Studii: Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L.Caragiale" secţia Actorie, promoţia 2013-2016, clasa profesorului Adrian Titien
Participă la Gala HOP 2017, la secţiunea Grup, cu MoscoOova (texte din piesa Trei surori de A.P. Cehov)
Anda Cadariu: "Lumea-ntreagă e o scenă". Cine eşti tu pe această scenă?
Eliza Teofănescu: Fiecare fiinţă, fiecare om înseamnă ceva pe lumea asta. Fie că suntem conştienţi sau nu, cu toţii contribuim la toată povestea asta care e viaţa. Ne facem unul pe celălalt să ne punem întrebări, să găsim răspunsuri şi apoi să ne regăsim. În tot creuzetul acesta al vieţii nu suntem doar nişte ingrediente. Suntem individualităţi care, prin relaţia cu celălalt, ne construim o lume a noastră, condusă de noi. Aşa îmi place să cred - că pot să-mi conduc micul meu univers şi să fiu ce vreau eu pe această scenă. Atâta timp cât toate duc spre iubire, drumul poate fi cum vrea el.
A.C.: De ce actorie?
E.T.: Pentru că în micul meu univers actoria e cel mai frumos drum. E atât de alambicat, divers, precis, inefabil, plin de hârtoape, pajişti cu flori. N-am cum să nu mă duc în locul ăsta unde găsesc de toate.
A.C.: Povesteşte-mi o întâlnire memorabilă - reală, virtuală, profesională sau personală.
E.T.: Când eram în liceu, am iubit un băiat. Foarte mult. Aproape că toată existenţa mea se învârtea în jurul acelei iubiri. Nu i-am spus-o niciodată. Îmi era teamă să pun pe tavă toate simţămintele mele, plus că îmi plăcea la nebunie toată joaca aia învăluită în mister. Aşa a rămas până în ziua de azi. Mi-aş dori ca peste ceva ani să ne întâlnim la o cafea şi să-i spun cât de mult bine mi-a făcut şi cât de mult m-am bucurat să fac cunoştinţă cu acele emoţii subtile care se năşteau doar din nişte sărutări, nimic mai mult. Îi datorez poate o mare parte din reuşita examenului de admitere. Ţin minte că-mi repetam poeziile cu gândul la el şi totul devenea autentic, sincer. Aşa am descoperit că în mine existau nişte sertăraşe de care eu nu ştiam. Toată drama de atunci s-a transformat într-o amintire frumoasă, amintire pe care am împachetat-o cu grijă şi am pus-o la locul ei într-un sertar special pe care scrie cu majuscule "SENTIMENT".
A.C.: Cărţi, muzică, filme... Ce citeşti, ce asculţi, ce vezi?
E.T.: Până acum trei ani citeam orice îmi pica în mână. De la ziare, reviste, articole despre apicultură (pentru că tata are stupi şi sunt ca al cincilea membru al familiei) până la romane de dragoste, cărţi de psihologie, ezoterism, poezii de tot felul. Acum, lecturile mele se concentrează mai mult în zona teatrului dar nu am abandonat niciodată pasiunea pentru psihologie şi spiritualitate. Acum am începute trei cărţi: De ce râdem la teatru, Magicianul şi Puterea prezentului. Într-o zi am poftă de ceva, în alta de altceva. Nu mă încurcă, ci din contra. Se completează foarte bine şi mă ajută să înţeleg şi să o descopăr pe una prin prisma celeilalte. Cât despre muzică... ascult de toate: Guns'n Roses, Otis Redding, Aretha Franklin, Alexandrina Hristov, Eminem, Kings of Leon, Beth Hart, LP, Jessie J, The Piano Guys, Pentatonix. Asta-i o mică parte din playlist-ul meu. Iar filme... ar fi o listă foarte lungă dar voi menţiona câteva din filmele pe care le-aş revedea la orice oră din zi şi din noapte: Underground (Emir Kusturica), Utomlyonnye solntsem / Burnt by the Sun (Nikita Mikhalkov), Relatos salvajes / Wild Tales (Damián Szifrón), La pianiste (Michael Haneke), American Beauty (Sam Mendes), Bonnie and Clyde (Arthur Penn), Natural Born Killers (Oliver Stone) şi, nu în ultimul rând, GOT.
A.C.: Care este cel mai mare HOP pe care l-ai trecut până acum în teatru?
E.T.: Cel mai mare Hop a fost admiterea la facultate. Şi faptul că profesorii mei, pe care îi admir foarte mult, mi-au oferit şansa şi încrederea că pot să fac meseria asta a însemnat enorm în dezvoltarea mea. Am fost şi sunt binecuvântată să am parte de colegi foarte talentaţi de la care am multe de învăţat. Mediul universitar a fost pentru mine locul unde am descoperit că onestitatea, justeţea, concesia şi cooperarea sunt virtuţi pe care orice om ar trebui să le aibă. Învăţământul pre-universitar a însemnat pentru mine 12 ani de şcoală în care profesorul îţi spune ce să faci, posibilitatea de a alege îţi este înăbuşită, dreptul la replică e anulat, pedeapsa pentru tema nefăcută e un mod de educare, problemele profesorului devin cauzele chiulului etc. Aşa a fost să fie. Mulţi am trecut prin asta. Mă bucur că am reuşit să mă desprind de acel sistem şi să-mi dau seama că educaţia nu înseamnă asta.
A.C.: Ce personaj ai vrea să joci în teatru sau film? De ce?
E.T.: Nu am dorinţe de genul: "Vreau să joc Julieta!" sau "Ce Nina aş face eu!" Vreau să lucrez cât mai multe roluri care au substanţă, care au ceva de spus, care schimbă lumea în bine.
A.C.: Peter Brook: "Pot să iau orice spaţiu gol şi să-l consider o scenă. Un om traversează acest spaţiu gol, în timp ce un altul îl priveşte şi e tot ce trebuie ca să aibă loc un act teatral." Te voi ruga acum să te pui în postura celui care priveşte: ce-ţi place să vezi la teatru?
E.T.: Când merg la teatru încerc să mă detaşez de ochiul critic şi să urmăresc povestea. Dacă înţeleg motivul pentru care personajele fac ceea ce fac pe scenă, atunci îmi place. Iar dacă mai găsesc autenticitate, conflict şi umor atunci îmi place la nebunie.
A.C.: "Aş vrea să joc la fel de bine ca...". De ce îl / o admiri?
E.T.: Aş vrea să joc la fel de bine ca cea mai bună variantă a mea. O admir pe Nicoleta Hâncu. De ce? Pentru că, din punctul meu de vedere, ştie de ce face meseria asta, are umor, sensibilitate, inteligenţă, îngăduinţă. Asta se vede de pe scenă.
A.C.: I-am menţionat pe Shakespeare şi pe Peter Brook, dar tema Galei HOP 2017 este Cehov. Mai exact, "SINGURĂTATE - Suportabila singurătate a fiinţei la A. P. Cehov". Scrie-i o telegramă dramaturgului, imaginându-ţi că o va şi citi.
E.T.: În anul II am lucrat la clasă scene din Platonov. Recunosc şi îmi cer iertare. Te-am înjurat vreo două săptămâni. Nu mai înţelegeam nimic. Lucram scena Sofia-Platonov. Ne pregăteam să începem scena. Ieşeam din clasă, puneam mâna pe clanţă, deschideam uşa, intram, făceam trei paşi şi auzeam: "Stop! Mai intră o dată." Şi mai intram o dată şi apoi mai intram o dată şi tot aşa. În perioada aia toţi sufeream de depresie cehoviană. Făceam haz de necaz încurajându-ne unii pe alţii cu glumiţe: "Ce faci? Mă duc la farmacie să-mi iau nişte cehovanol." Atunci te-am înjurat. Acum îţi mulţumesc!
A.C.: P. S. Ce n-am întrebat eu, dar ai vrea să-mi spui tu.
E.T.: Oferă-i unui om libertate totală şi el nu ştie ce să facă cu ea. Se blochează. Uite, asta mi se pare foarte interesant. Suntem învăţaţi să ni se dea sarcini, să ni se spună ce să facem. Avem nevoie de limite ca să ne simţim liberi. Asta îmi dă de gândit. Mulţumesc!