eşti obişnuit cu filmele în care povestea e simplă: începe aşa, se termină cu tine care mori sau trăieşti, ai o iubită, două, zece... aici e mai complicat pentru tine. Şi tu fiind mai în vârstă decât noi n-ai să înţelegi tot ce am vrut eu să spun în filmul ăsta. Dar tu eşti genial." Când mi-a spus că sunt genial, atunci m-am gândit la această conferinţa de presă... E pentru prima dată în viaţa mea când vă spun că sunt foarte talentat...

Filmul ăsta nu seamănă cu nici un film românesc pe care l-am văzut eu... dar cu nici unul. În momentul în care m-a chemat, l-am întrebat: eu ce joc aici? I-a scos pe toţi afară din camera unde filmam noi şi a rămas numai el cu mine şi cu cameramanul. S-a apropiat de masă... şi mi-a zis "Eşti nemaipomenit, asta am vrut să îţi spun la repetiţie. Acum te rog foarte mult să te gândeşti tata, că joci un rol foarte mic în filmul meu, în care ai să fii extraordinar şi eu te conduc. Să faci rolul mai scurt, mai reţinut, dar tot ce ai făcut, e bine. Uite, mă retrag şi filmăm. Nu spun ce s-a petrecut... dar am făcut legătura cu faptul că el era un copilaş şi că a ajuns să mă conducă din spatele aparatului de filmat. Am avut poate cel mai frumos moment cinematografic din viaţa mea."

Cum se poate face un film de cinema cu doar 2000 de euro? Cu foarte mare grijă, mi-a răspuns Dorina Chiriac, actriţă şi coscenaristă: "Noi am pornit ştiind că nu avem foarte mulţi bani. Faptul că nu ai toate dotările tehnice ale unei echipe mari de filmare te obligă să gândeşti o poveste care să nu aibă nevoie de ele, să nu se simtă cumva lipsa lor. Şi atunci am gândit o poveste care să nu aibă nevoie de nu ştiu ce fel de tip de filmare. Oricum Florin nu e deloc îndrăgostit de ceea ce înseamnă tehnica foarte modernă care se foloseşte de obicei în filmul de acţiune. Adică: macara, filmat din absolut toate unghiurile, îi place (şi mie îmi place) filmul de atmosferă. Şi aici a fost un pariu, a propos de imagine: imaginea este fixă mult timp în film, fiecare secvenţă este egală cu un cadru şi ăsta e alt pariu zic eu câştigat, destul de greu de realizat şi pentru actor şi pentru cel care filmează. Am avut nevoie de foarte multe lucruri, le-am obţinut prin amabilitatea unor prieteni mai dotaţi decât noi: camera profesională de la Dorin Stana care şi el a terminat facultatea de regie-film, locaţii pe care ni le-a pus la dispoziţie Dragoş Ţântăreanu şi pe care nu ni le permiteam în mod normal... altele au fost inventate de către oamenii din echipă, de către actori care au făcut de toate. Tot noi am fost tot ce înseamnă echipă tehnică la filmare. Orice artist îşi pune obstacole, îşi pune piedici, îşi inventează şi îşi creează situaţii care să îl provoace. Nu e vorba de a face ceva doar de dragul de a fi ieşit din comun ci de a încerca propriile limite. Sunt multe pariuri câştigate în filmul ăsta, a propos de felul în care este filmat, de jocul actorilor, de capacitatea de înţelegere a poveştii într-un puzzle foarte amestecat fără să cunoşti imaginea finală, aşa cum ţi se dă de obicei la dezlegarea unui puzzle, sunt pariuri a propos de atmosfera filmului, de scenele mai aşezate, care aşa s-au dorit să fie şi filmul în întregul lui e un pariu, prin felul cum a fost făcut, cum a fost iniţiat proiectul şi dus până la capăt."

Ce înseamnă Fix Alert? "Acţiunea, intriga ar fi putut să aibă o mulţime de nume, dar Fix Alert vorbeşte despre felul în care este spusă povestea."

Fix Alert este un film care cere să fie văzut de cel puţin trei ori: o dată pentru puzzle, a doua oară pentru regalul de imagine oferit de cameramanul Tiberiu Iordan şi a treia oară pentru extraordinara coloană sonoră semnată de Karl Ritter. Un film despre care, cu siguranţă, se va mai vorbi. Pentru fotografii, secvenţe din film şi cartea de oaspeţi, puteţi vizita site-ul Fix Alert.