iunie 2017
Festivalul TIFF 2017
Juriul tinerilor francofoni TV5MONDE / TIFF 2017 a oferit filmului L'Effet aquatique, în regia lui Sólveig Anspach, Premiul TV5MONDE, RFI România, Institut français de Roumanie al Juriului tinerilor francofoni / Prix TV5MONDE, RFI România, Institut français de Roumanie du Jeune jury francophone, sâmbătă, 10 iunie 2017, în cadrul Galei de închidere a Festivalului Internaţional de Film Transilvania. Valoarea premiului este de 2.000 de euro şi va ajunge la casa de distribuţie care va lansa filmul în cinematografele din România.


Anul acesta, Juriul tinerilor francofoni a fost format din cinci tineri care fac parte din bogata comunitate a studenţilor francezi la Medicină sau Medicină Veterinară din Cluj - Camille de Pasquale, Charles Coussolle, Régis Ojeil, Mathias Nicoud şi Roman Perraut -, coordonaţi de artista franceză Christine Ott, compozitoare, pianistă, cântăreaţă şi "ondistă", specializată în unde Martenot.


Motivaţia Juriului, spusă pe scena Galei TIFF2017, este următoarea:
"L'Effet aquatique, acest film foarte uman, ne-a sedus mai întâi prin scenariul său original. Între piscina municipală din Montreuil şi izvoarele poetice din Islanda, Sólveig Anspach ne plonjează într-un univers plin de gingăşie şi fantezie. Sublimat de muzica lui Martin Wheeler, jocul subtil şi emoţionant al actorului încarnează perfect îndoielile, defectele, tot ceea ce face frumuseţea relaţiilor umane."

Filmele văzute de Juriul tinerilor francofoni la TIFF 2017 au fost: La loi de la jungle (r: Antonin Peretjatko), Une vie (r: Stephane Brize), Cigarettes et chocolat chaud (r: Sophie Reine), Dalida (r: Lisa Azuelos), Paris pieds nus (r: Fiona Gordon, Dominique Abel) şi L'Effet aquatique (r: Sólveig Anspach).

Pe parcursul festivalului, juraţii au avut, de asemenea, întâlniri cu personalităţi din lumea cinematografică şi literară: actriţa franceză Clotilde Courau (membră a Juriului TIFF) şi scriitoarea franco-maghiară Nina Yargekov (Prix de Flore 2016).


2017 este al cincelea an consecutiv în care Juriul tinerilor francofoni acordă Premiul TV5MONDE, RFI România, Institut français de Roumanie la TIFF.

Membrii Juriului tinerilor francofoni despre experienţa de zilele acestea:

Roman Perrault: "A fost o mare onoare să fac parte din juriul francofon de anul acesta şi să acord premiul nostru acestui film frumos care este L'Effet aquatique, de Sólveig Anspach, un film emoţionant şi captivant a cărui poveste ne-a făcut să călătorim din Montreuil până în Islanda, cu poezie şi fantezie. Chiar dacă calitatea fimelor din competiţie nu a făcut alegerea uşoară!"

Camille de Pasquale: "Participarea în calitate de jurat la TIFF a fost o experienţă extraordinară. Am avut impresia că redescoperim lumea cinematografică, şi ni se pare în continuare la fel de misterioasă. Ne-am luat cu toţii rolul foarte în serios, având multe dezbateri după fiecare film şi primind numeroase sfaturi de la Christine Ott, tutorele nostru. Calitatea filmelor din competiţie a făcut ca alegerea noastră să fie dificilă; multă originalitate în scenarii şi multă justeţe în subiectele tratate. Mulţumim mult TIFF, Institutului Francez, pentru minunatele oportunităţi pe care le oferă studenţilor şi, bineînţeles, mulţumim TV5MONDE!"

Charles Coussolle: "Am avut marea plăcere să fac parte din juriul de anul acesta. De la o sală la alta, din film în film, am parcurs Clujul pentru a descoperi selecţia noastră. Filmele propuse au fost foarte heteroclite, ceea ce a făcut alegerea dificilă. A fost foarte interesant să dezbatem şi să schimbăm impresii despre fiecare film în parte. A fost o experienţă pe care nu o voi uita niciodată şi pe care sper să o retrăiesc!"

Régis Ojeil: "Rolul de jurat nu a fost unul simplu şi cred că această experienţă m-a învăţat multe lucruri despre cinematografie. Jurizarea la care am luat parte ne-a făcut să privim fiecare film în profunzime, pentru a ne putea pronunţa în legătură cu alegerile de punere în scenă, regie, muzică, etc. Am resimţit acest rol ca pe o trecere de la rolul de simplu spectator la cel de actor în lumea cinematografiei."

Mathias Nicoud: "Alegerea filmului L'Effet aquatique s-a desfăşurat cu uşurinţă, de-a lungul festivalului am vizionat filme profund diferite: a fost greu de departajat o comedie burlescă de o dramă cu uşile închise din secolul al 19-lea. Filmul laureat a fost ultimul în programul nostru şi a venit să se impună natural drept câştigător, pe lângă indiscutabilele sale calităţi obiective, subiectivitatea mi-a permis această alegere fără echivoc: am fost extrem de pătruns de umanitatea scenariului şi de justeţea personajelor."

Muziciana Christine Ott, despre experienţa sa de tutore al juriului: "Am avut plăcerea de a-i întâlni pe studenţii care au format Juriul tinerilor francofoni şi am fost încântată să îi ghidez în alegerea lor, să evocăm împreună criterele de selecţie ale acestor filme (rolul muzicii, jocul actorilor, scenariul, perenitatea filmului, aspecte tehnice, precum şi artistice etc.) Am fost de asemenea impresionată de interesul lor pentru cinema, de sensibilitatea lor, precum şi de frumoasa implicare de care au dat dovadă în această misiune deloc uşoară: alegerea unui film printre filme extrem de diferite."

------

Găsiţi detalii despre proiectele şi programele de limbă franceză, cu subtitrare în limba română, difuzate de TV5MONDE pe site-ul TV5MONDE România [europe.tv5monde.com/ro] şi pe pagina de facebook TV5MONDE România [facebook.com/TV5MONDERomania].
Institutul Francez / RFI România
Anca Romanescu. PUNK PR. [email protected]. 0732 144 570

Descarcă broşura TIFF 2017 aici..



0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus