Day 0: Ca orice tânăr care merge la mare, câţiva dintre hopişti au luat trenul pentru a simţi briza mării şi vacanţa de care credeau că vor avea parte [WRONG, mare greşeală, never again, #joscfr]. Aşadar, cu costume, recuzită, haine elegante şi avânt s-au urcat în tren. Au făcut câteva ore până în Constanţa, au făcut câţiva km până în Costineşti şi au mai făcut câţiva paşi până la Vox Maris. Într-un final, obosiţi, asudaţi şi nervoşi au ajuns. Aşa erau, în mare (da, cei care veniseră cu maşina intraseră şi în mare, dar eu aflându-mă printre cei mai puţin norocoşi, voi povesti din perspectiva celor cu care viaţa nu a fost atât de blândă), tinerii actori cu o zi înainte de deschiderea oficială. Programul acestei zile a fost o mică mostră din ce urma să fie şi în celelalte: întâlnire cu domnul Caramitru, duş, cină, repetiţii pentru deschidere cu Ştefan Lupu şi Daniel Frilensăr Chirilă, timp puţin, stres şi emoţii că "mâine îmi prezint momentul", aflarea étude-urilor, stres şi emoţii că "mâine am étude şi partenerul defineşte altfel étude-ul", oboseală, panică, glume bune, prieteni, cântece, stres şi emoţii că "fraţilor, concentraţi-vă, ştiu că e 1:30 noaptea, dar dacă facem bine acum mergem să ne culcăm", frig, dureri de cap, apă rece de la dozator, planuri, întrebări, discuţii, ora 2, ora 2:30, ora 3, duş, noapte bună Pugh, noapte bună Cosmina, somn.
Day 1 (sau Day 00 pentru că săptămâna urma să aibă o singură zi lungă, plină şi extrem de frumoasă): "Să mă duc la kineto, să nu mă duc... Am moment diseară. Dacă nu rezist? Pfff. Hai că poate mă ajută. Sigur? Da. Hai. Ok." - gândurile mele în timp ce-mi suna alarma // apa-n cap la 7:30. M-am dus. Nu am regretat. Apoi micul dejun binemeritat. Apoi întâlnirea cu domnul Alexandru Dabija binemeritată. Apoi repetiţia cu lumini binemeritată. Apoi prânzul binemeritat. Apoi o activare a ficatului binemeritată (vezi metoda PEM - Perdekamp Emotional Method, pem-acting.com/). Era o zi agitată, dar se pare că toate se dovedeau a fi binemeritate. Cu toţii binemeritam ce ni se întâmpla în jur. Plutea o energie fermecătoare, lejeritatea şi voia bună primau, iar atmosfera nu semăna deloc cu una competiţională. Eram cu toţii fericiţi să ne cunoaştem, să învăţăm, să ascultăm, să vorbim, să râdem, să descoperim, să repetăm. Era bine. O zi însorită şi meteorologic şi anatomic. Ne-am distrat în deschidere, hihihi-hahaha, dar urma treaba serioasă. După les études şi după hop-colegul Adriam Dima, urmam eu. Înainte de moment mă plimbam îmbrăcată ca Nina prin resort, concentrându-mă şi repetându-mi textul. Mă depăşeau muncitori, turişti, spectatori, dar asta e, munca actorului cu sine însuşi nu se opreşte niciodată. Mda. Vreau să îi mulţumesc lui Marian Adochiţei pentru că a surprins această încălzire perseverentă despre care am precizat mai sus.
(foto: Marian Adochiţei)
Şi dacă tot am început cu mulţumirile, vreau să îi mulţumesc şi lui Daniel Frilensăr Chirilă pentru luminile pe care le-am făcut împreună. Şi lui Jamilla Azazi pentru poza de mai jos care surprinde lumina creată de D.F.C (parcă e o echipă de fotbal). Şi domnilor de la tehnic care au fost pe fază, amabili şi glumeţi în timpul celor 4 zile în care noi am avut nevoie de tot felul...
(foto: Jamilla Azazi)
Am prezentat-o pe Nina... după aplauze. S-a făcut ora cinei. Am mâncat în grabă. Au început repetiţiile nocturne pentru momentul final. Urma acea parte a zilei, adică de la ora 22 încolo, când trebuia să fii mai activ şi mai prezent ca niciodată (nici măcar când prezentai propriul moment în concurs nu te concentrai atât de tare). De ce? Pentru că în fiecare noapte trebuia neapărat să avansăm şi să construim încă o părticică pentru a duce momentul la un amuzant, entertaining, bun sfârşit. Ne-am distrat lucrându-l şi prezentându-l. Cred că ăsta e cel mai important lucru lahoplahoplahoplahoplahoplahop (vezi cântecelul de final made by colegii Eliza, Oana, Adriana şi Alex). Am cântat şi în seara asta şi ne-am culcat... Dar nu înainte de a discuta pe un balansoar despre étude-ul de mâine, vai, dar ce bine! Apoi în cameră: "Mergi la kineto dimineaţă, Cosmina?" Restul e tăcere.
Day 2 (Day 000): Bună dimineaţa, Eliza. "Deci suntem a doua pereche la étude azi." Unchiul Vanea, actul II, Sonia-Elena. Eu-Elena, tu-Sonia (distribuţie stabilită prin tragere la sorţi căci amândouă ne doream Sonia). Micul dejun. "Am luat brânză pentru scenă." Mulţumesc! "Ce crezi că a fost înainte?" Păi... "Da, sunt de-acord. Şi poate că de fapt..." Workshop Alexandru Dabija. "Folosim masă, scaune şi mâncare, nu?" Prânz. "Vrei să mai trecem o dată prin teme?" Pauză 1h. "Ne îmbrăcăm în costume şi ne întâlnim la tine?" Workshop PEM. Am emoţii. "Hai că nu durează mult, max 15 minute." Hop-colegii Adrian Dima şi Adriana Aldea. Urmăm. Ne desfăşurăm. A trecut. Ce bine. Urmează alţi hop-colegi. Gata. Cina. Repetiţia nocturnă. Mă simt liberă că mi-am terminat probele. Dorm liniştită cele 4 ore rămase din noapte.
Day 3 (Day 0000): Mă trezesc cu gândul că astăzi mă pot bucura de momentele hop-colegilor. Am fost spectator toată ziua. Văzându-i, mi-am dat seama cum m-am văzut şi eu în zilele anterioare. Ciudată senzaţie. Să auzi LIVE lângă tine că "iar nu se aude" (fenomen despre care auzisem până atunci doar în culise), să stai în sală şi să râzi liber şi tare la glumele lui Muscalu (până atunci te abţineai fiindcă erai în spatele scenei), să vezi juriul (până atunci te orbea lumina şi nu îi vedeai), să numeri camerele de filmat şi să îţi dai seama că transmisiunea LIVE chiar există (cubuneşirele), să nu ai emoţii (foarte important), să te întâlneşti cu oameni cunoscuţi şi să puteţi, în sfârşit, să vă salutaţi / sta la o vorbă... o vorbă scurtă că s-au terminat probele şi avem repetiţii. Ultima repetiţie pentru momentul de sfârşit. Ne-am întins până pe la 2-3, dar ne-am simţit bine. Am râs, am dansat, am cântat, am fost productivi. Eram pregătiţi. După ce am terminat repetiţia, câţiva dintre colegii mei de la Cluj au rămas să facă luminile pentru spectacolul pe care urma să îl jucăm în mai puţin de 17 ore. Ei au fost adevăraţii eroi, ei şi din nou, domnii de la tehnic. Noapte bună, mulţumim tare mult. Ne vedem dimineaţă. La cât e repetiţia? Ok, ne vedem la 9:30. Spor!
Day 4 (Day 00000): Mic dejun. Repetiţie O femeie, regia Andrea Gavriliu. Întâlnire cu juriul. Propunere Zsolt Bógdan: "Hai să jucăm Samurai." Deal. Samurai cu juriul. Finala: Alexandru Voicu, Dan Pughineanu şi eu. Câştigători: băieţii. Mi se pare şi normal. Discuţii, întrebări, păreri, răspunsuri, din nou ambiguitatea étude-ului, zâmbete, tăcere, tăcere, tăcere... "Mergem şi noi să mâncăm?" rupe tăcerea Cosmina. Prânz. Repetiţie O femeie. Repetiţie moment final. Spectacol O femeie. Aplauze, felicitări, mulţumim. Început închidere. Discursuri în faţă, îmbrăţişări şi râsete în spate. Intrăm. Păcălim. Ne distrăm. Începe premierea. Mulţumim, mulţumesc... (vezi filmarea de mai jos)
Eu mă opresc aici.
p.s: Cine nu vrea Gala Hop la Costineşti, poate vrea HopShop în Bucureşti. Hopuri sunt pentru toată lumea.
