Povestea unui spectacol - Frig la Undercloud, 2017

Am citit Frigul lui Lars Noren în ultimul an de regie teatru. M-a atras atunci brutalitatea care transpiră din personaje. Frisonul pe care mi-l dădea imposibilitatea unei schimbări de traiectorie. Tinerii din piesa lui Noren nu au şansa unei modificări. Nu există speranţa. Asta înseamnă frig.

Acţiunea se petrece într-o pădure de la marginea oraşului, în una din cele mai călduroase perioade din Suedia. Probabil 17 grade:) Frigul nu este un eveniment meteorologic. Este distanţa dintre oameni care îngheaţă. Mă gândeam să fac acest text la licenţă ca urmare a unei emoţii pe care mi-a provocat-o finalul lui. Momentul în care coreeanul este ucis de colegii lui de clasă. Era singurul motiv pentru care mă interesa să montez acest text: acest act de cruzime extrem de violent împotriva unui om. Nu moartea în sine mă interesa. Ci libertatea mea ca regizor de a alege felul în care un om moare. Voiam ca la final, personajul care urma să fie ucis cu o piatră, să iasă din scenă fără ca publicul să bage de seamă ( probabil printr-un efect de lumină) şi să introduc în locul lui un manechin care să stea întins pe jos, cu spatele la spectatori, îmbrăcat identic, cu perucă asemănătoare cu părul actorului, cu aceleaşi haine etc. Printr-un sistem motorizat să pot să animez manechinul, ca şi cum actorul s-ar zbate de la lovituri şi de la durere. Craniul manechinului să fie osificat şi umplut cu sânge. În momentul în care ucigaşul loveşte cu piatra capul manechinului să ai impresia că va fi un heblu, pentru că altfel ar fi imposibil să asişti la lovirea "pe bune" a actorului. Sunetul pe care oasele craniului fake ar fi trebuit să îl facă avea ca singur scop crisparea imediată a fiecărui spectator, participant până atunci detaşat la desfăşurarea unui spectacol. Sângele care ar fi trebuit să ţâşnească din capul zdrobit al manechinului să ajungă până la picioarele oamenilor din primul rând.

Îmi doream acest efect visceral, complet neteatral şi brutal. Cred că era singurul mijloc prin care puteam ca frigul să devină o stare atât de puternică, încât să depăşească scena. Exact cum era rolul sângelui care ar fi trebuit să ajungă la picioarele publicului. În fine, era extrem de scump ce îmi doream, şi pentru că ţineam cu dinţii de ultima imagine, am renunţat la text şi am făcut altceva.

După ani de zile de la licenţă, contextul politic social mondial mă îndreaptă iar spre Frig. Îl propun la Unteatru şi primesc undă verde. Important de ţinut minte că veneam după două comedii făcute la Godot. Frig nu e o comedie, dar cum aveam să aflu în repetiţii, e o poveste de iubire. Noren n-a scris o parabolă a morţii, a scris o şansă la salvare a omului prin iubire. Am renunţat la ideea finalului grafic, şi m-am axat pe psihologie. Pe matematica tensiunii pe care textul o propunea. Împreună cu actorii am disecat fiecare replică, fiecare pauză, fiecare gest.

A ieşit un spectacol pe care eu îl respect, pentru că dincolo de a fi un spectacol bun, este un spectacol care îmi permite să pun întrebarea "de ce fac teatru?" Îmi permite să fiu viu ca regizor, modificat şi împins de ce se întâmplă cu omul în momentul ăsta în lume. Am încercat să vorbim despre frica de a trăi, şi mai ales despre frica de a fi singur. Este o greşeală să crezi că moartea de la final anulează orice urmă de speranţă pentru cei rămaşi vii. Sacrificiul este făcut pentru ca noi să fim iertaţi şi să iertăm. Şi mai ales, să iubim.

Vă invit deci să vedeţi Frig, să vedeţi cum un om ucide alt om ca dumneavoastră să puteţi iubi.

Frig face parte din selecţia oficială a Festivalului Undercloud, 2017 şi va fi prezentat miercuri, 30 august 2017, la ora 19,00, la Sala Bolţi de la ARCUB-Gabroveni, Bucureşti.

Frig
de Lars Noren
traducere: Carmen Vioreanu
Producţie unteatru
Regie: Alexandru Bogdan
Distribuţie: Liviu Pintileasa, Ionuţ Grama, Silviu Debu, Andrei Seuşan
Scenografie: Vladimir Turturica
Durata: 1h 30 min