Pe jumătate cântec e un text foarte personal, scris cu emoţie, atenţie la detalii, umor şi mult spirit ludic, trăsături care străbat creaţiile Cristei Bilciu şi care sunt dublate de o voce originală, familiarizată atât cu structurile dramatice şi cu cromaticile artelor plastice, cât şi cu fineţea poeziei pe care a adaptat-o scenic în seria Poezisele (jucată mai demult la Muzeul Naţional al Literaturii Române). Piesa descrie viaţa Francescăi în nouă tablouri, de la 5 până la 33 ani (vârsta la care Hristos şi-a încheiat ciclul mundan, iar personajul de faţă îşi încheie bilanţul eşecului existenţial), cu suficientă intensitate încât să o facă dramatică, dar grefată pe o (auto)ironie care îi conferă o detaşare binevenită.
Francesca este un personaj carismatic, cu care publicul rezonează foarte uşor fiindcă este plină de temeri, îndoieli şi defecte, iar vulnerabilitatea ei şi felul în care îşi exprimă condiţia o face profund umană. Copilăria marcată de părinţi care nu au înţeles-o şi de care nu s-a putut apropia, a fost urmată de perioada şcolii, în care au apărut primele complexe fizice, primele pulsiuni amoroase şi prima iubire, prima decepţie în dragoste şi primele anticipări ale viitorului care va aduce responsabilităţi şi incertitudini de tot felul.
Având parcă o structură de perdantă, de loseriţă cu ştaif şi farmec, Francesca se va situa mereu în afara cercurilor de influenţă, şi se va trezi apoi studentă la o facultate cu care nu va avea nimic în comun. Doar pasiunea pentru muzica vocală îi va străbate existenţa ca o cometă care nu se va stinge niciodată, dar pe care nu o va putea ajunge din urmă pentru a se contopi cu combustia ei celestă.
Momentele spectacolului sunt completate la nivel vizual de proiecţii video realizate de Crista Bilciu. Acestea nu sunt sofisticate şi nu distrag atenţia de la jocul actoricesc, ci vin ca un adaos discret. Titlul (dat de către Anda Saltelechi) se potriveşte spectacolului fiindcă întreaga reprezentaţie este punctată de cântece şi fragmente de cântece care pun în context aspiraţiile nerealizate ale personajului.
Deşi spectacolul este scris şi regizat de Crista Bilciu (care a contribuit, de asemenea, cu proiecţiile, după cum am văzut, şi s-a ocupat şi de regia tehnică), fiind, după cum a mărturisit, inspirat din experienţe personale, Pe jumătate cântec celebrează în întregime jocul actoricesc, şi o pune în valoare pe Anda Saltelechi, al cărei talent este reliefat sub toate valenţele sale, ca în cazul unui diamant multifaţetat care se roteşte în jurul propriei axe în lumina puternică a unui reflector. Actriţa dezvăluie cu subtilitate nuanţele candorii copilăreşti din partea de început, tranşează cu profunzime decepţiile primei tinereţi, apoi adânceşte frustrările unei maturităţi care schimbă complet peisajul mental pe care aceasta şi l-a proiectat de-a lungul fazelor idealiste ale evoluţiei sale. Pe parcursul a 70 de minute, Francesca se schimbă în permanenţă, iar etapele în care o face sunt realizate cu mare acurateţe actoricească, şi cu egală profunzime. Schimbările de voce, de atitudine, mutaţiile psihologice şi comportamentale sunt în ton cu schimbările de ţinută şi coafură de la un tablou la altul şi vădesc o naturaleţe care e, în genere, expresia unui talent solid prelucrat prin multă muncă. Faptul că autoarea a scris textul special pentru Anda Saltelechi se reflectă din felul organic în care aceasta îl interpretează.
După o primă vizionare, nu găsesc defecte spectacolului. Finalul este unul deschis, aş fi preferat, eventual, să fie ceva mai clar-optimist. Pe jumătate cântec nu îşi propune nici un scop motivaţional, deşi, prin valoarea contraexemplului, se poate extrage o morală inspiraţională. Nu voi insista asupra altor detalii ale poveştii, ci vă voi invita să o descoperiţi singuri şi să faceţi personal cunoştinţă cu Francesca. Spectacolul o fi pe jumătate cântec, dar e în întregime teatru (fără jumătăţi de măsură şi fără concesii), e artă accesibilă, rafinată dar nesimplistă, concepută pentru cei care încă simt şi vor să o facă în continuare.
foto: Vlad Catană