Studii: Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Teatru şi Televiziune, secţia Actorie, promoţia 2017, clasa Miklós Bács şi Irina Wintze, asist. Camelia Curuţiu
Participă la Gala HOP 2017, la secţiunea Grup, cu De ce, Anton Pavlovici Cehov? (texte din piesa Maşinăria Cehov de Matei Vişniec)
Anda Cadariu: "Lumea-ntreagă e o scenă". Cine eşti tu pe această scenă?
Cosmin Stănilă: Unul din miliardele de actori care se prinde din când în când ce şi în ce joacă şi care în restul timpului caută buimăcit şi bucuros să înţeleagă ce trebuie să facă să fie pe ritm, să fie în lumină, să îşi amintească textul, să nu uite situaţia, să nu dea peste decor. Şi care speră ca atunci când are ceva important de zis să aibă îndrăzneala să iasă la rampă, iar când nu are, să aibă curajul să accepte planul doi.
A.C.: De ce actorie?
C.S.: Pentru senzaţia de joc. În tot ce am găsit plăcere până acum, am găsit şi senzaţia ludicului. Filozofie, muzică sau sex. Joacă - cu concepte, cu sunete, cu senzaţii. Chiar şi când învăţam la şcoală, tot un soi de plăcere de a mă juca mă făcea să îmi placă. Poate tocmai de aia am şi învăţat bine. Am absolvit un profil uman - o joacă cu pixul pe hârtie. Şi acum când scriu - o joacă între gândurile mele şi cuvintele care le exprimă.
În actorie e greu să te joci, să ajungi să ai libertatea jocului. Treaba asta se face cu multă disciplină. Cel mai mare pericol pentru mine e să mă pierd în "a nu greşi" sau în "a dovedi că sunt bun" şi să uit de singurul lucru important.
A.C.: Povesteşte-mi o întâlnire memorabilă - reală, virtuală, profesională sau personală.
C.S.: Întâlnirea care e până acum cea mai influentă a durat trei ani şi a fost cu profesorii mei - cu domnul Miklós Bács, domna Irina Wintze şi doamna Camelia Curuţiu. Şi cu colegii Nicole Burlacu, Boda Norbert, Andreea Bănică, Alexandru Chindriş, Robert Danci, Blanca Doba, Radu Dogaru, Denisse Moise, Dan Pughineanu, Alex Popa, Maria Teişanu, Victor Tunsu, Eric Ţuţuianu, Irina Sibef.
Aştept întâlnirea care o să o facă pe asta a doua cea mai importantă.
A.C.: Cărţi, muzică, filme... Ce citeşti, ce asculţi, ce vezi?
C.S.: Cărţi - în ultimii trei ani, în facultate, nu am prea avut ocazia / timpul să citesc ce am vrut, am citit preponderent piese de teatru, cărţi teoretice despre teatru. Din categoria asta, cel mai tare mi-a schimbat percepţia Actorul şi ţinta a lui Declan Donellan. De curând am citit Procesul lui Kafka. M-a fascinat ironia şi umorul absurd, minuţiozitatea cu care sunt descrise gânduri care ne sunt, de fapt, atât de familiare. Am râs de multe ori cu voce tare.
Muzică - am ascultat mult hip hop. Am fost un adolescent din ăla cu blugi largi. Acum nu mai ascult decât accidental sau din nostalgie, mi se pare greu de urmărit şi mă amuză cumva. Îmi place încă Afo, pentru că şi el s-a schimbat mult.
Acum, jazz-ul îmi place să cânte în fundal, mă ajută să mă concentrez, deşi nu îl remarc. De Buena Vista Social Club nu mă satur niciodată. Devendra Banhart mă face să mă simt îndrăgostit. Robin and The Backstabbers mi se par printre cei mai poetici artişti români.
Plăcerea vinovată - electromanele.
Filme - nu pot să îmi dau seama dacă e ceva ce aleg cu predilecţie. Nu mă uit la filme horror şi comediile îmi plac doar dacă sunt negre sau balcanice - Igla ispod praga / The Black Pin, En man som heter Ove / A Man Called Ove (ah chiar, şi filmele nordice - Jagten / The Hunt, Adams æbler / Adam's Apples). Serialul Black Mirror m-a rupt.
Pot să spun ultimele trei filme pe care le-am văzut - Dunkirk, Pina şi, după ce termin interviul, vreau să mă uit la I Origins.
A.C.: Revenind la teatru, hai să vorbim despre..."Munca actorului cu sine însuşi". Un titlu celebru, care-mi vine în minte acum şi care generează întrebarea pe care vreau să ţi-o adresez cu cea mai mare curiozitate: Cum te antrenezi, cum te menţii în formă profesional?
C.S.: Cred că un antrenament important azi e să vrei. Să vrei să evoluezi. Cel mai rău îmi sună plafonarea, care acum, când mi-e sete să fac, mi se pare imposibilă. Dacă vrei şi eşti curios o să mergi la spectacole, o să citeşti. o să vânezi workshopuri, o să vrei să faci şi poate că o să ai şi norocul să faci. Mi se pare grav să ai o pauză lungă de la meserie, care, din păcate, poate fi o treabă de PR sau ghinion.
Despre tehnică... cred că trebuie să o practici atât de mult încât să o uiţi.
În rest, să te încălzeşti înainte să începi. Nu că e etic, da' poate te simţi mai altfel decât la bere. Şi poate vorbeşti şi mai clar.
A.C.: Care este cel mai mare HOP pe care l-ai trecut până acum în teatru?
C.S.: Nu îmi dau seama de cel mai mare, toate au fost mari când le-am trăit. Întotdeauna e un punct în care mi se pare că "nu îmi iese". Nici un personaj nu mi s-a părut "uşor", deşi nu pot să zic despre vreunul că a avut un rezultat final (în măsura în care acesta există) dezamăgitor. Vorbeam cu colegul Alex Popa despre cum ar fi să nu trebuiască să treci prin etapele alea în care crezi că nu o să răzbeşti la lumină şi în care te dai cu capul de toţi pereţii. Să înveţi pur şi simplu textu', să îl zici şi să fie perfect din prima. Ar fi nesatisfăcător, probabil.
A.C.: Ce personaj ai vrea să joci în teatru sau film? De ce?
C.S.: În film ceva villain. Jokerul. Sau Diavolul, poate ca cel a lui Tom Waits din The Imaginarium of Doctor Parnassus. Îmi place dreptatea asta neaşteptată a personajelor negative. Dar cred că e mai de grabă un rol de maturitate.
În teatru mi-ar plăcea un bufon cinic în genul lui Caligula. Deşi nu pot să numesc ceva ce mi-ar displăcea. Mi-e greu să înţeleg personajele cu conştiinţă religioasă, cum e la Schiller, de exemplu. În rest... Gimme anything!
A.C.: Peter Brook: "Pot să iau orice spaţiu gol şi să-l consider o scenă. Un om traversează acest spaţiu gol, în timp ce un altul îl priveşte şi e tot ce trebuie ca să aibă loc un act teatral." Te voi ruga acum să te pui în postura celui care priveşte: ce-ţi place să vezi la teatru?
C.S.: Atmosfere stranii. Personaje care se mişcă ca şi cum n-ar putea exista în realitate, deşi le recunoaştem. Veselie. Vorbit cu publicul. Confesiuni pe bune, cuvintele personajului şi povestea actorului. Ieşiri din rol (d-alea gândite). Cioace, da' cu poftă. Să mă uit şi să zic "bă ce smart e făcut!". Îmi place construcţia regizorală bună, fie ea şi clasică, cum e la domnul Victor Ioan Frunză. Să am senzaţia controlului total din partea actorilor.
A.C.: "Aş vrea să joc la fel de bine ca...". De ce îl / o admiri?
C.S.: Vlad Ivanov, Richard Bovnoczki, Bogdán Zsolt, Mads Mikkelsen, Victor Rebengiuc, Kevin Spacey. Curge totul.
A.C.: I-am menţionat pe Shakespeare, Stanislavski şi Peter Brook, dar tema Galei HOP 2017 este Cehov. Mai exact, "SINGURĂTATE - Suportabila singurătate a fiinţei la A. P. Cehov". Scrie-i o telegramă dramaturgului, imaginându-ţi că o va şi citi.
C.S.: Bună ziua, domnule! În primul rând, mulţumim frumos pentru cadoul pe care ni l-aţi făcut. Am văzut că v-a scris şi domnul Matei Vişniec. Ar fi foarte interesant să îi răspundeţi. Să aflăm şi noi dacă absurdul a început numai accidental cu dumneavoastră sau dacă dumneavoastră ştiaţi ce moştenire ne lăsaţi.
Ce aţi vrut să spuneţi cu... Nu, glumesc, contează prea puţin, lăsaţi-ne să ne dăm noi seama.
Sper că e plăcut acolo unde sunteţi. Sunt dumneavoastră, să ştiţi. Adică, mă rog, vă joc pe dumneavoastră. În piesa scrisă de domnul Vişniec. M-ar ajuta enorm să aflu... cum a fost să muriţi. Să îmbrăţişaţi aşa de senin şi calm marea singurătate. Să aflu ce replici v-au venit în minte în ultimele clipe, să înţeleg cât de mult v-aţi iubit personajele şi dacă v-aţi gândit la ele, atunci, înainte să plecaţi. Sau poate că nu v-aţi gândit deloc de fapt, mulţumit că lăsaţi în urmă o operă încheiată. V-aţi gândit, cu câteva clipe înainte să păşiţi, "Poate că Solionîi nu ar trebui să zică..."?.
Nu pot să promit că o să mă abat de la concluziile mele, dar daca nu mă ajută la Gala Hop, poate mai departe. Sunteţi, până la urmă, un coleg.
Sunt curios cum ar fi să vă avem pe un fotoliu, aşa în haine de epocă, la Gala Hop. Ce părere aţi avea despre toate Ninele şi Ivanovii pe care i-aţi vedea? Poate că aţi pleca înfuriat. Sau poate ne-aţi aproba pe fiecare. Aşa e Nina. Aşa e Ivanov.
A.C.: P. S. Ce n-am întrebat eu, dar ai vrea să-mi spui tu.
C.S.: Ştiu ce n-aş vrea să mă întrebaţi... despre viitor. Mă angoasează teribil. Tocmai de aia o să încerc să răspund. Mi-ar plăcea să fiu într-o trupă. Cred că atunci când te angajezi într-un teatru nu intri în mod necesar într-o trupă. De aici pare că de cele mai multe ori, nu e aşa. Când eşti într-un proiect pentru că ai vrut cu tot dinadinsul să fii acolo, pare mai aproape de conceptul de trupă. Pe o perioadă de timp limitat, cel puţin. Dar cred că potenţialul maxim al unui actor se poate atinge doar aşa, într-o trupă, à la longue. Ăsta e idealul meu, o trupă cu (măcar o parte din şi nu exclusiv) colegii mei din şcoală. Utopic, cică. Da' totuşi...