Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Articole diverse

Mesagerul Steven Wilson - Artmania, 2018


Gazeta Sporturilor, iulie 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Un om care munceşte zi şi noapte ne spune ceva. Muzica lui este de fapt pentru toată lumea, nu pentru o elită.

Vă place muzica disco? Vă place să dansaţi? Vorbele astea spuse de Steven Wilson în Piaţa Mare din Sibiu sună a erezie. Poate că omul a suferit o traumă culturală. Să compui şi să cânţi o piesă ca Permanenting este o cădere sau o provocare?


La ABBA prin Beatles

El spune altceva. După aproape 30 de ani pe teritoriul pretenţios al rockului progresiv şi al psychedelicului, după experimente cu iz de jazz şi post rock, Steven Wilson ne îndeamnă să recuperăm o muzică populară. În ideea că nu tot ce este popular nu are valoare. Şi ne vorbeşte în termeni elogioşi despre ABBA. Nu înainte de a decreta că Beatles a fost cea mai mare trupă pop din toate timpurile. Altă provocare.

În sfârşit în România!

Steven Wilson în sfârşit în România. Nu că România nu mai putea trăi fără el. De-aia nu mai poate România de un pletos fără vârstă, pe deasupra şi vegetarian! Dar nişte oameni în România (miile de fani din Piaţa Mare arată că nu atât de puţini pe cât se credea) care i-au ascultat muzica îşi doreau să-l vadă acasă la ei. Mulţi dintre ei s-au dus între timp să îl asculte prin lumea largă. Care pe la Londra, Manchester, Dublin, care pe la Nuremberg, Cracovia sau pe la Bruxelles. S-au întors de acolo să povestească şi să ducă vorba mai departe despre o muzică aşa cum nu mai auzise nimeni.

Dedicat, nu sacrificat

Să nu se înţeleagă greşit. SW nu a cântat disco la Artmania. Permaneting a fost pretextul pentru o privire aruncată înapoi în timp, în schimb ce Home Invasion, Regret #9, Ancestral sau Vermilioncore au arătat în ce zone miraculoase poate ajunge muzica atunci când este făcută de un geniu care munceşte ca un argat. Fiindcă acesta este SW. O persoană care şi-a extirpat viaţa personală. Ca pe un apendice care infectează organismul. De ce? Simplu. Pentru a face muzică, doar muzică. Pentru a compune, a orchestra şi a-şi interpreta muzica. 10 albume Porcupine Tree, alte 5 albume solo în cariera de după PT. Colaborări cu trupe alternative, muncă voluntară dedicată remixării şi remasterării operelor unor clasici. Yes, Jethro Tull. Şi poate că termenul corect referitor la viaţa lui SW nu este "sacrificată", ci "dedicată". Dedicată muzicii, muncii. Observaţi repetiţia acestui cuvânt. Muncă.

Să mai adăugăm unul la fel de nespectaculos. Profesionalism. SW a venit de joi la Sibiu, deşi avea concertul sâmbătă seară. Vineri după-amiază a înregistrat interviul cu Cătălin Ştefănescu pentru Garantat 100%, seara, ascuns discret într-un cort al organizatorilor festivalului, a asistat preţ de vreo trei ore la concertele Arcane Roots şi Haken. Nu pentru că Arcane şi Haken ar fi nişte mari trupe (mai degrabă nu), ci pentru a mai auzi lucruri noi. Sâmbătă la prânz cine făcea repetiţie pe scena festivalului? Steven Wilson împreună cu Adam Holzman (clape), Craig Blundell (baterie), Alex Hutchings (chitară solo) şi Nick Beggs (bas). Iată, i-am numit şi pe cei din trupă, cu toţii muzicieni foarte, foarte buni. Cu menţiuni speciale pentru Holzman şi Blundell, dar asta este o alegere strict personală.

Acea lume

O să mă feresc de superlative, aşa cum încearcă Wilson să nu calce pe drumuri bătătorite. Emoţia transmisă de muzica lui nu trebuie alterată cu epitete. A fost o seară de o frumuseţe aparte, alături de un muzician imens (poate cel mai mare al timpurilor noastre), care a simţit din prima clipă că publicul respiră o dată cu el. Că am fost transportaţi undeva foarte sus şi foarte departe prin muzica pe care am auzit-o e cumva treaba noastră, a celor care am fost acolo când el a cântat Sleep Together sau The Raven that Refused to Sing. Ceilalţi au tot dreptul să ne considere depresivi sau snobi. Sau şi una, şi alta. Totuşi, dacă îi vedeaţi pe părinţii care îşi purtau copiii de câţiva anişori pe umeri, micuţii având căşti de protecţie pe urechi, vă mai schimbaţi părerile. Acea lume de la Artmania este o altă lume. Şi mă opresc aici.

Oricum, rândurile acestea nu au pretenţia de a fi o cronică de specialitate. Sunt doar gândurile şi emoţia cuiva care ascultă şi se hrăneşte de mulţi ani cu această muzică. Păcat, mare păcat că organizatorii nu au găsit o modalitate să îl lase pe SW să cânte mai mult de o oră şi un sfert. Ştiu că Primăria Sibiu interzice concertele după ora 24 în Piaţa Mare. Poate că SW merita o derogare. Nu mai zic că erau cel puţin două, trei trupe care puteau lipsi cu aplauze de la festival. Iarăşi, opinie personală.

Altfel, ce poate fi mai emoţionant la final de concert decât să îţi strângă mâna un tânăr care îţi spune că el şi tatăl lui ascultă SW pentru că odată, demult, a citit ce ai scris tu despre Porcupine Tree?




 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Cristian Geambaşu


Alte articole

 Basme sonore povestite de ansamblul SonoMania - Festivalul 3Sound, 2018, Vlad-Cristian Ghinea
 Mostly Mozart şi Mark Morris , Roxana Pavnotescu
 Un balet vesel şi sentimental la Opera Comică pentru Copii - Poveste vieneză, Iulia Toea-Mureşan
 Muntele vrăjit - opera Brokeback Mountain, Roxana Pavnotescu
 Turneul De la Paganini la Piazzolla - Costin Soare, chitară, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer