iunie 2017
Festivalul TIFF 2017
TIFF-ul cade întotdeauna de ziua mea. Plus minus o zi, două, maximum trei. De fapt nu cade, pică la ţanc. Se întâmplă. Cel mai memorabil a fost în anul 2007 în care festivalul a prezentat 432-ul lui Mungiu. Am stat în rândul doi la Republica (încă nu cred că-şi schimbase numele în cinema Florin Piersic) şi filmul mi-a picat ca un bolovan în stomac. După vizionare, la aniversarea aia am avut nevoie de o cantitate un pic mai mare de alcool.

În 2017 aniversarea a fost deja. În ziua deschiderii oficiale a festivalului, primul film la care am apucat să ajung a fost Une vie / O viaţă (r.Stéphane Brizé). Adaptare după romanul lui Maupassant citit în adolescenţă şi din care nu-mi aminteam mare lucru. Început de secol XIX, o tânără din înalta societate, Jeanne, care se îndrăgosteşte de un viconte. Imagine foarte frumoasă şi limpede în film, iubire ca-n poveşti. Până când el o înşală (nu o singură dată) şi de căsnicia şi amorul lor se alege praful. Singurul care o ţine în viaţă e fiul ei. Dar creşte şi el, pleacă de acasă, şi femeii rămasă singură şi ajunsă la maturitate nu-i rămâne decît să aştepte. Nu numai că fiul rătăcitor nu se întoarce, dar o şi ruinează, cerându-i mereu bani sub diverse pretexte. Îi scrie rar, iar când o face vrea doar bani. Spune că a rămas singur cu un copil mic, ceea ce pentru slujnica lui Jeanne pare a fi un tertip menit să mai stoarcă nişte franci de la o mamă dispusă de orice sacrificiu. Finalul este înduioşător: servitoarea pleacă să vadă dacă acel copil chiar există, îl găseşte şi i-l aduce. Jeanne, cu nepoata de câteva luni în braţe, are revelaţia faptului că deşi a trăit un lung şir de dezamăgiri, are parte acum de o bucurie neaşteptată. Bref, viaţa ei a fost ca oricare alta: nici foarte rea, nici foarte bună. Premiul FIPRESCI la Veneţia în 2016.


La King of the Belgians / Regele Belgiei mă aşteptam să râd mai mult. Au compensat feţele zâmbitoare din public şi atmosfera relaxantă din piaţa Unirii.


Sâmbătă am început-o abia către după-amiază, cu In the Blood / În sânge (r. Rasmus Heisterberg). L-am ales pentru simplul motiv că este o producţie daneză şi nordicii nu m-au prea dezamăgit în materie de cinematografie. N-a fost thriller şi nu-s sigură că am desluşit titlul filmului. Pesemne că se referea la ceva compuşi chimici din sângele uman sau la viaţa care ne curge mai alert prin vene când suntem tineri. Simon este un student la medicină care stă cu patru colegi de apartament, se distrează, merg la petreceri, umblă după fete. Plănuiesc o excursie de şase luni în junglă, în Bolivia. Se amuză privind cum un şarpe devorează un şoarece. Însă treptat visurile lor de călătorie se spulberă, trei dintre ei decid să vândă apartamentul şi fiecare o ia pe drumuri diferite, ca urmare se văd tot mai rar. Simon pare a fi cel mai afectat de răcirea relaţiilor, noroc că se îndrăgosteşte de o chelneriţă. Este un film despre prietenie, maturizare şi blazare. Un mare plus pentru contraste. Trece cu o uşurinţă uimitoare şi fascinantă vizual de la imagini calde ce surprind tandreţea şi intimitatea la bisturie care despică trupuri în sala de operaţie; sau de la acorduri suave de pian la sunete asurzitoare şi muzică stroboscopică din club.


Ziua s-a terminat cu Nightlife / Viaţă de noapte şi, parţial, Chrysanthemums Time / Vremea crizantemelor. Primul este o coproducţie Slovenia, Macedonia, Bosnia-Herţegovina, dar unele situaţii din film seamănă mult cu ce ştim din România. O tentativă de crimă asupra unui avocat renumit din Ljubljana scoate la iveală multe metehne familiare şi nouă. Avocatul este găsit dezbrăcat, plin de sânge pe un trotuar, cu splina ruptă şi hemoragie internă, muşcat de câini şi cu o jucărie sexuală asupra lui. E găsit întâmplător de nişte biciclişti care sună la poliţie. Ambulanţa vine greu, poliţia ajunge la locul faptei când deja victima este dusă la urgenţă. Soţia, trezită din somn la vestea incidentului, vine la spital şi încearcă să înţeleagă ce s-a întâmplat. Spectatorul are în faţă două piste pentru a deduce cine e vinovat de actul de cruzime. Fie este o răzbunare care are legătură cu meseria bărbatului, fie are legătură cu o viaţă secretă, "de noapte" ce denotă o criză de cuplu. Kozole nu tranşează în favoarea niciuneia dintre aceste opţiuni, cert este că soţia lui pare să aibă şi ea ceva de ascuns, căci încearcă să mituiască şi medicii şi poliţiştii ca să nu facă publice detaliile cazului. Viaţă de noapte i-a adus lui Damjan Kozole titlul de Cel mai bun regizor la Karlovy Vary în 2016.


Până una alta, a fost un început bun de festival.

Descarcă broşura TIFF 2017 aici..



0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus