1. Interviul trebuia să fie la 15.15. Când am ajuns, am aflat că Huppert are o oră întârziere şi că, de fapt, nici n-a venit. Poza asta am făcut-o pentru că la stativul cu haine m-a atras rochia de seară. Oare a cui o fi fost? Pe coridor eram jurnalişti, fotografi, agenţii şi stafful lui Huppert, inclusiv o macheuză pentru interviurile video. A mai trecut ceva timp până când uneia dintre agente i-a sunat telefonul ("Alo, oui Isabelle..."), şi încă ceva timp până când i-am recunoscut vocea la capătul coridorului. Se oprise să discute cu un bărbat (nu îi vedeam), fără să se grăbească. Una dintre agente s-a dus la ea şi, zâmbind dulce, n-a îndrăznit să-i spună: "Hai mai repede", ci s-a ridicat & coborât de câteva ori pe vârfuri, ca atunci când te scapă pipi.
2. La un moment dat a ieşit din apartament Michael Haneke împreună cu o fotografă. El ne salută pe toţi jurnaliştii care aşteptăm. Ca să mai încălzească atmosfera (nu păreau să se cunoască), fotografa îl întreabă "How are you?". Haneke zâmbeşte atâta cât poate el zâmbi şi răspunde amabil: "Not so well".
3. La masa asta de pe coridor se vedea ce se întâmplă în apartamentul 433, unde aveau loc interviurile. Huppert şi Haneke erau îmbrăcaţi asemănător, mă întreb dacă se vorbiseră. Mie un jurnalist neamţ mi-a făcut un compliment la care m-a umflat râsul. Nu credeam să aud asta la Cannes. Mi-a spus că îmi admiră unghiile de la picioare care sunt foarte originale (eu având ojă cu sclipici).
4. Aici e un interviu TV pe care Huppert şi Haneke l-au dat împreună. La faza asta, jurnalistul coreean care aştepta să intre în acelaşi roundtable, întreabă: "Nu te supăra, cine e lângă Huppert?" Tot cât aşteptam, o jurnalistă din Norvegia, care a ţinut să ne spună, mie şi neamţului, că ea nu face de obicei interviuri (ca şi cum ar fi degradant) şi că scrie doar cronici, mi-a împărtăşit - când a aflat că sunt din România - o dilemă de-a ei. Mi-a spus că în Bergen sunt foarte mulţi cerşetori români şi că ea nu ştie ce să facă. I-ar ajuta, dar nu ştie unde se duc banii. A auzit că există reţele. Vrei să ajuţi, dar dacă banii nu se duc unde trebuie? Nu se ocupă nimeni de ei în România? M-am dus să-mi torn nişte apă până nu mă punea să-i strâng şi să mi-i duc acasă.
5. La momentul acesta şedinţa foto care ţine deja de vreo 20 minute s-ar termina dacă Huppert nu ar începe să controleze fiecare fotografie făcută. Nu prea cred că-i plac - nici ei, nici lui Haneke, pentru că se pun blendele şi se mai trag nişte poze. Un tip de la tehnic îmi spune că aşa face Huppert de obicei, iar eu îmi amintesc de un interviu TV întârziat spre disperarea tehnicienilor pentru că Huppert a stat să potrivească luminile.
6. Huppert îşi ia câteva minute pauză, timp în care se uită în telefon. Aici mi-am amintit de un alt jurnalist care se plânsese ca la interviul cu el, Huppert a stat numai pe telefon.
7. Asta e uşa spre paradis. Numărul 433. 433 de stele. Mai e puţin şi intrăm. Agentele ne-au adus o farfurie cu dulciuri ca să ne spună, de fapt, că o să mai întârzie. Jurnalista din Bergen e deja lângă uşă şi se dă cu ruj, să nu intre nemachiată.
8. Am intrat! În faţa mea o să stea Huppert. Deocamdată e într-o cameră vecină, într-o altă mică pauză. Fetele au deschis geamul. Tot ele îi spun norvegienei să-şi tragă scaunul mai în spate şi să nu stea aşa aproape de Huppert. Sunt doi metri între ea şi noi.
9. Asta se vede de pe geamul deschis.
10. S-a deschis uşa. Parcă vine popa cu botezul. Îi spun neamţului de lângă mine (altul decât cel cu oja): "Încă mai are timp să anuleze." Până n-o vedem în cameră, nu putem fi siguri.
11. Gata, a venit! Pentru că interviul a început la 16.52 în loc de 15.15, suntem lăsaţi 30 de minute în loc de 15, iar Isabelle e extraordinară. Deşteaptă, simpatică, promptă, consistentă cu fiecare răspuns. "Powerpool", cum pronunţă coreeanul. Şi cu un pic de zâmbet în poza-trofeu pe care o vărs imediat pe Facebook, să mă dau mare. Nu mă pot abţine. Nu obişnuiesc să fac poze cu vedetele, nici selfiuri, dar ăsta e un moment de moment.
