Studii: Universitatea Hyperion, secţia Actorie, promoţia 2015 (master), clasa Dan Tudor
Participă la Gala HOP 2017, la secţiunea Individual, cu Singurătatea intelectualului după Trei surori de Anton Pavlovici Cehov.
Anda Cadariu: "Lumea-ntreagă e o scenă". Cine eşti tu pe această scenă?
Adrian Dima: Dacă e să continui ideea domnului Shakespeare, în acest moment al vieţii mele sunt soldatul:
"Soldat după aceea,
Cu înjurături nemaipomenite, bărbos ca leopardul,
Plin de ambiţie pentru gloria lui, iute,
Deodată se-ncaieră, cătând balonul faimei
Chiar şi în gură de tun."
Cu înjurături nemaipomenite, bărbos ca leopardul,
Plin de ambiţie pentru gloria lui, iute,
Deodată se-ncaieră, cătând balonul faimei
Chiar şi în gură de tun."
A.C.: De ce actorie?
A.D.: Pentru că este singura meserie pe care o fac cu plăcere şi umilinţă în acelaşi timp, pentru că îmi permite să mă cunosc mai bine, pentru că îmi permite să evoluez ca om, pentru că nu mă lasă nicio secundă pradă mediocrităţii şi, nu în ultimul rând, pentru că acum mai mult ca niciodată lumea are nevoie de actori.
A.C.: Povesteşte-mi o întâlnire memorabilă - reală, virtuală, profesională sau personală.
A.D.: Acum un an, profesorul ce mi-a devenit şi mentor în ultima vreme, Dan Tudor, ne-a anunţat pe mine şi încă doi colegi de-ai mei că urmează să jucăm în Hagi Tudose, spectacol ce se află şi acum în repertoriul Teatrului Metropolis. La prima citire, toată distribuţia era, evident, prezentă. Simţindu-mă ca un mic vierme insignifiant printre toţi acei oameni pe care îi văzusem şi îi admirasem pe scenă, stăteam la locul meu cu privirea in text, chiar dacă lectura nu începuse încă. Îmi era ruşine să spun ceva, să fac ceva sau chiar să respir un pic mai zgomotos. Deodată, aud că se face vâlvă şi lumea îşi îndreaptă privirea spre uşa prin care păşea încet, dar sigur, nimeni altul decât Mircea Albulescu. Era incredibil să îl văd atât de aproape de mine. Holbându-mă la el, mi-am dat seama că nu se simte bine; avea trupul evident slăbit. Începem lectura şi totul decurge cum te-ai aştepta - stăteam doar cu nasul în text, chiar dacă ştiam că mai este destul până se ajunge la actul în care era rândul meu. Deodată, începe domnul Albulescu să-şi citească replicile: în viaţa mea nu mi-a fost dat să aud o citire atât de clară şi de limpede la prima vedere. Nu puteam să înţeleg cum din trupul acela slăbit iese o voce impecabilă cu impostaţie excelentă şi cu dicţie exemplară. În momentul acela am înţeles ceva. Nu aş putea să descriu acel ceva, dar cu siguranţă m-a ajutat să ajung unde sunt acum. Două zile mai târziu domnul Albulescu a trecut în nefiinţă.
A.C.: Cărţi, muzică, filme... Ce citeşti, ce asculţi, ce vezi?
A.D.: În momentul de faţă mă distrez teribil cu un autor pe care poate ar fi trebuit să îl citesc acum mai mult timp, Bulgakov. Mi se par incredibile subiectele pe care le abordează, iar maniera în care face acest lucru este cu totul specială. Ca muzică, gusturile mele sunt extrem de diverse, dar dacă ar trebui să ascult o singură formaţie tot restul vieţii mele, aş alege cu siguranţă Pink Floyd. Dacă ar trebui să vad filmele unui singur regizor tot restul vieţii mele, l-aş alege pe Tarantino.
A.C.: Revenind la teatru, hai să vorbim despre..."Munca actorului cu sine însuşi". Un titlu celebru, care-mi vine în minte acum şi care generează întrebarea pe care vreau să ţi-o adresez cu cea mai mare curiozitate: Cum te antrenezi, cum te menţii în formă profesional?
A.D.: În ultima vreme antrenamentul meu constă în repetarea, aproape zilnică, a monologului cu care particip la Gala HOP. După cum spune unul din profesorii mei, prefer să se gândească personajul la mine, nu eu la el. Pentru ca acest lucru să se poată întâmpla, trebuie să-l păstrez mereu cu mine.
A.C.: Care este cel mai mare HOP pe care l-ai trecut până acum în teatru?
A.D.: Nu ştiu ce să răspund la această întrebare. Totul e un HOP. Totul e o competiţie cu tine însuţi, niciodată cu alţii.
A.C.: Ce personaj ai vrea să joci în teatru sau film? De ce?
A.D.: "Spune-mi ce roluri vrei să joci ca să îţi spun unde nu te potriveşti."
Ştiu sigur că aş putea sa fac un tiran pe cinste, dar nu mă prea ajută faţa. M-aş apuca imediat să învăţ textul dacă m-ar pune cineva să joc Caligula, dar nu cred că asta se va întâmpla vreodată.
A.C.: Peter Brook: "Pot să iau orice spaţiu gol şi să-l consider o scenă. Un om traversează acest spaţiu gol, în timp ce un altul îl priveşte şi e tot ce trebuie ca să aibă loc un act teatral." Te voi ruga acum să te pui în postura celui care priveşte: ce-ţi place să vezi la teatru?
A.D.: Mai degrabă pot să spun ce nu îmi place sa văd - nu îmi place să văd vulgaritate, nu îmi place să văd cum injurii şi alte sintagme din viaţa de zi cu zi ajung pe scenă doar pentru a oferi o presupusă veridicitate. Îmi place să văd că scena primeşte respectul ce i se cuvine, folosind mijloace de exprimare ce denotă inteligenţa regizorului precum şi a actorului.
A.C.: "Aş vrea să joc la fel de bine ca...". De ce îl / o admiri?
A.D.: Nu pot să spun că m-am gândit vreodată la acest aspect. Admir unii actori, dar nu m-am gândit niciodată să mă compar sau să aspir la valorile lor. Sunt în competiţie cu mine însumi, deci aş vrea să joc la fel de bine ca Adi Dima de peste 10 ani, presupunând că acesta evoluează aşa cum îmi imaginez eu.
A.C.: I-am menţionat pe Shakespeare, Stanislavski şi Peter Brook, dar tema Galei HOP 2017 este Cehov. Mai exact, "SINGURĂTATE - Suportabila singurătate a fiinţei la A. P. Cehov". Scrie-i o telegramă dramaturgului, imaginându-ţi că o va şi citi.
A.D.: Trebuie să mai scrii. Lumea are nevoie de gândurile tale. STOP
A.C.: P. S. Ce n-am întrebat eu, dar ai vrea să-mi spui tu.
A.D.: Sunt de părere că toată treaba asta cu teatrul se poate face doar lucrând în echipă. Generozitatea este cea mai importantă calitate omenească pe care o poate avea un actor. Să nu uităm acest lucru, chiar dacă suntem într-o aşa zisă competiţie.