Până atunci, hai să dăm filmul înapoi. A fost cam agitaţie în ultimele două zile, ca de obicei pe final. Nu mai ajută nici cafelele, indiferent de număr, nici măcar energizantul sirop de cătină pe care l-am primit acum vreo două săptămâni cu indicaţia clară să îl beau în fiecare dimineaţă. L-am băut, dar degeaba. Ceasul care a sunat la ora 7 în fiecare zi, după prea puţine ore de somn, a devenit un fel de inamic public. Nici oglinda nu e prea prietenoasă cu cearcănele, să ştiţi.
Probabil nişte infuzie de substanţe magice n-ar strica. Le-a descoperit Alexandru Solomon taman în Abhazia. Deosebit de interesant documentarul realizat de el şi văzut vineri. Ouăle lui Tarzan se numeşte, iar Tarzan nu e găină, ci maimuţă, nu mai reţin exact dacă urangutan, macac sau gorilă. Oricum e plin de maimuţe în film, inclusiv una deosebit de longevivă şi care a avut 400 de pui cu 200 de femele. I s-a ridicat statuie, lumea se uită la ea, parcă neîncrezător, parcă admirativ. Oricum, bizar.
Habar n-aveam că în fosta republică sovietică există un institut de cercetare unde se fac ţin captive maimuţe de către geriatri şi tot felul de oameni de ştiinţă care nu prea inspiră încredere. Sau mă rog, mie nu mi-au inspirat, poate că or fi plini de bune intenţii. Alexandru Solomon spune că a aflat de subiect de la Lucian Boia şi s-a dus să filmeze acolo. A stat cinci ani (?!) şi a ieşit un film de două ore, vreme în care ca spectator te încearcă tot felul de stări. Povestea, pe scurt, este nu doar a maimuţelor - obiect al experimentelor cu scopul de a li se prelungi tinereţea (sau a întârzia moartea?!), ci şi a oamenilor care trăiesc ca vai de lume într-o zonă despre care nu mulţi îşi amintesc vag de la ştiri că a fost zona unui conflict cu ruşii. Greu de spus cine e mai trist în Abhazia, omul sau maimuţa. Ce se spune explicit în documentar este convingerea oamenilor (doar femei) care lucrează la institut: maimuţele sunt la fel de rele ca oamenii: sunt singurele animale capabile să ucidă, fără vreun motiv evident.
Mi-a plăcut Ouăle lui Tarzan. M-a intrigat. M-a făcut curioasă. Aflu ulterior, apropo de Abhazia, că există o legătură între această ţară şi Games of Thrones (?!). Şi că acţiunea unei cărţi despre care mi s-a zis că e bună, dar eu tot amân să o citesc, se petrece în Abhazia. Constelaţia fenomenelor vitale, Antony Marra. Poate că mă apuc totuşi de ea, după ce se termină TIFF-ul.
Ce-a mai fost vineri? Ştiu, Alain Delon. În afară de el, despre Alain, je t'aime cred că v-a spus toată lumea, nu? Dacă ar fi să zic şi eu, ar fi o listă de superlative care ar începe cu termenul "şarmant" şi s-ar termina cu exclamaţia-interogaţie: Dumnezeule, oare dacă beau 30 de ani de-acum încolo cătină ajută? M. Delon arată incredibil de bine. Chapeau bas!
Ce-a mai fost, cine-a mai fost? Poate am nevoie şi de lecitină. Ah! Sebastian Lelio. Tot din seria întâlniri de ţinut minte, cum sunt multe la TIFF. A fost carismatic ca întotdeauna, am vorbit cu el despre proiectele lui următoare, despre Gloria, apoi Una mujer fantastica / Femeia fantastică care îl însoţeşte acum la Cluj, dar şi despre dictatura filmelor în engleză. Lelio spune despre Daniela Vega, protagonista din cel mai recent film al său că este o "forţă a naturii". Claro que si. Am văzut sâmbătă Una mujer fantastica / O femeie fantastică, excelentă actriţa, chiar are o intepretare puternică. Şi-a cam jucat propriul ei rol, de transexuală, sper că filmul va rula şi în cinematografe.
Cam asta a fost, pe scurt. Chiar se termină mâine?
Descarcă broşura TIFF 2017 aici..