Zeus, între şoim banal şi mit la TIFF, 2017

Nu-mi pot ascunde dezamăgirea în privinţa filmelor din competiţie văzute în primele două zile de festival. Nivelul ridicat al producţiilor din celelalte categorii mi-a dat sentimentul că ediţia 2017 porneşte bine, promiţător şi confortabil. Une vie / O viaţă (după Maupassant) în regia lui Stéphane Brizé, Le silence de la mer / Tăcerea mării, în cadrul retrospectivei Jean-Pierre Melville şi apoi Frantz al lui François Ozon mi-au arătat că am ales ce trebuie. Când am ajuns la cele din competiţie - dezastru. Chiar m-am întrebat de ce au fost puse în această secţiune (reamintim totuşi că la TIFF competiţia e deschisă regizorilor aflaţi la primele două filme, deci debutanţi şi aproape debutanţi). Fireşte, există şanse ca situaţia să se îndrepte. Mai sunt şase zile până la decernarea premiilor şi prezentările din AperiTIFF mustesc de promisiuni atractive.

Primele dezamăgiri (El rei borni / Regele fără un ochi, Spania şi Simulation / Simularea, Iran) m-au trimis parcă în sala unui teatru ca urmare a similarităţilor evidente cu un spectacol, iar frumosul titlu Chaz Khrizantem / Vremea crizantemelor, Ucraina, m-a trimis pur şi simplu afară, adică pe trotuar, să miros parfumul teilor de pe Bulevardul Eroilor...

Mai bine gândit şi mai atent lucrat mi s-a părut filmul mexicanului Miguel Calderón, Zeus, realizat în 2015, virtual candidat la un premiu. O radiografiere cât de cât coerentă şi sugestivă a relaţiei dintre mamă şi fiu, focalizată pe simbolistica derizorie a convieţuirii. Zeus nu e "tatăl zeilor şi al oamenilor" din Olimp, ci un şoim, proprietatea lui Joel, fiul abulic şi melancolic al unei personalităţi în medicină. Pasiunea lui Joel pentru şoim e mai mare decât râvna depusă pentru scrierea unui roman, la care face referire uneori, fără să fie prea convins de talentul său. Structurarea subiectului nu e departe de insinuarea mitului oedipian, tradus în secvenţe terne de viaţă normală, reală, bătută în tipare cotidiene. Tatăl biologic al lui Joel lipseşte. Apartamentul este locuit numai de mamă şi fiu. Între ei - şoimul răpitor, ţinut într-un adăpost pentru păsări deasupra casei. Tatăl considerat ca pinten conflictual în termeni freudieni este înlocuit cu un vecin, partener sexual al mamei. Şoimul trimis de Joel să vâneze iepuri şi ciori pe câmp stă ca un ghimpe între ei. Mâncarea şoimului (iepure, cioară) stă în frigider ca o ameninţare la adresa armoniei dintre ei. Şoimul lui Joel se va arunca, în strict limbaj alegoric, asupra mamei (în vis) răpindu-i iubitul. Legătura amoroasă a lui Joel cu o tânără secretară o pune pe mama geloasă, care nu mai are iubit, într-o situaţie penibilă.

Deşi linear şi în aparenţă plictisitor, Zeus se pretează la sofisticării ce fac cu ochiul adâncimilor analitice. Puternic ancorată în expresivitatea de tip realist, stilistica filmului lui Miguel Calderon propune discret şi insinuant cheia alegoriei subtextuale. Puţinele personaje, dialogul parcimonios dau posibilitate imaginii să devină naratorul principal în acest conflict mut, condus cu dibăcie spre rezoluţii inteligibile, totuşi. Zeus e un film sobru şi curat, demn de interes, proiectat la această ediţie a TIFF-ului clujean.