Pentru viaţa planetei - Thank You for the Rain / Mulţumesc pemtru ploaie la TIFF, 2017

După câteva zile senine, caniculare, îngrijorătoare pentru soarta recoltelor din acest an, au venit ploile. Prilej să mă aliez fermierilor noştri şi să mulţumesc proniei divine prin vizionarea documentarului intitulat chiar aşa: Thank You for the Rain. Numai că pentru festival, ploaia înseamnă anularea proiecţiilor în aer liber din Piaţa Unirii şi de pe malul Someşului. Pentru secţiunea EcoTIFF nici nu se putea ceva mai nimerit. Aşa că am aterizat direct în gospodăria modestă a unui kenyan, care din 2012 urmăreşte schimbările climatice şi consecinţele acestora filmând cu o cameră primită de la o norvegiană activistă în domeniu aspecte ale acestor transformări din viaţa satului african.


Activista internaţională în probleme ecologice se numeşte Julia Dahr şi în urma unei îndelungate colaborări cu fermierul kenyan a combinat imaginile filmate de el cu cele filmate de ea şi a pus de un film în care răzbate îngrijorarea pentru fenomenele meteorologice extreme ale planetei. Activitatea ei e cunoscută în media internaţională. Protagonistul filmului este Kisilu Musya, un ţăran amărât care practică o agricultură primitivă. El i-a devenit simpatic de la prima întâlnire, nu mai puţin spectatorilor prin fizionomia lui de om blajin şi sinceritatea mărturisirilor. Îşi filmează familia şi avutul. Copilul cel mic, probabil panicat în faţa camerei, îi spune: "Nu muri, tată! Nu muri!" El râde. Seceta îi distruge grădina din jurul casei, iar furtuna îi smulge acoperişul de tablă. Râde din nou, ridicându-se deasupra nenorocirii, dar îngrijorarea şi-o exprimă în faţa comunităţii începând activitatea lui de activist. În timp de secetă oamenii se roagă la Dumnezeu să aducă ploaie. După furtună, puhoaiele distrug cultura. Mulţi bărbaţi părăsesc satul din cauza sărăciei. Kisilu cere să vorbească la biserică (un cort mai mare, improvizat) în faţa oamenilor, îndemnându-i să planteze copaci şi să nu mai plece din sat în căutare de locuri de muncă. Înfiinţează grupe de lucru, neglijând agricultura. După o vizită în Norvegia, primeşte o motocicletă ca să poată coordona activitatea grupelor de muncă. Devine o persoană apreciată în sânul comunităţii, el care era marginalizat înainte din cauza tatălui său beţiv. Este invitat la Oslo şi la Paris la diferite congrese pe teme ecologice. Vine în contact cu civilizaţia, filmează peste tot, ţine discursuri, dă interviuri, telefonează acasă.

Documentarul realizat de Julia Dahr pune în evidenţă amploarea unor acţiuni de interes global pornind de la un sat din Kenya. Prin felul în care este făcut montajul asistăm la naşterea unui lider de opinie. Kisilu nu se umflă în pene, este la fel de modest ca înainte, conştient de responsabilitatea sa în cadrul acestei mişcări. Între Julia Dahr şi Kisilu s-a stabilit o chimie a comunicării şi a pasiunii comune pentru găsirea unor soluţii de îndreptare a gravelor probleme ce ameninţă soarta planetei. Simplitatea şi farmecul inter-relaţionar al actanţilor acestui docu-film nu mi-a displăcut. Dimpotrivă.