Iluminismul întunecat - Nathan Înţeleptul la Interferenţe, Cluj, 2016

"Acum două zile, premierul israelian Benjamin Netanyahu a catalogat terorim incendiile voluntare, din cauza cărora cel puţin 75.000 de persoane au fost evacuate în Israel", ştire decupată din lungul şir al informaţiilor recente despre dezastrele cotidiene. Spectacolul regizorului Armin Petras Nathan Înţeleptul, după Gotthold Ephraim Lessing, ne introduce direct în atmosfera de după aceste incendii, deşi între evenimente sunt nu mai puţin de nouă secole din istoria omenirii. Singura diferenţă între secolul XII, perioada cruciadelor în care Lessing îşi amplasează acţiunea, şi secolul XXI este că între timp oamenii au dobândit mijloace mai sofisticate de distrugere în masă: tancuri, tunuri, avioane, bombe. Acestea sunt prezente în fundal, prin proiecţii video însoţite de zguduitoare efecte acustice. Pereţi uriaşi, de templu ars sau de buncăr, flanchează scena. Urmele dezastrului sunt vizibile. Totul e răvăşit, doar un corp de bibliotecă şi un bar au rămas în picioare. Suntem cu toţii cuprinşi în acest spaţiu al spaimei de a trăi, un spaţiu al ameninţărilor care nu mai contenesc. Din secolul XII până azi. Pentru a sublinia această atmosferă funestă, imaginată de scenograful Dragoş Buhagiar, pe linie vizuală se mai adaugă una. Pe foliile din fundal apare proiectat cuvântul-emblemă BABILON. Nu numai că este vorba despre un oraş în ruine, centru al crimelor şi al corupţiei, dar suntem avertizaţi despre întreaga babilonie care urmează. Babilon este şi centrul încrucişării limbilor. În acest sens, regizorul a ales ca replicile să fie rostite în trei limbi: germană, română, engleză. Simbolul lipsei de comunicare între oameni devine astfel mai bine evidenţiat la nivel de spectacol. Dar Nathan descinde în Ierusalim după o călătorie de afaceri. Toată familia i-a murit în incendiu, singura mângâiere rămâne pentru el Reha, fiica adoptată.

Nathan Înţeleptul în regia lui Armin Petras este un proiect ambiţios realizat de Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu în colaborare cu Teatrul Naţional din Stuttgart. Formula găsită de regizor funcţionează ca interacţionare-dezbatere pe tema interferenţelor culturale şi religioase într-un punct fierbinte, încă fierbinte, al planetei. Actualizările aduse sunt de domeniul evidenţei. Poate mai mult decât în perioada iluministă, când Lessing a scris acest text, îndemnul la raţiune şi deschidere se cere antamat consecvent şi susţinut ca atare. Ciocnirile dintre cele trei religii (islamism, iudaism, creştinism) poartă pecetea prejudecăţilor puse sub lupa unei necruţătoare obiectivităţi. Istoria lui Nathan, evreu normal, echilibrat, comerciant bogat, dar năpăstuit de soară, şi a fiicei sale adoptive Reha vorbeşte de la sine despre toleranţă, pace, înţelegere. Acest echilibru şi stăpânirea de sine sunt imprimate constant pe faţa lui Peter Kurth, interpretul lui Nathan. Supremaţia unei religii în detrimentul alteia e o prostie de care, se vede, încă nu ne-am vindecat. Din acest punct de vedere spectacolul lui Armin Petras este un manifest umanist-pacifist foarte bine ilustrat scenic prin deambulările şi căutările personajelor, ameninţate de fantomele revanşarde care populează legenda evreului rătăcitor, a omului fără patrie.

Sufletul unui ideal al iubirii de semeni este întruchipat de Reha, fata creştină abandonată, adoptată de Nathan şi crescută după religia iudaică. Ofelia Popii în acest rol induce personajului forţa de a trece prin încercările fără egal ale vieţii unei năpăstuite. Căldura şi iubirea împrumutate personajului iluminează clar-obscurul scenei la fiecare apariţie. Ea iubeşte cu patimă ţara în care trăieşte, cu tot ce este în ea, "chiar şi cu bombele ei". Partenerul ei de scenă şi de viaţă, Ciprian Scurtea, o urmează cu aplomb, întruchipând pe cavalerul templier Conrad von Stauffen, îndrăgostit de Reha, după ce a salva-o de la moarte. El creează imaginea unui cavaler entuziast sentimental, blocat de inadecvarea religioasă dintre ei, până când constată că Reha este chiar sora lui, creştină ca şi el. "Interferenţele" actoriceşti din cele două teatre înscriu în performanţă artistică numele celorlalţi interpreţi: Susanne Böwe, Paul Grill, Cristina Juks, Sandra Gerling, Horst Kotterba, Maria Tomoioagă, Alexandru Udrea. În antract, muzica lui Marius Mihalache reverberează duios la ţambal, evocând clipe de acalmie. Transfigurări ale morţii şi ale ameninţărilor sunt multe. Lumea piesei este una profund traumatizată, personajele au inimi cicatrizate, marcate de suferinţe, dar au şi feţe cicatrizate, sunt schilodite fizic, pansate, mânjite cu sânge. Este faţa tristă a intoleranţei şi a fanatismului din care omenirea n-a învăţat mai nimic. Din acest motiv, am impresia că emanciparea de azi nu e decât un iluminism întunecat.