Tora! Tora! Tora! - Tora Vasilescu, Premiul de Excelenţă TIFF 2017

Pe Tora Vasilescu am descoperit-o - eram un puşti de nouă ani - în Gloria nu cîntă, o comedie liric-muzicală de Alexandru Bocăneţ, alături de Toma Caragiu şi Horaţiu Mălăele. Doi ani mai târziu aveam s-o revăd într-un film de televiziune surprinzător de realist şi de comic totodată - Casa dintre cîmpuri, în regia lui Alexandru Tatos. De atunci, vreme de câţiva ani şi câteva roluri de mare forţă expresivă (în Proba de microfon, Croaziera, Glissando), Tora Vasilescu a făcut casă bună cu Mircea Daneliuc. Am văzut-o în Cursa (debutul lor din 1975) abia când, o copie nouă a fost difuzată în sălile de cinema, la zece ani de la premieră. Tot din plutonul fruntaş de roluri (pe lângă cele oferite de Tatos şi Daneliuc, doi regizori extrem de preocupaţi de naturaleţea interpretării) se numără Didina Mazu din De ce trag clopotele, Mitică? (filmul lui Lucian Pintilie pe care aveam să-l văd abia în 1990, când a fost difuzat întâia oară, după zece ani de interdicţie) şi Maria din Imposibila iubire (regia Constantin Vaeni), adaptarea pentru ecran a romanului Intrusul de Marin Preda, pentru care a obţinut un premiu de interpretare la Festivalul filmului neorealist de la Avellino. De mai mică întindere, însă memorabile, sunt şi apariţiile actriţei din Cine mă strigă?, Învingătorul, Să mori rănit din dragoste de viaţă, Cuibul de viespi, Şobolanii roşii, Occident, Q.E.D..


Personajele Torei Vasilescu din sus-pomenitele filme ("fete fără pretenţii, cu orizont limitat, dar cu suflet mare", s-a scris în epocă) surprind printr-o calitate rar întâlnită în filmul românesc de dinainte de 1990 (o excepţie ar fi interpretarea Ilenei Popovici în Reconstituirea, 100 de lei, Filip cel bun): firescul grăitor, semnificativ. Apoi aplombul, spontaneitatea, minimalismul mijloacelor de expresie. Dar - spunea actriţa la începutul anilor 80, când făcea furori cu rolurile sale din Proba de microfon şi Croaziera - firescul, dacă eşti actor de meserie, se învaţă. Un neprofesionist poate "da bine", poate avea un anumit farmec al "omului de pe stradă", însă atunci când e pus să joace altceva, în alt film, nu mai convinge. De aceea "firescul e construcţie, e reconstruirea firescului observat în viaţă, trecut prin tine şi redat aşa încât să pară ca în viaţă". O replică va părea firească numai dacă e "muncită bine", dacă actorul ştie să umble la nebănuite resorturi, dacă ştie să-şi pună în mişcare nevăzute "rotiţe". În asta constă, arăta actriţa, "ofensiva pentru autenticitate" şi "proba de actorie" a fiecărui rol al său.


Care ar trebui să fie menirea unui film, după Tora Vasilescu? "Să reuşească să-l conducă pe spectator către el însuşi, ajutându-l să îşi descifreze sensul propriei existenţe. Să ne ferească de soluţii prefabricate, moralizatoare cu orice preţ!" Care a fost "formularea cea mai potrivită" despre "arta poetică" a Torei Vasilescu? O numea chiar ea, citând un fragment din "memoriile" operatorului Ion Marinescu despre Proba de microfon: "Filmăm într-un interior... Tora se ceartă cu Mircea sau repetă. Nu mai ştiu. Instinctiv pun diafragma. Gata de filmare."
Premiul de Excelenţă pentru Tora Vasilescu oferit la TIFF 2017 este o binemeritată recunoaştere pentru o actriţă anume născută pentru film, cu o impresionantă carieră cinematografică şi teatrală.