Diferenţa dintre sex şi gen, am putea spune, la nivel general, că este o diferenţă dintre biologic (natural) şi cultural (artificial). În sensul în care, în paradigma determinismului biologic, găsim sexul, definit ca fiind ceva care ţine de biologicul organelor sexuale, aspect care ne situează în ecuaţia diferenţelor naturale, în special fizice, dintre bărbat şi femeie. Pe când genul este un produs cultural, care ţine mai degrabă de un anumit comportament psihologic, cultural sau social, de a fi feminin sau masculin, comportamente modelate de o serie de reguli artificiale create de consensurile societăţii. Potrivit acestei ecuaţii, modelul dominant, majoritar în ceea ce priveşte relaţiile
erotico-afective este cel dintre persoanele de gen opus
(bărbat-femeie). Însă filmul lui Francis Lee,
God's Own Country / Tărâmul binecuvântat este un film care încearcă să submineze acest model majoritar al relaţiilor
erotico-afective, propunându-ne o poveste de iubire dintre doi tineri, Johnny Saxby (interpretat de Josh O'Connor) şi Gheorghe (interpretat de actorul român Alec Secăreanu). Acest subiect al relaţiilor homosexuale nu este unul nou, dimpotrivă constituie procesul de devenire al acestor minorităţi sexuale, înspre 'majoritate'. Iar când mă refer la acest concept de 'majoritate', mă situez în paradigma filosofului francez Gilles Deleuze, pentru care această 'majoritate' nu se referă la procentajul numeric (acela de a fi mai mulţi), în sensul în care nu implică ideea de cantitate, ci ideea de afirmare pe plan social, aceea de a dobândi o serie de drepturi, asemenea modelului majorităţii, şi anume a celui care deţine puterea (individul heterosexual, în acest caz). Dar dincolo de această paranteză,
God's Own Country / Tărâmul binecuvântat este un film optimist, potrivit regizorului, deoarece face posibilă,
într-o aură fericită, relaţia dintre Gheorghe şi Johnny. Dar până să ajungem în acest punct, vedem cum povestea de iubire dintre cei doi se întreţese la stâna tatălui lui Johnny, unde Gheorghe vine să lucreze ca oier şi îngrijitor la fermă. Însă temperamentul mult prea nestatornic şi infidel al lui Johnny rupe vraja întregii poveşti de iubire. Cu toate acestea, Gheorghe găseşte loc de împăcare
aducându-ne finalul optimist despre care vorbeam. Dincolo de povestea de iubire, filmul este unul în care evenimentele se întâmplă pe faţă, iar aici nu mă refer la cele câteva scene de săruturi pasionale sau de acuplare, ci la viaţa dură de la stână, unde scenele de investigaţii medicale a animalelor gestante, precum şi cele în care mieii vin pe lume, sunt filmate fără menajamente sau efecte speciale, în întregul lor firesc natural. Totodată momentele de xenofobie din partea lui Johnny, prin folosirea apelativului "ţigan" la adresa românului Gheorghe, subliniază o etichetare şi un stereotip dureros cu care se confruntă o bună parte din românii plecaţi să lucreze în străinătate, iar în cazul lui Gheorghe, pe acest tărâm binecuvântat -
God's Own Country - cum îşi numesc cei din Yorkshire comitatul.
Filmele cu subiecte despre răpiri nu reprezintă o noutate în scenariile cineaştilor.
Hounds of Love / Tortura, o producţie australiană în regia lui Ben Young - câştigător al Premiului Fedeora pentru Cea mai bună actriţă
într-un film de debut - Veneţia 2016 - este un
thriller-horror, în care nu ne confruntăm cu niciun Sindrom Stockholm, dar în care găsim suficiente incursiuni psihologice, violenţă, violuri, crime, suferinţă, speranţă, dar mai ales patologic. Vicki Maloney, personajul principal din film, este o adolescentă care trece prin trauma procesului de divorţ al părinţilor ei, motiv pentru care încearcă
să-şi înece suferinţa în droguri şi petreceri întâmplătoare. Cu acelaşi gând fuge de acasă şi în seara în care este răpită de către un cuplu psihopat, Evelyn White şi John White, care vânează adolescente provenite din medii familiale destabilizate sau dezorganizate pe fundalul diferitelor probleme. Cu toate că filmul este centrat pe Vicki şi pe lupta ei de a scăpa din mâinile criminalilor, mesajul din spatele filmului subliniază fenomenul răpirilor, care a ajuns să reprezinte, cel puţin in SUA, o adevărată molimă în anii '80 (când
s-a creat un adevărat trend cinematografic pe astfel de scenarii) şi care mai persistă din păcate şi în prezent, în anumite state. Deşi la prima vedere Evelyn şi John par un cuplu obişnuit, ei conturează de fapt imaginea standard a unor criminali în serie, care pentru
a-şi anihila şi
a-şi masca neputinţa de a se integra în societate, îşi varsă frustrările pe diferite victime, pe care le răpesc, le torturează, iar mai apoi le ucid. Însă paradigma obsesiv compulsivă în care cuplul se zbate îi ţine încorsetaţi în propriile obsesii şi superstiţii, fapt care îi dă un răgaz lui Vicki pentru
a-i dezbina, pentru a avea o şansă de a scăpa. Dincolo de aceste aspecte, filmul subliniază şi nepăsarea autorităţilor în astfel de situaţii (ghidată de prejudecata familiilor dezbinate, din care copiii aleg să fugă), dar şi proasta gestionare din partea părinţilor a vieţii de familie. Deşi iubirea cere sacrificii, traumele şi frustrările Evelynei nu mai pot fi manipulate de jocul psihopat al lui John, care se foloseşte de Evelyn tot ca de o victimă, pe care o manipulează şi o şantajează cu
propriile-i dureri, în scopul de a o ţine închisă în lumea pe care el
i-a creat-o. Acest proces de spălare a creierului victimelor, este o metodă des folosită de psihopaţi / sociopaţi, pentru a se asigura că acestea le sunt fidele şi dispuse de orice sacrificiu pentru ei. Metoda cu care regizorul surprinde toate aceste mecanisme psihologice reuşeşte să te ţină în tensiune pe tot parcursul filmului. Cu toate acestea, nu pot spune că este cel mai reuşit thriller cu răpiri pe care
l-am văzut, dar este un film care se înfige destul de adânc la nivelul conştiinţei şi al subconştientului.
Descarcă broşura TIFF 2017 aici..
