Studii: Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru şi Televiziune, clasa prof. Prof. Univ. Dr. Habil Bacs Miklos, Lect. specialist Wintze Irina, Asist. Univ. Dr. Curuţiu Camelia., Promoţia 2014
Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru şi Televiziune, Secţia Actorie - Master, limba română, Promoţia 2014-2016
Participă la Gala HOP 2017 la secţiunea Individual, cu Alis Volat Propriis (texte din piesa Ivanov de A.P Cehov)
Anda Cadariu: "Lumea-ntreagă e o scenă". Cine eşti tu pe această scenă?
Alexandra Duşa: Eu sunt Alexandra Duşa, Ala cum îmi spun cei din familie sau Dudu cum îmi spun prietenii... Sunt un suflet mic, energic (coincidenţa face ca "duşa", în limba rusă, să însemne "suflet"), un suflet care deşi e raţional şi foarte obiectiv, e destul de naiv încât să creadă că, "atunci", cândva, cumva, ar putea să extirpe tot răul din lume. Îmi place să ajut şi încerc să fiu OM înainte de toate. Îmi place să călătoresc, îmi plac animalele, şi mirosul de iarbă proaspăt tăiată.
A.C.: De ce actorie?
A.D.: Am avut mereu o anumită atracţie înspre tot ceea ce ţine de scenă. Când eram mică, dansam prin casă, cântam, dădeam spectacole, interpretam roluri din filme. Mai apoi, în liceu am făcut parte dintr-o trupă de teatru de amatori şi încet, încet, lucrurile au început să se lege. Cred că aşa a fost să fie. Cred că aşa mi-a fost menit dacă aşa s-a întâmplat, deşi atunci când eram copil îmi doream să mă fac coafeză, în ciuda faptului că toate păpuşile mele au rămas fără păr în cap. Am avut noroc, zic:).
A.C.: Povesteşte-mi o întâlnire memorabilă - reală, virtuală, profesională sau personală.
A.D.: Sunt multe "întâlniri" care au rămas proaspete şi vii în memoria mea. De exemplu, una dintre ele e de fapt o întâlnire cu o senzaţie, cu senzaţia de libertate, de măreţie, şi s-a întâmplat în momentul în care bunicul meu m-a urcat prima dată pe un cal. A fost un sentiment pe care nu îl voi uita niciodată, chiar dacă s-a întâmplat cu mulţi ani în urmă. Faptul că vedeam totul de sus îmi provoca un gol în stomac, iar calul, prin postura lui, îmi inspira graţie, măreţie, frumuseţe, libertate, putere, toate contopite într-un sentiment care îmi dă fiori şi acum, nu mai simţisem niciodată ceva atât de puternic. A fost momentul în care caii au devenit animalele mele preferate.
O altă întâlnire care m-a "trezit" la realitate a fost prima mea întâlnire cu o repetiţie cu public. S-a întâmplat la Teatrul Naţional din Cluj, unde am participat la o repetiţie cu public şi atunci am văzut pentru prima oară ceea ce aveam să învăţ câţiva ani mai târziu, şi anume ce înseamnă profesionalism în adevăratul sens al cuvântului. Credeam (ca toţii oamenii care nu au o legătură cu teatrul) că actoria e total altceva. Am rămas frapată de promptitudinea actorilor, de seriozitatea de care dădeau dovadă, de răbdare, de cât de bine îşi făceau meseria aceşti oameni. Am învăţat multe despre meseria de actor din această întâlnire.
A.C.: Cărţi, muzică, filme... Ce citeşti, ce asculţi, ce vezi?
A.D.: În mare parte, citesc cărţi care ţin de meseria mea, dar uneori, când îmi permite timpul, citesc orice îmi cade în mână şi mi se pare interesant. Mi-aş dori să pot opri timpul în loc uneori ca să pot citi fără să fiu constrânsă de anumiţi factori. Cred că nu sunt singura care şi-ar dori acest lucru. În materie de filme şi muzică, gusturile mele sunt foarte haotice şi mereu surprinzătoare. Ajung să mă bucur de Schindler's List, filme de Tarantino sau David Lynch, dar şi de filme de animaţie. De Freddie Mercury, Etta James, AC/DC, Bob Marley, dar şi de Adele, Sia, soundtrack-uri din filme, muzică electronică. După cum spuneam, nu am un anumit gen de filme sau muzică preferat.
A.C.: Revenind la teatru, hai să vorbim despre..."Munca actorului cu sine însuşi". Un titlu celebru, care-mi vine în minte acum şi care generează întrebarea pe care vreau să ţi-o adresez cu cea mai mare curiozitate: Cum te antrenezi, cum te menţii în formă profesional?
A.D.: E foarte greu să te menţii în priză în momentul în care nu ai proiecte în derulare. Există mereu riscul de a cădea în comoditate şi încerc să mă feresc de el pe cât posibil. Metodele mele de a mă "menţine" în formă sunt diverse... fie mă preocup de partea fizică şi atunci merg la sală, fac sport acasă, sau încerc să mănânc cât mai sănătos, fie mă preocup de antrenamentul imaginaţiei mele, de cultura generală, citesc, adun informaţii, mă uit la documentare, aflu lucruri noi; ador să aflu lucruri noi.
A.C.: Care este cel mai mare HOP pe care l-ai trecut până acum în teatru?
A.D.: Au fost mai multe hopuri, unele mai mici, altele mai mari... începând din facultate şi continuând cu cicatricile rămase de la "întâlnirea" cu adevărata faţă a ceea ce înseamnă casting-uri, lucrul într-un teatru, colaborarea cu diferiţi colegi, regizori... pe scurt, a ceea ce nu mai e "facultate", unde nu mai eşti protejat... şi te simţi singur şi gol şi "nu ştii ce să faci cu mâinile". Asta până în momentul în care realizezi că nu trebuie să laşi pe nimeni şi nimic să îţi taie aripile. Şi atunci, hopurile devin mult mai uşor de sărit.
A.C.: Ce personaj ai vrea să joci în teatru sau film? De ce?
A.D.: Mi-aş dori să joc orice, de la personaje de epocă cu crinoline şi peruci imense la travestiuri (mereu mi-am dorit să joc Richard III), femei puternice, femei care suferă, personaje din musical-uri, animăluţe, orice.
A.C.: Peter Brook: "Pot să iau orice spaţiu gol şi să-l consider o scenă. Un om traversează acest spaţiu gol, în timp ce un altul îl priveşte şi e tot ce trebuie ca să aibă loc un act teatral." Te voi ruga acum să te pui în postura celui care priveşte: ce-ţi place să vezi la teatru?
A.D.: Ceva care să mă absoarbă, ceva care să mă facă să uit cât e ceasul, unde sunt, ce trebuie să fac când ies de acolo, ce probleme am acasă, ceva care să mă facă să nu îmi găsesc cuvintele în momentul în care sunt întrebată ce părere am, ceva care să mă facă să povestesc despre asta atunci când sunt întrebată de "întâlniri memorabile pe care le-am avut". Acel ceva...
A.C.: "Aş vrea să joc la fel de bine ca...". De ce îl / o admiri?
A.D.: Meryl Streep, Marion Cotillard, Kate Winslet, Audrey Hepburn, Liza Minelli şi lista poate continua. Le admir pentru că unele roluri pe care le-au interpretat m-au atins într-un fel sau altul.
A.C.: I-am menţionat pe Shakespeare, Stanislavski şi Peter Brook, dar tema Galei HOP 2017 este Cehov. Mai exact, "SINGURĂTATE - Suportabila singurătate a fiinţei la A. P. Cehov". Scrie-i o telegramă dramaturgului, imaginându-ţi că o va şi citi.
A.D.: Mi-ar plăcea să pot vorbi cu dumneavoastră. Mi-ar plăcea să pot călători în timp şi să vă întreb atât de multe lucruri. Cred că mi s-ar usca gura de la atâtea întrebări. Mi-aş dori să îmi prezentaţi persoanele care au fost sursă de inspiraţie pentru personajele dumneavoastră. Sigur au existat nişte persoane undeva, cândva, care au fost o sursă de creaţie. Dumneavoastră aţi cunoscut foarte multă lume, fiind doctor... Aş vrea să îmi arătaţi fiecare loc în care v-a venit o idee sau în care aţi creat câte o poveste sau câte un personaj. Mi-ar plăcea să îmi spuneţi ce alte piese aţi mai fi scris, sigur mai aveaţi muuuulte de scris. Aş vrea să stăm ore în şir să vorbim, poate că atunci nu v-aţi simţi atât de singur. Aş vrea să vă mai spun că vă mulţumim. Noi, toţi, vă mulţumim! Şi dacă se va inventa cândva maşina timpului, să mă aşteptaţi.P.S: Mă mulţumesc cu un ceai, ştiu că pe vremea aceea nu exista Coca-Cola.
A.C.: P. S. Ce n-am întrebat eu, dar ai vrea să-mi spui tu.
A.D.: Să fim buni, ne costă atât de puţin să fim buni, haideţi să fim! Cu tot ce e în jurul nostru, cu oameni, cu animale, cu natura. Să fim buni cu tot ce ne înconjoară!