Fix alert - Un debut sub marca experimentului formal

Atunci cînd ai de-a face cu un film independent - în plus, şi românesc (lucru extrem de rar) - parcă îţi cîntăreşti mai mult cuvintele, n-ai vrea să dai cu barda, pentru că ştii că filmul s-a făcut mai mult cu energie & entuziasm decît cu bani, mai mult cu voluntariat decît cu catering. Cu totul alta e situaţia unui film făcut - prost - din bani publici, adică din banii noştri. Nu e cazul lui Fix alert - debutul în lungmetraj al lui Florin Piersic Jr. -, care n-a fost făcut în urma vreunui concurs al Centrului Naţional al Cinematografiei şi care nici nu e foarte prost, fără să fie nici foarte bun. Din păcate.

E însă un film cu totul izolat în peisajul nostru, chiar dacă nu e original în context internaţional. Un experiment, însă nu departe de Christopher Nolan, Tarantino, Gaspard Noë. Un puzzle poliţist spart, din care spectatorul vede frîntură cu frîntură, într-o ordine haotică şi din puncte de vedere diferite. Aceasta e prima parte a filmului, concentrată de primul cuvînt din titlu, Fix. Conform acestuia, planurile sunt statice, actorii sunt luaţi de cele mai multe ori în prim-plan, dar dialogurile/monologurile sunt lungite pînă la suprasaturaţie, regizorul dînd impresia că vrea să ne testeze limitele. De multe ori, camera împrumută punctul de vedere al unor obiecte - vizorul unei uşi, un aparat de radio. Cadrele sunt frumoase, uneori foarte frumoase, însă se vede că sunt căutate, parcă prea căutate. Unele secvenţe nici n-ar fi meritat să rămînă. Peste toate pluteşte însă dorinţa de a face altceva decît se face în mod obişnuit, dorinţă nu întotdeauna acoperită în real. Cu alte cuvinte, un soi de calofilie asumată.

Partea a doua, cea care corespunde cuvîntului alert din titlu, reia cap-coadă întreaga poveste urmărită pînă atunci fragmentar. Tăieturile sunt scurte, aparatul de filmat e nervos. Dacă pe parcursul primei părţi te-ai străduit să construieşti singur cursul poveştii, partea alertă te lămureşte, dar nu pe deplin. Frumos filmat, bine montat (cu "burţile" amintite mai sus), cu o muzică pe alocuri foarte oportună, pe alocuri prea făţişă, cu actori care, în linii mari, sunt corecţi (dar care de multe ori pur şi simplu se uită în cameră), Fix alert e, pe de altă parte, un experiment formal, cu doza cuvenită de superficialitate derivată de aici, cu dialoguri inspirate uneori din Tarantino fără a avea savoarea lui (şi actorii lui) şi cadre statice inutile, făcute probabil cu un ochi la Kaurismäki. Să nu uităm că e primul lungmetraj făcut de cineva care n-a studiat regia de film şi că, deşi e făcut fără buget, n-are aerul de sărăcie pe care l-am fi aşteptat. Scurtmetrajul de debut al autorului, Advertising, nu era rău deloc. Dar avea poveste. Fix alert e, pînă la urmă, filmul unui cinefil.