Fiţi oamenii cei buni din Seciuan! - Omul cel bun din Seciuan la Interferenţe, 2016

Cortina rămâne pe jumătate ridicată. Sunt 3 ore de la debutul Omului cel bun din Seciuan, montarea din 2012 a Teatrului de Comedie din Budapesta, care a încheiat, duminică seară (4 decembrie 2016), cea de-a 5-a ediţie a Festivalului clujean Interferenţe. Remarcabila actriţa Enikő Eszenyi îşi rosteşte monologul final. Luminile uriaşului candelabru din mijlocul tavanului Sălii Mari a Teatrului Maghiar de Stat sunt aprinse. Actorii privesc spre sală. Cuvintele sunt pentru spectatori.

Omul cel bun din Seciuan şi-a dezvăluit taina: e acelaşi cu omul cel rău. Shen Te egal Shui Ta. Vărul cel rău a fost inventat de femeia cea bună ca măsură de protecţie în faţa isteriei galopante pe care o declanşează în jurul său orice sâmbure de bunătate. Enikő Eszenyi dă la o parte măştile celor două personaje pe care le-a întruchipat pe scenă. Ele n-au existat decât pentru a sluji o idee: binele are nevoie de rău pentru a izbuti până şi cea mai mică victorie. Chiar şi aşa, chiar şi cu cârja din tabăra adversă, el sfârşeşte sfârtecat între atâtea mâini care i se întind. Mâini care cerşesc, mâini care împing, mâini care rup.

În viziunea cehului Michal Dočekal, binele pierde partida. În cea a lui Andrei Şerban, exprimată în montarea de la Bulandra prezentată cu doar două seri mai devreme pe aceeaşi scenă, speranţa e mai pregnant îngăduită. Indiferent însă de nuanţe, demersul ambilor artişti priveşte sala. Oamenii din staluri. Adevărata miză nu e în Seciuanul de pe scenă, ci în cel de pe stradă. Şi în cel de pe străzile Clujului, Budapestei, Bucureştiului şi aşa mai departe.

Brecht invocă, poate ironizând, poate visând, poate puţin din amândouă, apariţia unei altfel de lumi, a unui altfel de om. Nu a fost, nu este şi nu va fi singurul artist care, confruntat cu mizeria şi nedreptatea cotidiene, va gândi în termenii unei schimbări radicale. Şi totuşi, mesajul textului său, felul în care regizorii, actorii îl înţeleg şi îl interpretează vorbeşte mai degrabă de paşii mici pe care fiecare dintre martorii piesei şi dintre eroii vieţii reale e capabil şi dator să îi facă pentru a produce binele. E banal, e ne-revoluţionar, e ne-spectaculos, dar e pesemne singura cale.

Interferenţe 2016 s-a încheiat cu un scurt discurs de mulţumire rostit de Tompa Gábor, directorul teatrului-gazdă. Un discurs de un minut şi jumătate, rostit, nu citit, în maghiară, în română, în engleză. În trei limbi, aşa cum au fost supra-titrările pe tot parcursul celor 10 zile de festival. Pentru a tălmaci replici rostite în slovenă, macedoneană, coreeană, italiană, germană, franceză, rusă şi, desigur, în cele trei limbi deja amintite. Pare banal, ne-revoluţionar, ne-spectaculos? Aşa arată victoria binelui!