De unde vine Ada Milea - Stranger's song la Interferenţe. 2016

O chitară, o tobă, o voce. Un interpret, doi muzicanţi. O poveste. Cântată, recitată. O scenă imensă, Un scaun şi un evantai ca unice elemente de scenografie. Interpretul se numeşte sorrikun. Genul de spectacol vine din peninsula coreeană, se numeşte pansori şi există de prin secolul XVII. De aproape două decenii e parte din patrimoniul UNESCO. De tot atâta timp, un fel de pansori există şi în România, datorită Adei Milea. Cu mica menţiune că Ada cânta şi la chitară, în timp ce sorrikun prestează doar la voce, bifând, în plus, mişcare scenică.

Jaram Lee e posibil să fie prima sorrikun care a evoluat în România. În 2012, la Interferenţe. A prezentat atunci Ukchuk-Ga, bazat pe Mutter Courage a lui Bertolt Brecht. A revenit, la următoarea ediţie, în 2014, cu Sacheon-Ga. În seara de 3 decembrie 2016, a bifat tripla cu Stranger's Song, spectacol pornind de la proza Drum bun, domnule preşedinte, publicată de Gabriel Garcia Marquez în 1992, în volumul Douăsprezece povestiri călătoare.

Lee îşi scrie singură textele şi cântecele. Interpretează toate personajele. Din când în când, întrerupe curgerea piesei pentru a dialoga cu publicul (căruia i-a mulţumit atât în română, cât şi în maghiară) sau pentru a bea apă. Sala mare a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj are 862 de locuri. În prima sâmbătă din iarna lui 2016, cel puţin 750 dintre ele au fost ocupate. Şi, cu mici excepţii, au rămas aşa vreme de 80 de minute, câtă vreme Lee a spus povestea celor doi imigranţi ultra-săraci din Geneva care îl primesc în vieţile lor pe ex-preşedintele ţării de baştină, aflat în Elveţia pentru o operaţie complicată. La final, ovaţiile i-au chemat pe artişti pe scenă vreme de 5 minute. Nimeni nu se îndoieşte că Jaram va reveni la Interferenţe peste doi ani.

Pansori-ul prezentat de sud-coreeanca de care s-a îndrăgostit Clujul e genul de întoarcere la origini, versiunea 2.0. Se spune o poveste, ca la începuturile teatrului, dar ritualul, deşi însoţit de o muzică cu certe accente tradiţionale (plus un iz de folk Dylan-like), e semnificativ împrospătat. E loc de poante felurite, de referinţe la wikipedia, de ieşiri (auto)-ironice din rolul de sorrikun. Schimbările de ritmuri muzicale sunt dese şi bruşte, momentele duioase, vag naive, lasă rapid loc episoadelor în forţă, mustind de umor. Publicul intră în joc, revizitându-şi anii copilăriei când povestea spusă de bunici era totul, dar şi potenţându-şi statutul de adult bucuros să descopere mereu alte şi alte forme de a desvrăji şi vrăji viaţa şi nelimitatele ei forme de manifestare.

Stranger's Song a fost genul de surpriză care îmbujorează, impecabil asortată cu zăpada, frigul şi farmecul iernii ce a cuprins, cu precizie calendaristică, Clujul anului 2016. Aplauzele, zâmbetele şi vinul fiert au continuat povestea adânc în noapte.