Studii: Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografie I.L. Caragiale, Bucureşti, secţia Actorie, promoţia 2012-2015, clasa Paul Chiribuţă
Participă la Gala HOP 2017, la secţiunea Individual, cu T... (texte din piesele Pescăruşul, Trei Surori, Livada de vişini, Ivanov de A.P. Cehov)
Anda Cadariu: "Lumea-ntreagă e o scenă". Cine eşti tu pe această scenă?
Maria Mitu: Aş zice că sunt scena. Şi uneori cortina.
A.C.: De ce actorie?
M.M.: La început întâmplător. Apoi din orgoliu. Şi acum începe să mă încânte ideea de a fi plătit să vorbeşti despre ce-ţi arde.
A.C.: Povesteşte-mi o întâlnire memorabilă - reală, virtuală, profesională sau personală.
M.M.: Întâlnirea cu Gabriel Săndoiu, profesorul de logică şi filosofie din liceul în care am învăţat, Sfântul Sava. Perioada în care am fost la CEX (centrul de excelenţă în filosofie - unde se predau cursuri de filosofie deschise oricui, în fiecare sâmbătă) a fost printre cele mai vii din anii de liceu. Primul profesor (şi ultimul) pe care l-am auzit spunând că elevii au nevoie, şi pe bună dreptate, să simtă că profesorul îi iubeşte necondiţionat, indiferent de performanţă şi note.
A.C.: Cărţi, muzică, filme... Ce citeşti, ce asculţi, ce vezi?
M.M.: Awareness through movement - Moshe Feldenkrais
Amintiri, vise, reflecţii - Carl Gustav Jung
Zenobia - Gellu Naum
Suite pentru violoncel - Bach
Travka
Regina Spektor
frateleNORD
Såsom i en spegel / Ca printr-o oglindă - Ingmar Bergman
Blue Valentine - Derek Cianfranc
A.C.: Revenind la teatru, hai să vorbim despre..."Munca actorului cu sine însuşi". Un titlu celebru, care-mi vine în minte acum şi care generează întrebarea pe care vreau să ţi-o adresez cu cea mai mare curiozitate: Cum te antrenezi, cum te menţii în formă profesional?
M.M.: Recomand cui prind exerciţiile Feldenkrais (descoperite de la Valentina de Piante Niculae), exerciţii de respiraţie din Yoga, tehnica Gaga (urmează primul atelier în România în septembrie 2017) şi plimbările solitare în care eul liric trece printr-o stăre contemplativ-meditativă.
A.C.: Care este cel mai mare HOP pe care l-ai trecut până acum în teatru?
M.M.: Am trecut prin două operaţii la genunchi în timpul facultăţii. Fiecare a însemnat două săptămâni pe pat de spital, două luni de mers în cârje, pierdut cursuri şi încredere în sine etc. Take that for "Break a leg".
A.C.: Ce personaj ai vrea să joci în teatru sau film? De ce?
M.M.: Hilde din Constructorul Solness de Henrik Ibsen. Un personaj oarecum simbolic, venit parcă din neant, o provocare pentru echilibrul deja problematic al personajului principal masculin.
A.C.: Peter Brook: "Pot să iau orice spaţiu gol şi să-l consider o scenă. Un om traversează acest spaţiu gol, în timp ce un altul îl priveşte şi e tot ce trebuie ca să aibă loc un act teatral." Te voi ruga acum să te pui în postura celui care priveşte: ce-ţi place să vezi la teatru?
M.M.: Îmi place să văd actori introvertiţi şi texte despre oameni scoşi din uz(ul raţiunii).
A.C.: "Aş vrea să joc la fel de bine ca...". De ce îl / o admiri?
M.M.: Îmi plac ambitusul lui Cate Blanchet - de la Bob Dylan la Blue Jasmine - , fragilitatea tăioasă a lui Audrey Tautou, şi de curând m-a vrăjit Alicia Vikander în Ex Machina.
A.C.: I-am menţionat pe Shakespeare, Stanislavski şi Peter Brook, dar tema Galei HOP 2017 este Cehov. Mai exact, "SINGURĂTATE - Suportabila singurătate a fiinţei la A. P. Cehov". Scrie-i o telegramă dramaturgului, imaginându-ţi că o va şi citi.
M.M.: Bună seara, domnule doctor. Dacă n-ai fi fost de mult plecat, ar fi fost grav. Te-aş fi implorat să ne întâlnim, să îţi devin secretară, prietenă, amantă, actriţă, ce vrei tu, numai să mă lipesc şi eu de un om pe care îl admir, şi de la loja în care te imaginez să scuipăm împreună coji de seminţe creatoare despre care am scris cu solemnitate în celălalt interviu pe care l-am dat. Noroc cu moartea, îndrăznesc să spun, şi cred că râzi şi că eşti mulţumit de această absenţă, prin care eliberezi atâtea potenţiale Nine care n-au decât să se apuce de citit dacă au chef să vorbească cu tine.
A.C.: P. S. Ce n-am întrebat eu, dar ai vrea să-mi spui tu:
M.M.: Uneori dimineaţa mă trezesc fără nimic de zis. Sunt la vârsta de soldat aşa că mă ridic totuşi din pat. Pe la amiază sunt deja dezertor şi plec la o plimbare prin parc. Mă gândesc că aş fi o bunică excelentă, dar îmi dau seama că mi-e frică să fiu mamă şi rămân, deocamdată, copil.