Studii: Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Teatru şi Televiziune, secţia Actorie, promoţia 2017, clasa Miklos Bàcs şi Irina Wintze, asist. Camelia Curuţiu
Participă la Gala HOP 2017, la secţiunea Individual, cu Un sărut (dramatizare a povestirii O sărutare, de A.P. Cehov)
Anda Cadariu: "Lumea-ntreagă e o scenă". Cine eşti tu pe această scenă?
Dan Pughineanu: Sunt personajul principal în piesa scrisă de mine şi adun câteva roluri secundare sau episodice (în orice caz, sper eu, pozitive) în piesele scrise de apropiaţii mei.
A.C.: De ce actorie?
D.P.: Pentru că nu m-am văzut niciodată făcând altceva. De când am devenit conştient că va trebui să muncesc (moment care a venit destul de târziu), am ştiut că asta trebuie să fac. E drept, am avut şi alte planuri "de rezervă", printre care se număra şi medicina, însă nimic care să mă intereseze-obsedeze la fel de mult. Pe lângă asta, eşecurile pe care le aveam pe scenă mă motivau, le vedeam ca pe o provocare personală, un pariu cu mine însumi. De asta am ales actoria, e o meserie care, din câte am trăit până acum, te forţează să te autodepăşeşti, să observi, să "cauţi" mereu, şi nu e niciodată la fel: fiecare rol vine cu o prospeţime aproape olfactivă care trebuie păstrată până la ultimul spectacol, altfel, într-adevăr, putem cădea în rutina de care ne temem cu toţii.
A.C.: Povesteşte-mi o întâlnire memorabilă - reală, virtuală, profesională sau personală.
D.P.: O întâlnire marcantă pentru mine a fost cea cu profesorii din facultate, cei care m-au făcut să înţeleg că actoria nu poate fi doar un hobby pentru că presupune mult mai multă muncă şi "putere de a îndura", şi colegii, care mi-au arătat de atâtea ori cât de important e un grup unit în teatrul de astăzi.
A.C.: Cărţi, muzică, filme... Ce citeşti, ce asculţi, ce vezi?
D.P.: Am început să citesc din ce în ce mai multă dramaturgie pentru că, după facultate, simt că am rămas cu anumite goluri, din cauza comodităţii mele, desigur, pe care acum trag tare să le acopăr. În ultimul timp Tennessee Williams, Arthur Miller sau Neil LaBute, dar mai ales, datorită HOP-ului, Cehov, pe care încerc să îl citesc şi recitesc pentru a mă pune mai bine în temă. O recomandare nu neapărat din lumea teatrului ar fi proza scurtă a lui Woody Allen, care e trăsnet.
Ce e ciudat e că nu ştiu ce muzică să spun că ascult. Am observat că fiecare perioadă din viaţa mea a venit la pachet cu un anumit tip de muzică pe care o ascultam. Se pare că perioada "imediat după facultate" nu şi-a găsit încă naşul, din punct de vedere muzical, cel puţin. Am văzut un spectacol de curând în care era vorba şi despre Ray Charles şi despre cât de minunat e. Am ascultat şi îl recomand, dar nu pot să spun că mă defineşte... poate trebuie să mai cresc.
La filme e din nou complicat. Cumva am reuşit să văd toate filmele care mă interesau şi acum "trăiesc" doar din recomandările prietenilor. Mereu mi-au plăcut Chaplin şi Woody Allen ca actori, iar ca regizori, pe lângă cei doi, i-am urmărit pe Haneke şi fraţii Coen în ultimul timp. Cinematografia din ţările nordice e noua mea descoperire şi, deşi nu am văzut prea mult, nu pot decât să o recomand.
A.C.: Revenind la teatru, hai să vorbim despre..."Munca actorului cu sine însuşi". Un titlu celebru, care-mi vine în minte acum şi care generează întrebarea pe care vreau să ţi-o adresez cu cea mai mare curiozitate: Cum te antrenezi, cum te menţii în formă profesional?
D.P.: Fizic, e clar că încălzirea înainte de orice repetiţie şi cât de mult sport în timpul liber sunt drumul către anduranţă şi disciplină. Eu ştiu că mereu voi avea alergatul, cu care m-am împrietenit acum câţiva ani când încercam să slăbesc şi pe care încă îl practic cu plăcere. Iar pentru a-ţi lărgi orizontul de gândire, pentru a fi mereu relevant în idei, e util să citeşti cât mai mult, să mergi la orice workshop, spectacol sau concurs de care auzi, că poate poate mai furi ceva meserie. De la oricine poţi fura câte ceva, toată lumea ştie să facă ceva mai bine decât tine. E reconfortant să ştii şi să accepţi asta, pentru că nu poţi merge decât în sus după aceea. Şi la preselecţiile pentru HOP am furat, recunosc, nu ştiu cum de nu m-au dat afară din sală.
A.C.: Care este cel mai mare HOP pe care l-ai trecut până acum în teatru?
D.P.: Cel mai mare HOP a fost Galactoria, gala absolvenţilor facultăţii din Cluj, unde într-o săptămână se reiau toate spectacolele la care au lucrat timp de trei ani. E un tur de forţă.
A.C.: Ce personaj ai vrea să joci în teatru sau film? De ce?
D.P.: Nu ştiu dacă am un personaj pe care aş vrea neapărat să-l joc, însă sper să nu ajung în postura în care să joc un personaj pe care urăsc să-l joc, lucru care acum, la început, mi se pare imposibil.
A.C.: Peter Brook: "Pot să iau orice spaţiu gol şi să-l consider o scenă. Un om traversează acest spaţiu gol, în timp ce un altul îl priveşte şi e tot ce trebuie ca să aibă loc un act teatral." Te voi ruga acum să te pui în postura celui care priveşte: ce-ţi place să vezi la teatru?
D.P.: Conflicte puternice, cu care nu ne-am intersecta, sau nu ne-am dori să ne intersectăm, în viaţa de zi cu zi, dicţie perfectă, actori care se schimbă de la un rol la altul, sala plină.
A.C.: "Aş vrea să joc la fel de bine ca...". De ce îl / o admiri?
D.P.: Sunt atât de multe nume care pot apărea aici încât nu are nici un rost să dau exemple. Însă e interesant de discutat motivele pentru care îi admir. Fie că vorbim de români sau străini, foşti profesori sau vedete de Hollywood, actori de teatru sau film, tineri sau bătrâni, cred că îi admir în măsura în care muncesc mult, sunt sinceri cu ei şi cu munca lor, sunt mereu pregătiţi pentru a fructifica şansele care li se oferă şi, cel mai important, servesc această meserie de care cu toţii ne bucurăm.
A.C.: I-am menţionat pe Shakespeare, Stanislavski şi Peter Brook, dar tema Galei HOP 2017 este Cehov. Mai exact, "SINGURĂTATE - Suportabila singurătate a fiinţei la A. P. Cehov". Scrie-i o telegramă dramaturgului, imaginându-ţi că o va şi citi.
D.P.: Ce aş putea eu, un coate-goale, să îi scriu domnului Cehov? Poate doar să îi mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru teatru, pentru toate personajele şi situaţiile puternice pe care le-a inventat, dar şi pentru proza sa datorită căreia, până la urmă, sunt aici. M-aş abţine să-l întreb "ce a vrut să spună cu...", probabil primeşte o grămadă de telegrame de genul acesta. A, şi l-aş întreba dacă şi acolo se simte la fel de singur.
A.C.: P. S. Ce n-am întrebat eu, dar ai vrea să-mi spui tu.
D.P.: Că abia aştept să ajung la HOP!