Cunoaştere de noapte - Episodul Lear din trilogia În inima nopţii la Interferenţe, 2016

Exploatarea spaţiilor neconvenţionale e semnul de libertate maximă (cu siguranţă nu ultimul!) la care poate râvni şi apelează frecvent deja creativitatea regizorală. Pentru spectacolul lui Gavriil Pinte anunţat în titlul de mai sus, scena mobilă, decorul, şinele de cale ferată, vagonetele în formă de drezine, recuzita şi gradenele au fost aduse de la Oradea şi asamblate în hala "Remarul" din cadrul fostelor uzine "16 februarie" din preajma gării CFR Cluj. Spaţiu rece, imens, sumbru, întunecat, pâclos, puţin ospitalier pentru o reprezentaţie teatrală. Totuşi, locul ales nu i-a împiedicat pe spectatori să se aşeze pe bănci, acoperindu-şi picioarele cu pături. Care au mai apucat. Legendara sirenă a lui Vasile Roaită a anunţat începerea spectacolului. În mediul feroviar descris, surpriza artistică n-a putut să vină altfel decât pe roţi. Liniaritate maximă în consonanţă cu desenul geometric în care sunt drapate personajele, trăsăturile lor, caracterele lor. Un desen ce taie în carne vie şi impune un stil ferm structurat pe esenţializarea subiectului. Din două părţi ale spaţiului de joc au venit să se confrunte personajele.

Această "rescriere contemporană" a piesei lui Shakespeare este produsul colaborării dintre Gavriil Pinte, George Banu şi Monique Borie. Problematizările critice şi simbolice pe marginea textului shakespearean sunt nu numai evidente, ci şi creative în plan scenic. Proiectul s-a realizat sub auspiciile Teatrului "Regina Maria" din Oradea şi este al doilea spectacol din trilogia propusă de Gavriil Pinte În inima nopţii, după Episodul Hamlet. Regizorul a ales Noaptea ca teatru al căutărilor, ca "drum spre necunoscutul din noi". Reiterarea motivelor din text este îndreptată spre această cunoaştere de noapte, în care bătrânul rege cu mintea rătăcită caută drumul spre adevăr, după ce s-a lăsat deseori amăgit de aparenţe şi linguşiri. E noaptea rătăcirilor, a nălucirilor, a reconsiderărilor relaţiilor cu semenii. Contele de Kent, Edgar şi bufonul rămân credincioşi regelui. Bufonul îl conduce pe rege prin desişul nopţii, dovedind mai multă luciditate ca Lear. E şi Lear un străin în ţara uzurpatorilor şi a fărădelegilor. Simbolistica drumului e obsedant prezentă ca povară asumată spre mântuire şi mulţumire sufletească. Sugestia încălţărilor şi descălţărilor succesive pune în evidenţă această frământare continuă. Mai mult chiar, în mers leneş, cu unduiri ironice, măscăriciul regelui târăşte după el la un moment dat şiruri de încălţări legate între ele, pantofi pentru diferite generaţii de purtători. Microfoanele la care vorbesc cele două fete rele ale lui Lear au funcţie simbolică. Ele adună vorbele linguşitoare şi când sunt răsturnate, din ele curge lichidul negru al amărăciunii şi al minciunii. Un incipit exclusiv vizual, conceput ca ritual de decantare, precede procesul propriu-zis de purificare la nivelul conştiinţei, prin scurgerea apei mâloase dintr-un lighean în altul până la limpezire.

Spectacol de sinteze majore, încărcat de o simbolistică vie, expresivă, chiar excesivă uneori, În inima nopţii - Episodul Lear are o construcţie barocă, densă şi solid articulată, sinestezie ce leagă secvenţele într-un "episod" unitar, accesibil, funcţional. Două dintre găselniţele regizorului merită menţionate aici. Scena când Lear le cere celor trei fiice să-şi mărturisească dragostea pentru el. Goneril şi Regan, în loc de cuvinte mieroase, îşi exprimă dragostea pentru tatăl lor în triluri încântătoare, înălţătoare, decupate din arii din opere. Când vine rândul Cordeliei, ceea ce aude Lear este un prelung hârâit. Limbajul sincretic atinge aici un vârf seducător. Cealaltă găselniţă alunecă în vizual. Cele trei sfere miraculoase, ("trei ouă de dragon"?), ţinute de rege cu mândrie la piept sunt cele trei părţi ale regatului pe care doreşte să le lase moştenire fiicelor sale la abdicare.

Concepţia unei lecturi atât de radicale şi sintetice din Regele Lear nu ar fi dobândit succesul scontat fără o distribuţie performativă, omogenă şi implicată cu tot sufletul în acest proiect. Asta se simte din prima clipă la trupa teatrului orădean. Cea mai tulburătoare voce este a Mirelei Lupu în rolul Bufonului, un timbru vocal care măsoară dimensiunile tragicului în clipele unui timp funest. Mirela Lupu combină abil statutul de măscărici cu acela de narator implicat în derularea acţiunii. Ţinute orgolioase şi haine întruchipează Angela Tanko în Goneril şi Anda Tămăşanu în Regan. Mărinimia şi sinceritatea Cordeliei vibrează în Georgia Căprărin. Distribuirea celor trei actriţe asigură una din reuşitele spectacolului. Lear şi Gloucester sunt concepuţi ca personaje în oglindă, un tandem tragic. Naivul înşelat şi credulul pedepsit se întâlnesc în noaptea lucidităţilor ultime. Gloucester orb vede mai bine lumea înconjurătoare, Lear rătăcit dobândeşte cunoaşterea adevărului. Prestigioase prestaţiile lui Şerban Borda şi George Voinese. Sunt voci tânguitoare şi prezenţe fragile, trupuri în căutare de echilibru, conduse de un măscărici viclean, timpul. "E boala vremii noastre când nebunii îi conduc pe orbi" spune la un moment dat Gloucester. Contribuţii de interpretare ireproşabilă aduc Ciprian Ciuciu în Edgar, Alin Stanciu în Edmund şi Sebastian Lupu în Kent. Grandioasa concepţie regizorală este materializată la fix de scenografa Roxana Ionescu într-un spaţiu de joc pe cât de neverosimil la început, pe atât de strict funcţional, acceptat şi atractiv până la urmă.